CĂSĂTORIE

”Nu vă fie teamă că rămâneţi nemăritate. Nici voi, băieţi, că rămâneţi neînsuraţi!”

Îl cântăreşti bine, vezi câte kilograme are, câţi centimetri, dacă are maşină, dacă are casă… câţi ani are, unde stă, cum sunt părinţii, băieţii se vor uita cum e soacra – cam aşa are să fíe şi fata, eventual vedeţi cum stă cu ADN-ul, că acum vedeţi cum e cu genele astea, sunt pericole mari!

Cam astea ar fi criteriile de căsătorie! Ah, nu, am uitat. Consultaţi zodiacul, şi pe ăla chinezesc şi pe ăla românesc, vedeţi dacă vă potriviţi. Că se pare că berbecul se împunge cu capra şi nu merge, şi aşa… şi sunt o mulţime de criterii care mai de care mai paranormale! …

Nu! Singurul criteriu este dragostea însoţită de dorinţa şi hotărârea de a ne mântui împreună. „Măi băiatule, simt că eu lângă tine mă mântuiesc. Şi tu simţi?”. Asta e tot! „Vrei să porţi crucea cu mine?”. Noi suntem oameni, n-avem revelaţii, nu simţim – profitaţi de faptul că sunteţi băieţi şi fete, înainte de a fi bărbat şi femeie, şi când vă plimbaţi, jucaţi-vă de-a „cum vezi tu viaţa de familie?”. Şi o să aflaţi multe lucruri din care puteţi să faceţi şi nişte criterii, dar nu absolute. Şi o să aflaţi multe. „A, ce bine, eu când am să mă căsătoresc, soţul meu o să îmi aducă o maşină de spălat, că trebuie să aibă neapărat maşină de spălat, că doar nu o să mă apuc să spăl eu, că îmi rup unghiile”. Uitaţi-vă şi la unghiuţe, dacă sunt lungi, lungi, lungi tare, s-ar putea să fie un criteriu. Dar, să nu vă luaţi după asta, că ştiţi ce uşor se taie unghiile? Adică, să nu fugiţi de fată că are unghiile lungi. Luaţi o forfecuţă, i le tăiaţi şi căutaţi inima fetei.

Nu există criterii. Persoana este de necântărit, de nemăsurat şi este o taină. Ea nu se cunoaşte decât prin dragoste. Cea mai mare înşelăciune a vrăjmaşului este când omul primeşte gândul că ceilalţi pot deveni conform dorinţelor noastre. Ba, chiar ÎI şi învăţăm pe Dumnezeu ce şi cum să facă pentru ca noi să-I putem împlini poruncile şi să-1 iubim pe aproapele. Şi eu am trăit asta când eram la începutul credinţei şi Îi explicam Lui Dumnezeu: „Doamne, Tu trebuie să-i schimbi pe ăştia ca să-i pot iubi. Aşa cum sunt ei acum, eu nu-i pot iubi” şi – v-am mai spus – Domnul a început să mă schimbe pe mine!

Apoi, o altă mare înşelare este să crezi că pentru a iubi trebuie mai întâi să cunoşti omul din faţa ta. Nu, ci ca să cunoşti, trebuie să iubeşti. Când iubeşti. Cunoşti cele ascunse ale omului şi primeşti noi puteri de la Dumnezeu ca sa iubeşti. Iubeşti întâi ca frate şi soră în Hristos şi abia apoi te pregăteşti pentru cunoaşterea adusă de harul nunţii. Şi dacă ai întâlnit o fată care „parcă s-ar potrivi” şi de care te simţi atras, nu te opri aici, ci mergi mai departe şi zi: „Doamne, dacă Tu vrei să fie nuntă şi să ne mântuim împreună, dă-mi să o iubesc în Tine, dă-mi să doresc să aflu taina ei adâncă, de persoană. Să Te văd pe Tine prin ea”.

Dacă eşti fată, nu uita: Dumnezeu v-a făcut fete şi El este peţitorul vostru. Nu vă fie teamă că rămâneţi nemăritate. Nici voi, băieţi, că rămâneţi neînsuraţi. Dumnezeu vă găseşte mireasa. Voi doar să-L aveţi pe Dumnezeu cu voi, în voi. Şi mai ales nu vă gândiţi că sunteţi urâte sau urâţi. Nu există oameni urâţi. Ştiţi de ce ni se pare că suntem urâţi? Pentru că ne uităm în oglindă. Nu în oglindă vă vedeţi chipul, ci în icoană. Uitaţi-vă la Cel din icoană, rugaţi-vă Celui din icoană, lăsaţi-vă priviţi de Cel din icoană şi veţi vedea cât sunteţi de frumoşi. Chipul lui Dumnezeu e în noi. Trebuie să-l aprindem prin rugăciune şi să-l lăsăm să lumineze. Vom fi strălucitori!

 

În ce condiţii Biserica permite ca soția să se despartă de soț?

Canonic, numai bărbatul, care este capul familiei, poate să dea divorţ de soţia sa. În schimb, femeia nu are voie niciodată să dea divorţ de bărbatul ei, chiar dacă el greşeşte cu alte femei. Ci ea trebuie să rabde, cu credinţa că Dumnezeu îl va întoarce pe soţ la căinţă.

Dacă viaţa ei şi a copiilor este în pericol, cum s-a spus, se poate despărţi temporar de soţ, cu condiţia să nu se mai recăsătorească, nici să cadă în desfrâu, ştiind că prima cununie religioasă este pe viaţă şi nimeni nu o poate dezlega, decât Dumnezeu prin moartea unuia din soţi. Dacă soţul legitim se împacă cu soţia, ea trebuie să se reîntoarcă în familie, iar dacă nu, soţia trebuie să trăiască în curăţie până la moartea soţului. În caz că nu are peste 40-45 de ani, se poate recăsători, cu dezlegarea preotului ei, făcând canonul rânduit, aşa cum învaţă şi Sfânta Biserică.

Cei ce dau divorţ, bărbaţi şi femei, din motive omeneşti, necanonice (avere, beţie, lipsa serviciului etc.) şi se recăsătoresc a doua oară şi chiar a treia oară fac păcat de moarte, iar nunţile lor sunt necanonice, căci trăiesc în preadesfrânare. Pentru aceasta, atât cei recăsătoriţi necanonic, cât şi preoţii care săvârşesc asemenea nunţi, se află sub canon şi vor da răspuns în faţa lui Dumnezeu, căci acceptă şi încurajează preadesfrânarea.

În asememea cazuri, cei vinovaţi trebuie să consulte pe episcopul locului şi nimic să nu facă fără dezlegarea şi aprobarea lui. Biserica interzice divorţul, din orice s-ar face, iar cei care totuşi divorţează necanonic trebuie ori să se împace, ori să trăiască în văduvie curată.

Biserica aprobă totuşi divorţul în următoarele cazuri: dacă unul din soţi a căzut în desfrânare şi dacă preotul nu reuşeşte să-i împace; dacă unul din soţi părăseşte Biserica şi se duce la secte şi nu mai vrea să revină; dacă unul dintre ei practică păcatul sodomiei sau este homosexual şi nu vrea să se pocăiască; dacă soţul îşi bate copiii şi atentează la viaţa soţiei; dacă unul din soţi devine ateu şi hulitor de Dumnezeu; dacă unul din soţi nu vrea să dea naştere niciunui copil; dacă unul din soţi abandonează fără motiv familia şi pleacă definitiv în altă localitate sau ţară; dacă unul din soţi devine foarte violent şi periculos pentru viaţa familiei.

 

Pedeapsa AVORTULUI – întâmplare adevărată povestită de Parintele Ioanichie Bălan

In Roman trăia o familie binecuvântată. Părintii se întelegeau bine, copiii cresteau în frica lui Dumnezeu. Mai târziu, femeia simtindu-se însărcinată, a început a slăbi în cugetul ei si a zis:

– Am patru copii. Este destul. Pe acesta care vine nu-l mai nasc. Este greu de crescut. Nu mai ajung banii. Si apoi de ce să sufere si el necazurile vietii acesteia?

Deci, pe ascuns, fără stirea si voia bărbatului ei, femeia a luat unele medicamente pentru întreruperea sarcinii. Dar in clipa aceea, constiinta a început s-o mustre. Un glas lăuntric îi spunea că, de va ucide pruncul, îi va muri un copil.

Intr-adevăr, noaptea a luat medicamentul, iar dimineata a plecat cu sotul si copilul cel mai mare, care avea 15 ani, la un sat departe de oras. Pe cale i-a ajuns un autocamion. S-au urcat cu totii în cabină, dar, după judecătile ascunse ale lui Dumnezeu, s-a deschis portiera masinii si a căzut copilul pe asfalt, căci se afla la geam. In acelasi ceas, copilul a murit sub ochii plini de lacrimi ai părintilor.

Iată, deci, păcate pe care le pedepseste Dumnezeu în viata aceasta si în cea viitoare!

Parintele Ioanichie Bălan – Istorioare duhovnicesti

PĂCATUL AVORTULUI

Pentru ce se căsătoresc oamenii? Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmultească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpeascâ patimile desfrânării. Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele trei scopuri, fac un mare păcat. Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel al înmultirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vietii, ci îsi programează câti copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un copil sau doi să se nască si restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă crimă este avortul, când mama îsi omoară propriul copil. Nici animalele nu fac asa ceva, dimpotrivă nasc câti pui le dă Dumnezeu si îi iubesc foarte mult. Toate păcatele se pot ierta, spun Sfintii Părinti, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor osteneli, nevointe, al unei pocăinte care pot dura viata întreagă. Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortati plâng înaintea lui Dumnezeu si cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă. Cel mai mare bine pe care-1 poti face în viată, ca om căsătorit, este să dai viată mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai da de pomană, oricâtă nevointă ai face în viată, nu este mai mare lucru ca atunci când dai viată unui om. Toti Sfintii din ceruri cu toti îngerii si întregul cer se bucură când se naste un copil. Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da nastere unei fiinte umane. Dacă refuză a da nastere, a da viată, refuză ea însăsi a avea viată vesnică. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică faptul că nu nasc copii mai multi datorită contextului în care trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească si să-i crească. Insă aceasta este o mare cursă pe care le-o întinde satana. Trebuie să fim constienti că Dumnezeu niciodată nu va da voie să se nască un copil fară a avea asigurată bucătica lui de pâine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor să se întâmple asa. Atunci când nu avem credintă în Dumnezeu se produce nefirescul, nenaturalul. Atunci când cineva avortează nu are credintă în Bunul Dumnezeu, în faptul că El este deasupra si va ocroti acel copil; lipsind credinta în Dumnezeu se ajunge la păcatul pruncuciderii, adică al avortului.

 

Ai probleme în căsnicie sau încă nu ți-ai găsit alesul trimis de Bunul Dumnezeu? Spune cu credință această rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Irina și te va ajuta enorm! Pe multă lume a ajutat…

Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.

Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

 

Ce rol au rugăciunile din a opta zi după Cununie?

Este cunoscută îndeobşte practica Bisericii de a chema pe miri şi pe naşi, a opta zi după oficierea Sfintei Cununii, pentru a lua parte la o scurtă rânduială formată din două rugăciuni de binecuvântare şi un angajament din partea mirilor („Intra-vom în casa Ta, Doamne şi ne vom închina în sfântă biserica Ta!”). Această slujbă este cunoscută şi sub denumirea de „ridicarea sau dezlegarea cununiilor”, ca reminiscenţă a practicii vechi bisericeşti de a încredinţa mirilor cununile, după oficierea tainei în sfântul lăcaş, spre păstrare acasă timp de o săptămână. Obiceiul avea ca semnificaţie prelungirea sărbătorii nupţiale din biserică în căminul conjugal, astfel încât sublima unire spirituală şi sacramentală pe care au împlinit-o „în Hristos şi în Biserică”, precum şi datoriile sfinte care decurg din ea să nu fie uitate de tinerii proaspăt căsătoriţi. A opta zi, mirii reveneau la biserică însoţiţi de nuni şi, purtând cununile pe cap, le erau citite de către preot aceste rugăciuni. După ritualul respectiv, cununile rămâneau în lăcaşul sfânt.

Astăzi, obiceiul este păstrat, fără însă ca mirii să ia cu ei cununile. Numai acele frumoase rugăciuni le sunt citite în a opta zi după oficierea nunţii. Observăm că acest ritual de binecuvântare, derivat din slujba Cununiei şi care poartă ceva din frumuseţea şi solemnitatea acesteia, nu este îndeajuns valorificat sub aspect pastoral şi duhovnicesc. De aceea, pentru o reorientare a lui în acest sens, facem câteva recomandări, sperăm binevenite:

1. Încă din ziua oficierii Tainei Cununiei, mirii trebuie îndrumaţi în vederea împlinirii acestei rânduieli, punându-li-se în vedere mai întâi că Biserica îi vrea în continuare la sânul ei şi, în acest scop, un prim pas ar fi revenirea lor, în ziua a opta, pentru binecuvântare.
2. Mirii pot fi povăţuiţi să vină de dimineaţă şi, împreună cu părinţii lor duhovniceşti (naşii), să participe la Sfânta Liturghie, iar dacă există pregătirea sufletească necesară, să se cuminece atât ei, cât şi naşii. Se poate pune astfel început bun unei frumoase vieţi creştineşti în familie. Călăuzirea duhovnicului este foarte importantă în astfel de cazuri.
3. Pe cât este posibil, ritualul închinării la icoane să fie făcut sub îndrumarea directă a naşilor pentru a-i conştientiza pe aceştia cu privire la rolul moral-educativ esenţial pe care îl au în viaţa noii familii creştine.
4. La final, cele două familii să fie îndemnate către o participare constantă la slujbele Bisericii, mai ales la dumnezeiasca Liturghie, însoţită de o viaţă evlavioasă, după învăţătura şi rânduielile ortodoxe.
Iată doar câteva dintre aspectele de pedagogie creştină practică ce pot face din citirea „rugăciunii la a opta zi după Cununie” un prilej de zidire spirituală pentru cele două familii, iar pentru preot un context pastoral şi catehetic binevenit.

 

Când este curată și plină de căldură sufletească, rugăciunea e ascultată imediat

Lacrimile îmi tulburau privirea și vedeam neclar diverse înfățișări sclipitoare când, o, Dumnezeul meu! Am simțit că fața icoanei Sfântului Arhanghel îmi zâmbea și mi-a mișcat din cap, în semn afirmativ! Aceasta a fost!

„Aș vrea să pun pe această hârtie marea minune care au făcut-o Sfinții Arhangheli în familia fiului meu.

Sunt preoteasă. Soțul meu, părintele Savvas și cu mine locuim în Kouklia, regiunea Pafos din Cipru. Fiul meu, ofițer în armata cipriotă, este căsătorit de șapte ani cu o fată foarte bună însă, din păcate, în anii aceștia bucuria lor nu a fost deplină. Nu au putut dobândi un copil. Au mers la toți doctorii și noi la toți sfinții am alergat, să-i rugăm. Nimic. Nu știam deloc despre Arhanghelul Mihail din Mantamados, până când am ajuns în Mitiline cu soțul meu, pentru a ne închina noilor Sfinți Rafail, Nicolae și Irina. Acolo am auzit despre Arhanghel.

Am ajuns în după-amiaza zilei respective, cu autobuzul. Acolo am fost informați că spre seară se va săvârși priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli. Am considerat acest fapt ca fiind unul semnificativ și, cu toate că lăsasem toate lucrurile noastre la mănăstirea Sfântului Rafail, am rămas pentru priveghere. Dumnezeul meu, ce minunat a fost! Am ajuns în al șaptelea cer!

Era lume multă, astfel că nu puteam să stau în fața icoanei și să mă rog, așa cum voiam. Însă am făcut răbdare. Am stat într-un colț și mă rugam în gând, cerând mijlocirea Sfinților Arhangheli.

S-a terminat Sfânta Liturghie aproape de răsăritul soarelui, iar lumea, încet-încet, se împuțina. Eu nu m-am mișcat de la locul meu. Am așteptat. Aproximativ într-o oră după apolis, locul era aproape liber. Atunci m-am îndreptat spre Sfintele Moaște care erau pe o măsuță, în mijlocul bisericii, m-am închinat și mai apoi am îngenunchiat în fața icoanei basorelief a Sfântului Arhanghel Mihail. Acolo am lăsat ca în toată ardoarea credinței să converseze sufletul meu cu Arhanghelul. Mi-am întins mâinile mele spre cer și mi-am pus nădejde în mila lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Arhangheli.

Lacrimile îmi tulburau privirea și vedeam neclar diverse înfățișări sclipitoare când, o, Dumnezeul meu! Am simțit că fața icoanei Sfântului Arhanghel îmi zâmbea și mi-a mișcat din cap, în semn afirmativ! Aceasta a fost!

Am îngenunchiat. Mi-am plecat fața în mâinile mele. M-am sprijinit de baldachinul icoanei și nu spuneam nimic altceva decât mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc…

Am plecat din acea binecuvântată insulă despovărați, bucuroși, cu o pregustare în inimă a fericirii ce va să vină.

A trecut un an și era aceeași dată ca atunci când eram în Mantamados. A sunat telefonul. Era nora mea. Am auzit atunci cea mai minunată veste:

– Mamă, aștept un copil!

– Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție, Doamne!

Când m-am întâlnit cu fiul meu, i-am spus:

– Fiul meu, cred că vei deveni tată. Am făcut însă o făgăduință și aș vrea să o îndeplinești, când se va realiza visul nostru și vei dobândi acel copil. O vei face?

– Dacă pot, mamă, da, a răspuns acela.

– Poți, i-am spus.

– Atunci, îți promit că voi face, mi-a răspuns.

– Știu cât de mult iubești uniforma ta de armată, cu care ai jurat și ai primit sabia ta. Eu, știind ceea ce iubești, am făgăduit Sfinților Arhangheli că, atunci când vei dobândi un copil, le vei mulțumi dăruindu-le ceva ce iubești mult, referindu-mă la uniforma ta.

– Mamă, aceasta este o amintire și trebuia să rămână în familia mea, dar dacă ai făgăduit aceasta… Să o cureți și să o ducem acolo unde ai făgăduit.

Pe urmă, vrând să mă tachineze, a spus:

– Mamă, nu cred că ai făgăduit și pe copilul nostru, nu?

– Nu, copilul meu, nu. Să fie sănătos și să vă bucurați de el, sub ocrotirea Arhanghelilor.

– Amin, mamă, amin, a murmurat, zâmbind.

A născut nora mea și nașterea a decurs bine, însă nu a născut unul, ci trei copii veseli și foarte sănătoși. Un băiat și două fetițe. Slăvit să fie numele Dumnezeului celui Sfânt și al slăviților Săi Arhangheli!

Vă rog, părinte, să scrieți această minune în periodicul dumneavoastră, pentru a o citi întreaga lume și pentru a se fundamenta credința oamenilor. Să creadă că rugăciunea, atunci când este curată și plină de căldură sufletească, este ascultată de către Atotmilostivul Dumnezeu, Cel care ne-a răsplătit după dorința noastră. Vă mulțumesc și vă sărut mâna cu respect!”

 

Această plantă calmează agitaţia bolnavilor de Alzheimer, fiind, în acelaşi timp, antivirală, antibacteriană şi antifungică!

 Razvan 29 sept. 2018

Share this...

Roiniţa este o plantă cu un parfum delicat, asemănător cu cel al lămâii, întânită mai ales în zonele sălbatice. Această plantă stimulează capacitatea mentală, concentrarea, memoria şi ţine sub control agitaţia persoanelor care suferă de Alzheimer.

CITEȘTE ȘI

Medicii din Bucuresti sunt stupefiați! Omoară ciuperca în 5 zile

More...

370

93

123

Ucigașul de riduri găsit! O metodă simplă de întinerire acasă

More...

444

111

148

Metoda chinezească de învățat engleza rapid datorită undelor

More...

222

56

74

De secole, oamenii aflaţi pe drum îşi potoleau setea cu roiniţă, considerând-o un dar de la Dumnezeu pentru cei osteniţi. Dar, deşi este cunoscută încă din Antichitate, planta este mai puţin răspâdită, pentru că tufele sale înalte se dezvoltă doar pe un teren foarte fertil.

La noi în ţară, Banatul este zona cu arii imense de Roiniţă…

Pentru a-şi păstra proprietăţile, această plantă se culege după ce trece roua. Părţile sale aeriene conţin uleiuri volatile, dar şi vitamina C, saponine, principii amare, săruri, tanin, acid cafeic, acid oleanoic.

Roiniţa are un puternic efect calmant, uşor sedativ şi induce o stare de relaxare.

De asemenea, ceaiurile de Roniţă, cu gust acrişor, ce pot fi savurate în orice împrejurare, au efect laxativ, diuretic, antiseptic, fiind, în acelaşi timp, un bun hidratant şi ajută la detensionarea muşchilor.

Cum se prepară?

– Infuzia se obţine prin adăugarea a două linguriţe de plantă uscată la 250 ml apă caldă.

– Se lasă la infuzat 15 minute, apoi se strecoară şi se bea călduţă, efectele fiind, de obicei, imediate.

Vara, se pot adăuga opt linguriţe de plantă la un litru de apă, iar după răcire se păstrează la frigider. Se consumă rece, cu ramuri proaspete de Roiniţă adăugate, iar efectul răcoritor va fi maxim.

Siropul de Roiniţă este un adevărat ajutor în tulburările hormonale la orice vârstă. Siropul presat la rece păstrează intacte proprietăţile acestei plante.

Cum se prepară siropul?

Se curăţă şi se spală bine un kilogram de frunze proaspete de Roiniţă, se lasă să se usuce aproximativ o jumătate de oră.

Se zdobesc frunzele cu un sucitor, pe o planşetă, apoi se toarnă totul într-un borcan mai mare, împreună cu un litru de apă filrată, un kilogram de miere de mană şi sucul de la o lămâie

Se lasă la macerat timp de două săptămâni, într-un loc întunecos şi rece. Se amestecă timp de câteva minute, de două ori pe zi.

Apoi, se strecoară printr-un tifon dublu şi se păstrează în sticle închise ermetic, la frigider.

Pe lângă tulburările hormonale, siropul este benefic în afecţiuni digestive, secretorii, colici, hepatită, litiază biliară şi renală, dismenoree.

Vinul de Roiniţă este de ajutor în calmarea spasmelor intestinale şi eliminarea gazelor (este suficient să se consume 30 ml, iar efectul este imediat)

Cum se prepară?

Se toarnă o sută de grame plantă uscată peste un litru de vin de ţară roşu, sec.

Se lasă la macerat timp de două săptămâni, la temperatura camerei, undeva în bucătărie. Se agită bine, o dată pe zi.

Apoi, se filtrează şi se depozitează la rece.

Se consumă la nevoie, cu atenţie, să nu depăşim doza recomandată.

Vinul de Roiniţă nu este recomandat femeilor însărcinate.

Săpunul natural de Roiniţă este recomandat pentru calmarea pielii sensibile şi echilibrarea secreţiei de sebum, ameliorează durerile de cap şi pe cele reumatice.