Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910

 Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910,^[2] Vața de Sus, Vața de Jos, Hunedoara, România – d. 28 noiembrie 1989,^[2] Sinaia, Prahova, România^[3]) a fost un ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martorii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.

Arsenie Boca este considerat de unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea.^[5] La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.^[5]

Biografie[

Studiile și formarea]

S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus în comitatul Hunedoara (pe vremea aceea în Austro-Ungaria). A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, Hunedoara^[6], pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, Zian Boca (cel care avea să devină Părintele ieromonah Arsenie Boca) se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește - la recomandarea profesorului Nicolae Popoviciu - o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București.^[6] În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea Scara dumnezeiescului urcuș scrisă de Ioan Scărarul o traduce în limba română în doar 5 luni.^[6] Această traducere nu a văzut lumina tiparului. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Ateneul Român.^{[necesită citare]} Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

Hirotonirea și tunderea în monahism[modificare | modificare sursă]

În 1935 - ca absolvent al Academiei Teologice - a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.^[6] În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.

Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!” Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate.

În iarna anului 1944, profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat.

Contribuția la colecția Filocalia[modificare | modificare sursă]

Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi pune la dispoziție manuscrisele aduse din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecției, susține lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. În prima ediție a volumelor, Părintele Dumitru Stăniloae îl numește pe Arsenie Boca „ctitor de frunte al Filocaliei românești”.

Prigoana și martiriul după gratii[modificare | modificare sursă]

După ocuparea țării de către armata sovietică, ieromonahul Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, pentru participarea activă la Mișcarea Legionară. A fost dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 în urma presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru ajutorul dat luptătorilor anticomuniști, foști legionari pregătiți și parașutați de americani în Munții Făgărașului.^{[necesită citare]} Atât pentru aceste fapte, cât și datorită notorietății sale, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G. Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed. Partener, Galați, 2009). După arestarea clerului Bisericii Române Unite în 29 octombrie 1948, mitropolitul ortodox Nicolae Bălan l-a strămutat „la cerere” pe Arsenie Boca de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop, cu scopurile de a prelua mănăstirea și de „convertire a gr[eco]-cat[olicilor] din Munții Apuseni”.^[7] Acolo a fost însoțit de alți doi călugări, unul dintre aceștia fiind Leonida Plămădeală.^[8] Boca devine stareț, iar după ce lăcașul a fost transformat în mănăstire ortodoxă de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au interzis activitatea preoțească.

În 15-16 ianuarie 1950 a fost a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat patriarhului Justinian Marina, care i-a semnalat ministrului Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 a fost din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 octombrie 1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959). A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. A lucrat pe post de pictor bisericesc pana la pensionarea sa din 1968, rămânând sub supravegherea Securității. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.

Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 - 40 000 de oameni.

Conform Tatianei Niculescu, Boca a fost aderent al mișcării antropozofice a ocultistului austriac Rudolf Steiner^[9], ceea ce i-a influențat picturile de la Biserica din Drăgănescu, în care Fantasma lui Isus Hristos iese din lespedea mormântului^[9] extrem de asemanatoare cu Chipul cosmic al lui Iisus Hristos fotografiat pe Marte 25 iulie 1976 de catre sonda spatiala americana Voyager 1^{[necesită citare]}. De asemenea, Boca avea talente de mentalist^[10]. Fundația Arsenie Boca și-a exprimat dezacordul cu aceste susțineri ale Tatianei Niculescu.^[

TRECEREA DOMNUL PARINTELUI ARSENIE BOCA

 

Astazi se împlinesc 33 de ani de la moartea duhovnicului Arsenie Boca, iar mii de oameni sunt aşteptaţi la mormântul său.

33 de ani de la moartea lui Arsenie Boca (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989), unul dintre cei mai faimoşi călugări români, iar mii de oameni sunt aşteptaţi în pelerinaj la mormântul său de la Mănăstirea Prislop, potrivit adevarul.ro

În cele peste trei decenii de la moartea sa, „fenomenul” pelerinajelor la mormântul lui Arsenie Boca, care a luat amploare de la sfârşitul anilor 2000, a contribuit la transformările radicale prin care au trecut locurile şi comunităţile din jurul mănăstirii Prislop. 

Mănăstirea s-a extins şi a prosperat, oraşele Haţeg şi Hunedoara au beneficiat de mai mulţi turişti, iar mulţi dintre localnicii satelor din vecinătatea aşezământului au găsit noi surse de câştig, într-o zonă afectată după 1990 de declinul economic şi industrial.

 

Parintele Ilarion – In Memoriam Felea – 

6

La 18 septembrie 1961 pleca la ceruri sufletul parintelui Ilarion Felea, mult cunoscut si iubit de catre toti detinutii temnitei din Aiud pentru sfaturile, rugaciunile si incurajarile pe care le oferea cu multa idaruire celor care sufereau cumplit alaturi de el.

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea. „

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

Iată un fragment – publicat în “Telegraful român”, nr. 31-34/ 1994, p. 4 – din mărturia preotului Ioan Bardaş, fost deţinut politic la închisoarea din Aiud:

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, “fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa “se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.

Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la “Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: “Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”. Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10:00, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea “prohodul”. Toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: “Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot; dacă era şi preot, se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură. Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită din fier şi o înfingea în inima celui răposat, să se convingă “stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de Evul Mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă!

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp din lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atât mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia “prohodul” cu cuvântul “Amin!” – se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: “Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.“

Pentru o pioasa aducere aminte a celui care a fost parintele martir si marturisitor Ilarion V Felea am ales impresiile scrise, sub anonimat, de catre o cititoare :

„Acest smerit marturisitor al Lui Hristos a fost un doct, o bogatie a neamului romanesc. Dar despre bogatia inimii parintelui Ilarion nu voi scrie, au facut-o altii, eu nu l-am cunoscut.
L-am ‘intalnit’ astazi, citind aceste drepte marturii despre tumultoasa lui viata.
“Unchiul Ilarie”, ce frumos suna! asa cum l-au numit nepotelele sale, Cristina si sora ei, prin mucenicia lui a devenit ‘unchiul neamului romanesc’.
Trecerea la Domnul a parintelui Ilarion ‘icoana bunatatii’ asa cum l-a numit parintele Sofian, starea de veghe, prohodul, durerea a celor 5 mii de detinuti, conditiile in care se rugau, Aiudul…mi-au umplut ochii de lacrimi, lacrimi care nu se mai terminau, cand deodata m-am trezit din plans; O, Doamne, ce mangaiere! Aveam in fata ochilor inca inlacrimati, caruta, hodorogeala, drumul spre ‘trei plopi’, groapa comuna, gardienii, care in dusmania lor, n-au realizat ca in sicriul pe care-l carau era doar ‘un pumn de tarana’. Sufletul curat al parintelui Ilarion era demult in bratele Domnului Iisus Hristos!
Fie pomenirea lui in veci! ” (maria)

ICONITE

 

 

O bucurie pentru Facultatea de Teologie din Arad: Decanul, despre posibila canonizare a Pr. Ilarion Felea

2

Analizarea şi aprobarea argumentelor locale cu privire la propunerea de canonizare a părintelui Ilarion Felea, în şedinţa Sinodului Mitropoliei Banatului, este un „fapt îmbucurător pentru cei care l-au cunoscut, i-au citit biografia şi opera teologică pastoral-misionară”, a declarat pentru Basilica.ro Pr. Prof. Cristinel Ioja, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad.

„O bucurie plină de emoţie animă inimile cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, care poartă numele ilustrului preot şi profesor Ilarion V. Felea, ultimul Rector al Academiei Teologice arădene dinaintea instaurării comunismului”, a subliniat Părintele Decan.

Viaţa

El a vorbit despre viaţa celui care a suferit „anchete abuzive, privaţiuni de libertate, toate conturând chipul mărturisitorului”.

„Mărturiile celor care l-au cunoscut, întreaga sa lucrare spirituală, pastoral-misionară şi liturgică, filantropia, mila faţă de săraci, faţă de orfanii şi văduvele de război, precum şi lucrarea sa culturală mărturisitoare probate prin documente de arhivă, ilustrează o viaţă de preot şi teolog desfăşurată în orizontul rugăciunii, daruirii, jertfei şi mărturisirii, o viaţă desfăşurată în orizontul sfinţeniei lui Iisus Hristos”.

„Totodată, viaţa sa se desfăşoară, mai ales în ultima parte, sub vicisitudinile istoriei şi ale prigoanei comuniste, în care suferă degradări sociale, violenţe, anchete abuzive, privaţiuni de libertate, toate conturând chipul mărturisitorului”.

„De fapt, sfârşitul vieţii sale pământeşti este dovada cea mai evidentă cu privire la vieţuirea, credinţa şi mărturisirea părintelui Ilarion Felea. Părintele Ilarion Felea rămâne prezent şi azi prin memoria celor care l-au cunoscut şi prin opera sa şi începe să rodească şi în inimile tinerilor, mulţi dintre ei admirându-i credinţa şi mărturisirea”.

”A împărtăşit lumină din lumina lui Hristos

Conform declaraţiei Părintelui Cristinel Ioja, credincioşii din Şega-Arad îi aduc cinstire „prin ridicarea unei cruci în curtea bisericii, cei care l-au cunoscut la Catedrala Veche a Aradului îl poartă neşters din amintirea lor, cărţile sale sunt editate şi citite în toată ţara, teologia lui este apreciată fiind elaborate studii de specialitate”.

„Evlavia credincioşilor din toată ţara începe să se adâncească în jurul unuia dintre cei mai cunoscuţi mărturisitori ai lui Iisus Hristos în temniţele comuniste, iar o şcoală teologică de înalt nivel îi poartă numele. Pentru că pe unde a trecut a împărtăşit lumină din lumina lui Hristos, iar credinţa sa nu fost alta decât credinţa dată o dată pentru totdeauna Sfinţilor”, a încheiat decanul.

Argumentele locale au fost prezentate, apoi aprobate în timpul şedinţei Sinodului Mitropoliei Banatului şi „vor fi înaintate spre analiză ca propunere de canonizare către Cancelaria Sfântului Sinod”, a declarat zilele trecute Pr. Cons. eparhial Ionel Popescu.

Părintele Ilarion Felea

S-a născut în 21 martie 1903 şi a fost un moț de pe Valea Crișului Alb ajuns duhovnicul tinerilor din Arad și condamnat de regimul comunist la 20 de ani de temniță pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. Motivul oficial: nu propovăduia așa-zisa „luptă pentru pace”.

Părintele Ilarion Felea a murit în 18 septembrie 1961 pentru că a fost lipsit de asistență medicală, conform mărturiei unui supraviețuitor de la Aiud, Părintele Ioan Bardaș.

Când a fost arestat, în 25 septembrie 1958, era preot la parohia Arad-Centru. Prin predicile şi cuvintele rostite de la amvonul Catedralei, Părintele Ilarion Felea atrăgea numeroși tineri și intelectuali. Este autorul lucrării teologice „Spre Tabor”, o explicare a Filocaliei.

http://orthodoxmetropolia.org/