ianuarie 31, 2023

 

Cea mai bogată moștenire pe care părinții pot să o lase copiilor

Casa, oricât ar fi ea de modestă, de mică, pentru un membru iubitor al familiei, trebuie să fie locul cel mai drag de pe pământ. Ea trebuie să fie plină de o asemenea dragoste, de o asemenea fericire, ca pe orice meleaguri ar umbla apoi omul, oricâți ani ar trece, inima tot acasă îl va trage. În toate încercările și necazurile, casa este limanul sufletului.

Încă un element important al vieții de familie constă în relațiile de dragoste reciprocă, și nu de dragoste oarecare, ci de dragoste cultivată în viața de zi cu zi a familiei, exprimarea dragostei prin vorbe și prin fapte, bunăvoința nu de formă ci sinceră și firească, bucuria și fericirea le sunt necesare copiilor nu mai puțin decât le sunt necesare plantelor aerul și lumina soarelui.

Cea mai bogată moștenire pe care părinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre despre tatăl și mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și-i va ajuta în încercările vieții de zi cu zi după ce vor părăsi casa părintească.

Părinții trebuie să fie așa cum vor să-i vadă pe copiii lor, nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie să-și învețe copiii prin exemplul vieții lor.

 

Despre dragoste și paradoxurile ei

celine bags Asta ține de dragoste: a privi la om și a vedea în el o frumusețe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viața a făcut din el, a săvârșit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferință, durere pentru că omul e nedesăvârșit și totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Și iată, dacă privești măcar o dată la om în felul acesta, poți să îl îndrăgești, în pofida a tot ce le sare în ochi altora. Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai găsit la el? ce ai găsit la ea?“ – și omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?..“ Și se dovedește că, da, așa și este, omul cu pricina e minunat, pentru că cel care iubește vede doar rănile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm.

Este extrem de important să ne amintim că dragostea este realistă până la capăt, că ea îl cuprinde în întregime pe om și că ea vede, ea este văzătoare, însă în loc să osândească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru schilodirea lui și este gata să își dea viața pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat să fie îndreptat și tămăduit. Asta este ceea ce se numește atitudinea „cu întreagă înțelepciune“ față de om, acesta este adevăratul principiu al dragostei, cea dintâi viziune serioasă.

Toți credem că știm ce este dragostea și că știm iubi. De fapt, foarte adeseori știm doar să ne înfruptăm din relațiile omenești. Credem că iubim un om pentru că avem un sentiment de deliciu față de el, pentru că ne este bine cu el – însă iubirea este ceva mult mai mare, mai pretențios și câteodată tragic. În dragoste există trei aspecte. În primul rând, omul care iubește dă, vrea să dea. Pentru a da însă, pentru a da în chip desăvârșit, pentru a da fără să-i provoace durere celui care primește, trebuie să știe să dea. Cât de des dăm nu din dragoste, dragoste adevărată, plină de abnegație, generoasă, ci pentru că, atunci când dăm, crește în noi sentimentul propriei importanțe, propriei grandori!

Ni se pare că a da este un mijloc de a ne afirma, de a ne dovedi nouă înșine și celorlalți propria importanță. A primi de la cineva e însă foarte dureros în aceste condiții. Dragostea poate da numai atunci când uită de sine, când omul dă – cum a zis unul dintre scriitorii germani – așa cum cântă pasărea, din prisosul inimii: nu pentru că îi este pretins, stors darul, ci pentru că a da este o cântare a sufletului, este o bucurie în care poți să te uiți pe tine însuți, de dragul bucuriei altuia. Această dragoste, care știe să dea, este mult mai rară decât ne închipuim.

Pe de altă parte, dragostea trebuie să știe să primească – dar a primi este, uneori, cu mult mai greu decât a da. Știm cu toții cât de chinuitor e să primești ceva, să accepți o binefacere de la un om, pe care fie că nu-l iubești, fie că nu-l respecți; este ceva înjositor, jignitor. Vedem aceasta la copii: când cineva pe care ei nu-l iubesc, cineva în a cărui dragoste ei nu cred, le dă un cadou, le vine să îl calce în picioare, pentru că îi jignește până în adâncul sufletului. Și iată că, pentru a ști să dai și să primești, trebuie ca dragostea celui care dă să uite de sine, iar cel care primește să îl iubească pe cel ce dă și să creadă necondiționat în dragostea lui.

Trimițându-și una dintre monahii să ajute săracilor, ascetul occidental Vincent de Paul i-a zis: „Ține minte: o să îți trebuiască toată dragostea de care e în stare inima ta ca oamenii să-ți poată ierta binefacerile…“ Dacă ne-am aduce aminte mai des de lucrul acesta, ne-am mira mai puțin că cei din jur ne cer ajutor și-l primesc de la noi fără bucurie, câteodată chiar cu strângere de inimă.

canada goose Chiar și atunci unde atât a da, cât și a primi e o sărbătoare, o bucurie, mai există însă și o altă latură a dragostei, de care noi uităm. Este vorba de jertfelnicie. Nu în sensul în care ne gândim noi de obicei la aceasta – de pildă, că omul care îl iubește pe altul e gata să muncească pentru el, să se lipsească pe sine de ceva ca acela să primească ceea ce-i trebuie, că părinții se pot lipsi chiar și de strictul necesar, pentru ca odraslele să fie sătule și îmbrăcate și să primească uneori bucurie de pe urma unui cadou. Nu, ci jertfelnicia de care vorbesc eu este mai severă, se referă la ceva mai lăuntric. Ea constă în aceea ca omul să fie gata, din dragoste față de altul, să se dea într-o parte. Și lucrul acesta e de mare

https://youtu.be/U1k_EtF1-TQ 

 https://youtube.com/shorts/sgBWdZWh9Mg?feature=share

 Ai divorțat, da? Ai copii și ai femeie! Ești bărbat, te-ai îndrăgostit de altă femeie! Du-te și dă femeii casă și copii, trece pe numele lor tot și du-te în lumea ta la „drăguțăƒ” muncește din nou și fă o altă gospodărie. Că tot te-a luat că ești tare și mare și viril! Trebuie să te ia și de gospodar! Fă-ți un alt cuib! Și dacă vrei, îl distrugi și pe ăla mai târziu! Dar nu lasă copii pe drum, nu-i lasă cu procese false și cu moșteniri vândute și încurcate! Iar tu te duci în altă parte, clădind fericirea pe suspinul altora! CĂ TU EȘTI DUȘMANUL LOR, NU EI SUNT DUȘMANII TĂI!!!

Tu așa scrii în pomelnic: „Angela, s-o ia dracul că nu mă lasă să divorțez!” iar ea scrie „Vasile, să-l ia dracul că îmi ia copiii!” și nu mai știu ce… Nu mă! Tu ești dușmanul! Dacă ai fi fost un om înțelept și dacă ai fi avut conștiință și suflet, te-ai fi gândit că acei copii au nevoie de mamă și tată! Și te-ai fi gândit că acei copii au nevoie de un așezământ și de o stabilitate! Du-te liniștit și lasă casă în pace!

Și femeia la fel, dacă ai plecat, du-te și semnează tot soțului și du-te învârtindu-te! Și atunci ai făcut o chestiune de dreptate înaintea lui Dumnezeu și ți-ai hrănit Egoul… și ți-ai hrănit și Patimă!”

Părintele Calistrat Chifan

 

Gelozia în căsătorie: ce trebuie făcut pentru îmbunătățirea relației

Neîncredere, temeri, gelozie…, am putea spune că asta nu se întâmplă în relaţia noastră. Noi ne înţelegem prea bine şi avem încredere unul în altul, iar în aceste condiţii gelozia nu îşi are locul. Chiar şi în familiile cele mai echilibrate şi mai armonioase intervin momente în care unul dintre soţi are temeri, mai mult sau mai puţin justificate, în legătură cu fidelitatea soţului, cu locul pe care îl ocupă printre priorităţile acestuia.

Aceasta se întâmplă cu atât mai mult cu cât în relaţiile interumane echilibrul este dinamic şi poate trece şi prin momente de tensiune. Este foarte important însă modul în care cei doi se raportează la posibilele momente de criză. Acestea nu sunt în mod obligatoriu dovezi că relaţia „nu merge” sau că cei doi „nu se potrivesc”, „au făcut o alegere greşită” sau „sunt slabi în faţa încercărilor vieţii”. Privite fără teamă şi cu deschidere, aceste momente ne pot învăţa lucruri noi atât despre noi, cât şi despre partenerul de viaţă şi pot duce la creşterea gradului de încredere. Negarea sentimentelor de gelozie pe care le poţi trăi la un moment dat este cea mai nepotrivită alegere. Te poţi gândi că nu ai motive raţionale…, dar câte dintre temerile noastre sunt cu adevărat raţionale?! Te poţi gândi că „este sub demnitatea ta” să ai astfel de sentimente…, dar de cele mai multe ori sentimentele au o logică a lor, afectivă, care scapă controlului logicii raţionale. Te poţi gândi că nu vrei ca soţul/soţia ta să ştie despre temerile tale, care ar fi pentru el/ea o dovadă de neîncredere…, dar crezi oare că tensiunile tale sufleteşti nu sunt percepute, simţite de către celălalt?! Negând aceste sentimente, încercând să le mascăm, nu facem decât să le dăm mai multă putere asupra noastră şi asupra relaţiei cu partenerul.

Victimă sau persecutor, reacţii la gelozie

Imaginaţi-vă, pentru a înţelege mai bine, un bulgăre de zăpadă căruia îi daţi drumul să alunece la vale. Acesta reprezintă sentimentul de gelozie în momentul apariţiei sale. Pe măsură ce se rostogoleşte pe pantă, bulgărele devine din ce în ce mai mare, adunând în jurul său din ce în ce mai multă zăpadă, pietre, crengi… Dacă nu este oprit la timp, acest bulgăre poate deveni atât de mare încât să spulbere din calea sa tot ce întâlneşte. În acelaşi mod, primele stări şi gânduri de gelozie, dacă nu sunt discutate, împărtăşite la timp, pot aduna în jurul lor alte gânduri, reacţii, remarci, gesturi, priviri, tăceri, care, chiar fără o bază reală, pot ajunge să confirme şi să întărească temerea iniţială. Acest tăvălug de stări afective în care se poate transforma sentimentul iniţial de gelozie îl poate lua prin surprindere pe partener şi poate afecta negativ relaţia de cuplu. Negând propriul sentiment de gelozie, putem intra într-un joc de învinovăţiri, autoînvinovăţiri, justificări şi îndreptăţiri, care menţin suferinţa, împiedică recunoaşterea şi rezolvarea problemei reale. Putem să ne poziţionăm fie în postura „victimei”, trăind în special sentimente de teamă şi tristeţe apăsătoare. Această atitudine poate fi alimentată de convingeri interioare profunde, dar neadevărate, precum „nu meriţi să fii iubit/iubită”, „nu eşti bun/bună de nimic”. O altă atitudine rezultată ca urmare a negării, reprimării sentimentului de gelozie, este aceea de „persecutor”, alimentată de convingerea că „ceilalţi sunt vinovaţi, sunt cauze ale suferinţei mele”. Din această ipostază, sentimentele trăite sunt în general cele de mânie, revoltă. Aceste atitudini menţionate anterior – victimă şi persecutor – păstrează discuţia în termeni de vinovăţie – eu sau ceilalţi sunt vinovaţi de ceea ce trăiesc eu – şi conduc la scăderea încrederii între soţi. Cauzele acestor sentimente pot fi multiple: de la lipsa de încredere în propria persoană, senzaţia de înstrăinare pe care o poţi trăi la un moment dat în relaţia cu soţul/soţia, senzaţia că nu mai suntem pe primul loc în viaţa ei/lui, la reacţia sănătoasă faţă de o situaţie care poate pune în pericol căsnicia.

Sănătoasă ori nesănătoasă?

Dacă gelozia ta este sănătoasă şi reprezintă o reacţie firească faţă de o situaţie ameninţătoare pentru cuplu, ea te va ajuta să îi arăţi soţului/soţiei că eşti implicat/implicată şi că îţi pasă mult de relaţia voastră. De asemenea, această reacţie îţi poate proteja căsătoria de ameninţări ce vin din exterior, ajută la rezolvarea micilor probleme, înainte ca acestea să devină foarte mari, crescând gradul de încredere şi de comunicare. În astfel de situaţii este important ca soţul/soţia să acorde toată atenţia acestor semnale venite din partea celuilalt, să înţeleagă motivul care stă în spate şi să încerce să ia măsuri, sporind în acelaşi timp vigilenţa faţă de potenţialele provocări din exterior.

Iată şi câteva indicii pentru a recunoaşte gelozia nesănătoasă, care erodează, degradează din interior căsătoria: te îndoieşti în mod eronat de buna credinţă a soţului/soţiei şi îl/o îndepărtezi în mod constant, te simţi neimportant/ă, lipsit/ă de valoare, te simţi frustrat/ă, copleşit/ă de situaţie, ai o dorinţă puternică de a controla şi aveţi mai puţină intimitate sexuală.

Având în vedere că această stare afectează în egală măsură atât pe soţul gelos, cât şi pe partener/ă, vom prezenta pe scurt câteva sugestii pentru ambii, menite să le îmbunătăţească relaţia.

Dacă ai un soţ gelos, este important în primul rând să evaluezi pentru a vedea ce anume din comportamentul tău îi provoacă reacţia. Opreşte pentru o perioadă activitatea respectivă şi explică-i faptul că îi acorzi prioritate în faţa celorlalte activităţi; exprimă-ţi în permanenţă dragostea faţă de el/ea, discută în mod deschis despre problemă, încercând să găsiţi amândoi o soluţie.

Dacă soţul gelos eşti chiar tu, iată ce ai putea să faci pentru reducerea tensiunii şi îmbunătăţirea relaţiei: încearcă să discuţi cu persoane de încredere – s-ar putea să îţi dai seama că gelozia este problema ta; fii sincer/ă cu tine pentru a vedea care este cauza sentimentelor tale, evită să fii manipulativ/ă, încearcă să te apropii mai mult de Dumnezeu, roagă-te pentru căsnicia ta, încearcă să vezi părţile pozitive ale soţului/soţiei, pe care suspiciunea ta le-a întunecat, şi exprimă-ţi în mod deschis sentimentele.

 CĂSĂTORIE

Femeile necuviincioase care se duc cu unul şi cu altul, e firesc să se răsfeţe la auzul unor asemenea cuvinte: Cum să recunoști femeia cu care îți poți face un cămin:

Să-i spui c-o iubeşti, fără să te temi că vreodată se va răsfăţa sau se va folosi în chip rău de vorbele acestea. Femeile necuviincioase care se duc cu unul şi cu altul, e firesc să se răsfeţe la auzul unor asemenea cuvinte. O fată bună, însă, nu numai că nu se va înfumura. Ci se va şi smeri.

Arată-i că-ţi place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu prietenii tăi. S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia de dragul ei să-i iubeşti. Dacă face ceva bun s-o lauzi şi s-o admiri.

Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La Biserică să mergeţi amândoi. Dacă se întâmplă să vă afle sărăcia adu-i aminte soţiei tale că Sfinţii Apostioli Petru şi Pavel care sunt mai presus de toţi împăraţii şi bogaţii, şi-au petrecut viaţa în foame şi în sete. Arată-i că niciun necaz din viaţă nu este înfricoşător, fără doar să ne împotrivim lui Dumnezeu şi voii Sale.

Sfântul Ioan Gură de Aur