Sfântul Nicolae a hrănit copii flămânzi ai unei femei sărace

Familia mea era foarte credincioasă. În casa noastră se păstrau icoane cu Mântuitorului, Maica Domnului şi Sfântul Nicolae. În faţa lor ardea întotdeauna candela. În anii grei de după revoluţie, părinţii împreună cu noi, copiii ‒ eram trei, de la vârsta de un an, până la cinci ani ‒ locuiam în Smolensk. Tata avea serviciu, iar mama, pentru a ne hrăni, se ducea în satele de prin apropiere şi schimba hainele pe pâine, lapte, făină ‒ orice găsea.

Însă nu reuşea întotdeauna şi foamea o silea să mai încerce încă o dată. Îmi amintesc cum odată mama ne-a promis că ne va aduce lapte, ne-a încuiat în casă şi a plecat. S-a întors plângând, a pus în faţa noastră un bidon plin cu lapte, iar alături geanta cu haine. Fără să spună ceva, a îngenuncheat în faţa icoanelor. Plângea şi-i mulţumea Sfântului Nicolae. Noi, copiii, nu înţelegeam nimic, dar am început şi noi să plângem.

Mai târziu, mama ne-a povestit următoarele. În ziua aceea, înconjurase satul Cermuşki şi nu putuse face rost de nimic. Mergea necăjită, pentru că ne promisese lapte, dar nu reuşise să obţină nici o picătură. Aşa ajunsese la hambarul de la marginea satului. Acolo văzuse un bătrân care îi făcea semn cu mâna, de parcă voia să-i spună ceva. Mama s-a apropiat, iar el i-a spus: „Dă-mi vasul pentru lapte”. El s-a dus în spatele hambarului, apoi s-a întors cu bidonul plin cu lapte. „Mergi în pace. Du copilaşilor tăi lapte“. Mama a vrut să-i mulţumească, a înconjurat hambarul de câteva ori, dar n-a mai găsit pe nimeni. Bătrânul dispăruse. Oare nu a fost aceasta o minune? (M. P., oraşul Sankt-Petersburg)

 

Sfântul care ajută la examene

 

A doua zi, așteptam în sala de examen ca subiectul să fie extras. Am fost uimit să aflu că fusese extras chiar subiectul numărul 76 și am scris foarte bine, luând o notă peste așteptările mele. Așa cum spune și acatistul său: „Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neștiute care aveau să fie”. Acest ajutor primit de la Sfântul Spiridon mi-a rămas viu în minte multă vreme și am cerut ajutorul Sfântului, citind acatistul, de fiecare dată când aveam un examen mai greu.

Înainte de examenul de bacalaureat, în 2007, eram foarte îngrijorat cu privire la cum mă voi descurca și cum mă va influența nota finală în alegerea facultății pe care s-o urmez, a orașului în care să-mi continuu studiile… Era primul test important pe care îl aveam în față, primul examen cu o miza serioasă.

Într-o zi, am mers la o biserică și i-am spus preotului de acolo că mă pregatesc pentru bac și sunt stresat din cauza asta, iar acesta mi-a spus simplu : „Citește acatistul Sfântului Spiridon și vei trece de examene cu foarte bine; dacă nu-l citești, vei trece doar bine…”. Am ajuns acasă și am citit acatistul, nu în fiecare seară, căci nu eram obișnuit să citesc rugăciuni, însă înainte de fiecare examen, iar în celelalte zile l-au citit părinții mei (ale căror rugăciuni ajută, de asemenea, foarte mult înaintea lui Dumnezeu).

În acest fel s-a apropiat examenul la limba și literatura română, materie pe care o consideram prea ușoară și, ca atare, am neglijat-o în timpul liceului, iar acum trebuia să recuperez. Citisem mult, dar mai erau câteva subiecte pe care nu le știam. Pe atunci se publicau cele 100 de variante de subiecte din care urma să se aleagă unul, iar până la bacalaureat apăreau și cărți cu rezolvările celor 100 de subiecte. Era deja noaptea dinaintea examenului. Am deschis cartea cu rezolvările subiectelor la subiectul numărul 76 și am văzut că era o operă literară pe care nu o prea știam. Așa că am vorbit imediat cu colegele cele mai bune la română să-mi explice, pe scurt, ce ar scrie ele, dacă ar pica un așa subiect.

A doua zi, așteptam în sala de examen ca subiectul să fie extras. Am fost uimit să aflu că fusese extras chiar subiectul numărul 76 și am scris foarte bine, luând o notă peste așteptările mele.

Acesta a fost punctul de început care mi l-a adus în față pe Sfântul Spiridon și puterea sa. Așa cum spune și acatistul său: „Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neștiute care aveau să fie”.

Acest ajutor primit de la Sfântul Spiridon mi-a rămas viu în minte multă vreme și am cerut ajutorul Sfântului, citind acatistul, de fiecare dată când aveam un examen mai greu.

Alte minuni au urmat însă….. find deja în anul al doilea de facultate și fiind student la două facultăți în paralel, una dintre ele a fost puternic neglijată. Mergeam la cursuri, însă nu aveam mult timp disponibil pentru învățat. Vă mărturisesc, la toate examenele am trecut cu bine, cerând cu nădejde ajutorul Sfântului Spiridon, deși nu reușeam niciodată să parcurg absolut toată materia, din lipsă de timp.

Întâmplările aparent de neexplicat au continuat. În anul III de facultate, m-am hotărât să urmez și un curs de franceză tehnică, întrucât aveam nevoie de cunoștințe și de o diplomă care să mă ajute la angajare. La ultimul curs, cu trei zile înainte de examen, am făcut o simulare de test. A sosit ziua examenului, am extras subiectul de pe masa comisiei și… surpriză! …era exact subiectul pe care îl folosisem și la simularea desfășurată cu trei zile înainte… Nu-mi venea să cred că mi se întâmpla din nou așa ceva, însă m-am temperat, am rezolvat subiectele cum îmi aminteam de la simulare și am luat nota foarte bună.

Pentru a nu lungi și mai mult această mărturie, o să mai fac referire doar la o întâmplare, ceva mai recentă. În fiecare an, la facultate, se organizau simulări pentru un examen de accedere în profesie. În anul 2010, am participat la o astfel de simulare și mi-a rămas în minte un text din cele pe care le conținea simularea. Cum unele lucruri le uităm aproape imediat, iar altele ni le amintim perfect și la zeci de ani distanță, fără a exista, aparent, un motiv pentru asta, mie mi-a rămas în minte acest text de 12-14 rânduri.

La doi ani distanță, în 2012, când am susținut examenul de intrare în profesie, eu mai aveam 5 minute din cele 4 ore cât dura examenul și încă un subiect de rezolvat. Acela a fost momentul în care am conștientizat că nu-mi vor ajunge cele 5 minute pentru asta sub nici o formă… Totuși, când mi-am aruncat privirea pe text, am constat că era exact același cu cel pe care îl țineam minte, cuvânt cu cuvânt, de doi ani de zile, fără nici un motiv aparent, de la acel examen de simulare. Așadar, am rezolvat totul în cele 5 minute hotărâtoare și am obținut un punctaj final mare, care m-a calificat să fiu apoi angajat.

Le puteți numi coincidențe, sau noroc, însă dacă citiți viața și acatistul Sfântului Spiridon, veți ști cu siguranță, în sufletul dumneavoastră, fără pic de îndoială, când ați primit ajutorul Sfântului și veți avea o bucurie care nu seamănă cu nimic de pe pământ.

***

Rugăciunea părinților pentru ajutor copilului la examen

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să treacă cu bine această încercare ce îi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (numele) să înveţe ceea ce trebuie ca să fie bine pregătit la examenul care îl aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu îl iubeşti mai mult decât noi şi ştii ce-i este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-l pe robul Tău (numele) să nu caute lauda lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândească Împărăţia cerurilor. Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, ca numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele

 

Minunea Maicii Domnului pentru copilul pe care nu l-a ars focul

O femeie care avea o oarecare grija avea multă dragoste și devotament spre pururea Fecioara Maria, care avea sărăcie de bogăția trupească, dar la credincioasă și îmbunătățită avea un copil mic de un an. Și într-o zi, vrând să ducă de mâncare bărbatului său care lucra în țarină, dar neavând ea pe nimeni în casa cu cine să lase pruncul, un rugat Maicii lui Dumnezeu zicând: „Stăpâna mea, sub acoperământul și paza ta las pe fiul mi, că n-am pe altcineva să-l păzească, decât numai darul tău, că ești Maica sărmanilor „.

Astfel rugându-se cu credință, s-a dus la slujba ei. Și după ce a plecat, s-a întâmplat să fi luat foc o casă a unui vecin, și de acolo s-a întins văpaia și la casa ei. Deci, auzind din țarină, un alergat cu bărbatul ei, plângând moartea copilului. Și, ajungând acasă, au aflat casa prefăcută în cenușă, afară de zidărie și pardoseală. Atunci, socotind femeia cum a ars copilul, plângea nemangâiată, zicând: „O, preafericită Stăpână, eu am dat cu credință pe fiul meu sub acoperământul și ajutorul tău, așa cum nu ai păzit nevătămat, Maica o milostivirii, ci ai lăsat de o pierit? „.

Însă, căutând-l, la aflat viu, și mai mult au înspăimântat, pentru că nici un lemn nu se apropie sau nu se apropie de casă. Și toți au slăvit pe Dumnezeu, mulțumind pururea Fecioarei Maria, Maica sărmanilor, care acoperă și păzește pe ei și eliberează ei din multe pericole.

 

Maria citea cartea despre viața măicuței, iar când a aflat că am nisip de la mormântul ei, mi-a cerut să-i dau. Și cum i-am dat nisipul, îi vine în vis măicuța. O mângâie cu mâna pe gât și-i spune: „Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”. Acum Maria nu mai are nevoie de operație

Prima dată am fost la mormântul maicii Matrona în toamna anului 1995. Atunci m-am rugat, am luat nisip și am plecat acasă, în Nijnevartovsk. La noi în biserică, măicuța este iubită de toată lumea și mulți, în timpul concediului, se duc la Moscova, pentru a ajunge la mormântul ei. Țineam nisipul de un an și jumătate, când sora mea Maria mi-a povestit despre boala ei. I se depistase o tumoare malignă la glanda tiroidă. Terapia trebuia să urmeze câteva etape: operația, tratamentul cu raze, cu preparate hormonale. Maria citea cartea despre viața măicuței, iar când a aflat că am nisip de la mormântul ei, mi-a cerut să-i dau. Și iată, cum i-am dat nisipul, îi vine în vis măicuța. O mângâie cu mâna pe gât și-i spune: „Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”. Acum Maria nu mai are nevoie de operație.

Iată cum ne ajută măicuța. Chiar fiind la mare depărtare, ne ajută pe toți neputincioșii. (O enoriașă a Bisericii Nașterii Domnului orașul Nijnevartovsk, regiunea Tiumeni)

Din Viața și minunile Sfintei Matrona din Moscova, Editura Sophia, București 2003, p. 117

 

Te-ar putea interesa și: Pustnicul din Rarău care vindecă oameni trimişi de medici: „Dacă staţi o zi la mine pe munte…”

 

Ieşeanul Ioan Baron, fost mecanic CFR, s-a retras în munţii Bucovinei şi a învăţat leacurile naturii, pe care le prepară singur alinând suferinţele călugărilor şi mirenilor trimişi la el chiar de medici.

Dintre cei 68 ani pe care-i are, Ioan Baron a trăit 4 ani într-un bordei săpat în pământ pe Muntele Giumalău din Bucovina, până s-a hotârât să iasă iar la lumină. Îşi lăsase în urmă la Iaşi viaţa de mecanic la CFR, familia cu doi băieţi mari şi un trai aşezat. Dar liniştea din suflet nu şi-o găsise încă, nici după ce ieşise la pensie, scrie adevarul.ro.

Ceva îi dădea ghes să-şi ia lumea-n cap, nu ca un aventurier, ci ca pustnic. A vrut să se retragă la mănăstire, dar preoţii au considerat că nu-i de el viaţa în monahie. „Mai stai şi lămureşte-te“, i-au zis ei. Şi a mai stat, dar tot pe lângă ei. Din tinereţe îi plăcuse să fie curios, să caute, să cunoască. Aşa învăţase câteva leacuri băbeşti care să înlocuiască pumnul de medicamente pe care lumea îl lua la primul semn de boală. Iar acolo, pe muntele Giumalău, natura i-a dezvăluit în întregime secretele din farmacia ei verde, aceea care vindecă rănile cu plante înfiripate din seva pământului şi din aerul curat.

Cu ierburile culese din munţi, Ioan Baron a început să prepare, să combine, să găsească tot felul de remedii. Azi a dat cuiva care nu putea să meargă să încerce o tinctură, mâine a alinat durerea cu un decoct, poimâine a oblojit cu o alifie.

Lui Ioan i s-a dus vestea pe la mănăstirile şi schiturile din jur, iar călugării şi măicuţele au început să-i bată tot mai des la uşa colibei din munţi cerând ceva de leac. Ei l-au numit „fratele Ioan“, în semn de accept în lumea lor cea tainică, departe de oameni, dar aproape de nevoile lor. „Aşa a vrut să mă cunoască şi părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă. Trimitea vorbă prin măicuţe să vin la el, dar eu le refuzam mereu. Ziceam: «Dar de ce vrea părintele să mă cunoască pe mine, un nevrednic?». Iar măicuţele plecau supărate: «Cum, îl refuzi tu pe părintele Iustin?». Nu înţelegeau cum vine asta. Au venit apoi cu doi preoţi după ele, dar tot aşa am refuzat. Pân` la urmă m-au luat prin înşelăciune, să duc nişte leacuri. M-a certat părintele Iustin: «Hai, lasă, nu te mai alinta că eşti nevrednic! Voiam să văd cine eşti»“, povesteşte Ioan Baron.

În anii de când stă pe munte nu i-a fost dor de nimeni şi de nimic. Cumva, îi era dor de el, de aceea s-a dus în pustie, să se regăsească. „Vă spun eu: după o oră-două pe cărări pe munte, nu te mai gândeşti la nimic. Vin la mine tot mai mulţi tineri cu suferinţe psihice, stres, supărări. Îi ţin o zi la mine în pădure, îi plimb pe munte, îi hrănesc cu ce mănânc şi eu, iar ei uită de ce-au venit. Mă întreabă: «Dar nu mă mai doare nimic, ce aţi făcut?». Aşa mă întreabă mereu şi medici, oameni cu şcoală, care vin la mine să vadă cum fac eu bine oameni. Mă şi mir că vin ei, doctorii… Dar eu le zic tuturor: «Doar 10% e de la mine, restul de 90% e de la Dumnezeu»“, spune „fratele Ioan“.

Remedii testate pe propria piele

Chemat tocmai la Constanţa de Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, să dea ajutor unor oameni cu tot soiul de suferinţe, Ioan Baron a venit cu leacurile sale. Iarba-tâlharului, papucul Maicii Domnului, pedicuţa sunt doar câteva dintre plantele folosite de el. Întâi le-a folosit pe propria piele, ca să le testeze puterea, şi spune că a obţinut pentru răni rele vindecări nesperate, în timp foarte scurt. Aşa a scăpat de vătămătura de la picioare, cu care s-a ales atunci când a căzut de pe stânci şi şi-a fărâmat oasele şi carnea. Iarba-tâlharului, mai ales, este panaceul în care „fratele Ioan“ crede cu tărie. Folosită cum trebuie, alină dureri şi vindecă răni din cap până-n picioare – afecţiuni externe, dar şi interne.

Pustnicul a făcut un calcul: sunt câteva mii de oameni care i-au trecut pragul în fiecare an. Au luat tratamente de la el, dar nu toţi s-au vindecat încă. „M-am confruntat cu bolnavi din toate categoriile sociale, chiar şi politicieni. Sunt spitale private, dotate, dar ei refuză să mai meargă acolo. M-a uimit asta. Eu păstrez legătura cu ei, mă interesez dacă ţin la stilul de viaţă mai ordonat. Ei trebuie să facă mereu controale, doctorii au rolul lor. Dacă ei n-ar da diagnostic corect, nici eu n-aş şti ce leac să dau oamenilor. Mă aşteptam să am reacţii negative de la medici, dar mă sună, vor să mă ajute, vin cu bolnavi, mă întreabă ce am nevoie. Mai ales cei de la Cluj şi de la Bucureşti“, mai spune „fratele Ioan“, pentru 

Icoana făcătoare de minuni care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea!

 Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer.

Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.

A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase.

S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză.

Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis:

“Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“.

După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“.

Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă.
O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.

Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele dumnezeiești.

 

Minuni din România: „M-am rugat toată seara, am plâns, nu am putut dormi, iar a doua zi dimineaţă m-am dus la consultaţie să văd ce se mai întâmplă”

Acum trei zile mă duceam la ecograf ca să aflu în câte săptămâni sunt însărcinată.

Eram foarte entuziasmată, dar doctorul se uita, tăcea şi nu ştia cum să-mi zică că sarcina este extrauterină şi că trebuie să mă duc de urgenţă la spital, să-mi facă investigaţii. Am rămas şocată (am un băieţel de 1 an şi 6 luni, care e sănătos), nu ştiam din ce cauză a pus acel diagnostic cumplit, sigur pe ecografie se vedea că nu este nimic în uter. În fine, m-am dus la spital, la cei de la urgenţe, speriată, iar aceştia mi-au explicat că trebuie să mă interneze şi că pot muri în orice moment de la o sarcină extrauterină dacă nu se intervine rapid…

Eu le-am spus că dau semnătură că nu vreau să mă internez şi că eu avort nu mai fac. Am făcut un singur avort care m-a marcat pe viaţă, asta este o ucidere de copii, n-am să mă iert pentru asta… Chiar dacă doctorii mi-au explicat că la sarcina extrauterină nu se mai numeşte avort, ci operaţie, eu tot avort consider că este deoarece copilul creşte pe una din trompe, deci el nu este mort. Am dat semnătură, am plecat din spital şi m-am dus la părintele meu duhovnic şi i-am spus ce necaz am. El mi-a spus să mă rog şi să am încredere că va fi bine pentru că au mai fost femei în această situaţie şi au trecut cu bine cu ajutorul sfinţilor, al credinţei. Eu cred asta cu tărie acum, mai ales că ştiu că am greşit când am făcut avortul.

Vreau să vă spun că un rol foarte mare în viaţa mea îl are Sfântul Nectarie, nu vreau să nedreptăţesc vreun sfânt, toţi ne ajută, dar eu îl simt ocrotitorul familiei mele pe Sfântul Nectarie. M-am rugat toată seara, am plâns, nu am putut dormi, iar a doua zi dimineaţă m-am dus la consultaţie să văd ce se mai întâmplă. Tremuram de emoţii şi mă rugam încontinuu, doctorii credeau că sunt nebună. Ei tot încercau să îmi spună că dacă e să fie sarcină extrauterină trebuie să mă opereze de urgenţă, că asta nu se mai numeşte avort, deoarece e pusă viaţa mea în pericol. „dar a copilului?” „Nu… – spun ei – că el oricum moare.”

În fine, au făcut ecografia, m-au consultat şi au spus că asta e o sarcină normală şi că momentan nu am de ce să mă tem. ASTA CHIAR ESTE O MINUNE A SFINŢILOR, A MAICII DOMNULUI, EU CRED CU TĂRIE!

Sfantul Nectarie

 https://au-quiz.buzz/36657358560705715/ Ce se întâmplă dacă ai o șansă de un milion de lire? Poate vrei să știi cât de puternic ești și câți bani poți câștiga. Vino și participă! ! !

Ai trimis

castiga banii din intrebari cultura generala inscris 30 depersoane apoi scoti banii pe urma numai este nevoie sa aduci 30de inscrisi