Sf. Nectarie a vindecat miraculos un bucureștean cu mâna tăiată

 În fiecare zi se întâmplă minuni cu fiecare dintre noi, însă nu le vedem sau, din cauza problemelor şi a vieţii, nu vrem să le vedem. Acelaşi lucru pot spune că s-a întâmplat şi cu mine. Însă bunul Dumnezeu a vrut ca prin minunea care s-a făcut prin Sfântul Nectarie să mă trezesc la realitate şi să observ că viaţa trebuie trăită în Hristos şi în Biserică.

Totul a început de când părintele duhovnic m-a sfătuit să citesc cartea Sfântului Nectarie. A insistat şi cu blândeţe mi-a explicat cât de mare este acest sfânt şi câte vieţi a salvat prin minunile făcute cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu am înţeles de la început de ce insistă, dar cu timpul mi-am dat seama că este sfântul protector al părintelui, care îl ajutase mult în viaţa sa. M-am apucat să citesc despre viaţa şi minunile Sfântului Nectarie, care m-au fascinat şi, pe măsură ce citeam, înţelegeam iubirea părintelui Ionuţ Bogdan faţă de acest sfânt. Până aici totul pare ca o poveste normală, cu lucruri frumoase.

Spuneam la început că prin minunea ce a făcut-o Sfântul Nectarie cu mine m-am trezit la realitate. Iată cum sfântul a săvârşit această minune cu mine: la Capela „Centrului Social Patriarhul Justinian Marina”, din Pajura, acolo unde slujeşte părintele Ionuţ Bogdan Văduva, duhovnicul meu, în data de 2 August se făcea prăznuirea hramului Binecredinciosului Împărat Iustinian cel Mare, ocrotitorul acelui Paraclis. Părintele Ionuţ Bogdan, pentru a aduce bucurie celor de acolo, a făcut tot posibilul ca la hram să fie aduse pentru patru zile părticele din moaştele Sfântului Nectarie. În data de 1 August (ziua mea de naştere), după Sfânta Liturghie, părintele Ionuţ – împreună cu mine şi cu câţiva credincioşi – am mers să aducem în procesiune sfintele moaşte. A fost o bucurie imensă, care ne-a cuprins pe toţi cei ce veniserăm să întâmpinăm acele mici părticele din moaştele sfântului.

Astfel, timp de patru zile, capela a fost binecuvântată de Dumnezeu şi de Sfântul Nectarie şi a fost o bucurie mare pentru cei ce lucrează în cadrul Centrului şi pentru oamenii dimprejur. A sosit momentul în care trebuiau duse părticelele, iar Părintele m-a rugat să-l ajut să le ducă înapoi. Însă, cu câteva ore înainte de a veni spre paraclis, m-am împiedicat şi am căzut cu mâna dreaptă în nişte profile de aluminiu, care mi-au secţionat degetul mare, arătătorul şi încheietura mâinii drepte. Am uitat să precizez că împreună cu părintele hotărâsem să plecăm pe data de 16 August în pelerinaj la mai mulţi sfinţi din Grecia, printre care şi Sfântul Nectarie.

Durerea pricinuită de operaţie mi-a adus în gând că diavolul nu dorea să plecăm în acest pelerinaj, mai ales că eu eram şoferul. Am ajuns la doctor la urgenţă, fiind preluat de medicul de gardă care m-a operat. Mi-a spus că tăieturile sunt grave şi că au fost afectate cartilagiile şi nervii de la degete în proporţie de 90%. În timpul operaţiei am discutat cu medicul chirurg despre posibilitatea plecării mele în pelerinaj cu maşina personală. Medicul chirurg a fost foarte ferm în ceea ce priveşte plecarea mea în calitate de şofer, spunându-mi că nu voi putea conduce timp de cel puţin trei săptămâni.

Ceea ce trebuie remarcat este că în timpul operaţiei am simţit că cea care mă operează este Maica Domnului, iar pe Sfântul Nectarie îl simţeam lângă mine sprijinindu-mă şi spunându-mi că o să fie bine. Atunci am început să înţeleg ceea ce îmi spunea părintele, cum că sfântul ajută şi vindecă pe oricine care are credinţă neîndoielnică în Dumnezeu, în Maica Domnului şi sfinţi. Ceea ce trebuie spus este că Părintele a venit seara şi mi-a citit o rugăciune din Molitfelnic, m-a spovedit şi mi-a dat să leg de mână o bucată de bentiţă care stătuse pe racla Sfântului Nectarie timp de patru zile.

A doua zi după operaţie am fost să-mi schimbe bandajul. Ajungând la spital, medicul care mă operase a rămas surprins că operaţia nu sângerase deloc şi că nu erau supuraţii. S-a mirat deoarece vorbeam despre o zi care trecuse de la operaţie sau, mai bine spus, câteva ore. Din momentul în care am văzut cum arăta operaţia şi faptul că medicul s-a mirat de cum arăta, am înţeles că se întâmpla o minune şi că Maica Domnului şi Sfântul Nectarie erau cu mine şi mâna mea era vindecată. Medicul mi-a spus că nu voi putea sa conduc deoarece am o atelă care nu-mi dă voie şi că în două săptămâni nu are cum să se vindece mâna, fiind afectaţi nervii şi cartilagiile. Eu am insistat să mi se facă o atelă mai mică pentru a putea pleca, însă medicul mi-a spus că nu se poate fiindcă am de tras cu mâna şi că în şase luni o voi putea folosi mai bine. Acest lucru nu m-a descurajat, ci din contră, mi-a dat putere să cred şi să sper că Sfântul Nectarie mă ajută.

Din ziua următoare, timp de aproape două săptămâni am fost la Radu Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, unde am simţit multă căldură din partea Sfântului. M-am apropiat de racla cu moaşte şi am pus mâna pe raclă. În secunda următoare am simţit cum mâna îmi ia foc, iar o căldură puternică intră în mână. La două zile după operaţie am mers la un alt spital pentru a fi consultat de un alt medic. Medicul chirurg care m-a consultat a rămas surprins şi mirat de cum evolua operaţia şi cât de bine arăta într-un timp atât de scurt. Deşi după spusele medicului operaţia arăta foarte bine, acesta împreună cu asistenta mi-au recomandat să nu plec în pelerinaj în calitate de şofer, deoarece mâna se va vindeca în trei-şase luni.

La o săptămână după incident am primit o icoană cu Sfântul Nectarie, pe care am aşezat-o lângă patul în care dorm, iar în noaptea aceea am simţit că cineva m-a atins pe palmă şi mi-a strâns degetele operate, spunându-mi că mâna este vindecată. Timp de două săptămâni, în fiecare zi, părintele Ionuţ Bogdan m-a uns cu ulei de la candela sfântului. Iată că am putut pleca în pelerinaj, unde am condus aproximativ cinci mii de kilometri cu mâna operată şi cu nădejdea la sfinţii pe care urma să-i vizităm. Bucuria cea mai mare a fost atunci când am ajuns la Mănăstirea Sfântului Nectarie, în Eghina. Atingând racla cu moaştele sfântului am resimţit din nou acea căldură şi bucurie pe care am simţit-o la Radu Vodă. Am simţit că sfântul e cu mine, iar eu aveam datoria să-i mulţumesc pentru ce făcuse pentru mine. Întorcându-ne în România am fost să-mi scot firele şi iată că după patru săptămâni de la operaţie mâna mea este ca nouă, arată de parcă nimic nu s-a întâmplat.

În fiecare dimineaţă şi seară mă ung cu ulei de la Sfântul Nectarie şi îi mulţumesc pentru că m-a ajutat şi a făcut o minune cu mine. Până şi medicul a recunoscut că mâna arată bine şi iată că, deşi mâna trebuia folosită după trei-şase luni, eu, după patru săptămâni, o folosesc cu nădejdea la Bunul Dumnezeu şi la Sfântul Nectarie.

Minune de la Dumnezeu! Descoperirea aceasta te va pune pe gânduri!

 Rugaciunea, impreună cu postul si milostenia, este unul din cei trei stalpi ai evlaviei, dupa cum arata Iisus Hristos. In Biserica Ortodoxa, rugaciunea este de trei feluri: de slava, de multumire si de cerere

Tatal Nostru este probabil cea mai cunoscuta rugaciune a crestinatatii.

In timpul evenimentelor tragice de la Cernobil a fost inregistrat un caz unic. Dupa explozia reactorului, la o distanta de zeci de kilometri, dozimetrele indicau prezenta unor radiatii mortale, in timp ce in biserica Arhanghelul Mihail, aflata la trei kilometri de reactor, valorile erau absolut normale.

Studii interesante in acest sens au fost realizate si in Laboratorul de Neurofiziologie al Institutului Behterev din Sankt-Petersburg. Conducatorul cercetarilor, Valeri Slezin, doctor in stiinte biologice, a rezumat concluziile studiului: „Este cunoscuta de mult timp influenta rugaciunilor asupra sanatatii omului, asa ca eu am dorit sa inteleg mecanismele neurofiziologice ale acestui proces. Se stie ca, in stare constienta, in creier predomina ritmuri rapide ale curentilor bioelectrici, care se observa in somn, in asa-numita stare de somn rapid. in afara de „somnul rapid” exista si un „somn lent”, in care predomina ritmurile lente. Legea simetriei impune ca din moment ce exista „somn lent”, sa existe si „o trezire lenta”. si chiar exista – aceasta este rugaciunea.

Pentru acest experiment, am invitat staretul unei manastiri si am inregistrat electroencefalograma sa in timp ce se ruga. Rezultatul ne-a uimit. Am constatat ca, fiind pe deplin constient, in timpul rugaciunii, electroencefalograma sa a indicat deconectarea completa a cortexului cerebral. Omul statea si se ruga, insa in absenta totala a vreunui impuls electric, care sa indice faptul ca scoarta sa cerebrala lucreaza.

Adica, noi observam o stare de inchidere completa a creierului. Am numit acest fenomen a patra stare a omului. Inainte de descoperirea noastra, stiinta stia despre cele trei stari ale constiintei umane: starea de veghe, somnul lent si somnul rapid, care difera unele de altele prin impulsuri electrice, in cortex.

Acum am cunoscut o alta stare – lipsa completa a activitatii electrice a cortexului cerebral, in timp ce omul era deplin constient”. Cercetatorii sustin ca prezenta in viata oamenilor a celor patru stari ale constiintei ii ajuta sa-si mentina echilibrul fizic si spiritual.

Absenta rugaciunii favorizeaza aparitia unui dezechilibru si a unor boli. Si cel mai interesant este faptul ca aceasta a patra stare a constiintei o au persoanele care citesc rugaciuni si se roaga si sugarii in varsta

Minunile Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

 După ce grabnic au făcut cunoscut Sfintei Mitropolii de minune şi venind însuşi Preasfinţitul Mi­tro­po­lit Calinic Miclescu, cu câţiva clerici, fiind aproape Me­tocul de Sfânta Mitropolie, au văzut cu toţii Sfânta Icoană şi, cre­zând, s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zi­când: „Cu adevărat, mare dar ne-a dăruit Maica Dom­nului prin această minunată şi proslăvită Icoană a Sa!”. Apoi Mitropolitul a dat bi­necuvântare ca să se sfinţească apa; şi îndată a năvălit lume mul­tă la Metoc, spre închi­narea Sfintei Icoane, cerând a se citi acatiste şi a se face aghes­muire, stro­pindu-se şi bând cu cre­dinţă şi evlavie.

Şi îndată a în­ce­put darul Maicii lui Dum­ne­zeu a lu­cra prin Sfânta Icoană şi a face minuni pe care, din cele mul­te, puţine le vom spune aici, câte s-au putut ţine minte cu de-amănuntul, spre slava lui Dumnezeu şi a Preacu­ratei Maicii Sale, şi pentru ca să nu mâniem pe Dum­ne­zeu, tăcând adevărul; că pe unele le-au văzut cu ochii lor Pă­rinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi ai noştri, cât timp au stat cu Sfânta Icoană în ţară, iar altele s-au văzut de toţi Părinţii, când s-a dus Sfânta Icoană la Mănăstire, în Sfântul Munte, şi s-a pus în biserica mare.

Un om avea albeaţă pe amândoi ochii, încât se ve­­deau luminile ochilor lui ca laptele de albe; şi adu­cân­du‑l, s‑a închinat la Sfânta Icoană; şi stropindu-l şi spă­lându‑i ochii cu aghiasmă, i-au dat de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spunându-i să aibă credinţă la Maica Domnului; şi aşa făcând, pes­te trei zile a venit ca să mulţumească Maicii lui Dum­ne­zeu, arătându-şi ochii că s-au curăţit şi vedeau lu­mi­nat.

Un boier a venit şi a spus că fiul său, acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu, şi zace în pat cu totul mort. Deci, rugându-se Maicii Domnului la Sfânta Icoană, cu credinţă, cu la­crimi şi cu evlavie, a luat aghiasmă şi, stropind copi­lul, dându-i şi în gură puţină ca să bea, îndată s-a deş­teptat şi s-a sculat cu totul sănătos. Apoi, de bucurie, l-a adus tatăl său de s-a închinat la Sfânta Icoană şi a mulţumit Maicii lui Dumne­zeu cu lacrimi şi cu daruri.

Acestea şi altele multe: bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, în­dră­ciţi, care suferă de boala copiilor şi alte multe fe­luri de boli s-au tămăduit prin această Sfântă Icoană, pe care mi­nuni Părinţii de la Metoc nu le-au mai în­sem­nat, fiind prea ocupaţi şi obosiţi de îmbulzeala po­porului, care ce­rea neîncetat a le citi paraclise, aca­tiste şi aghiesme, încât nu puteau să ţină cont de cine cu ce se foloseşte, şi mai a­les că erau ameninţaţi de oră­şeni a le opri Icoana acolo, zi­când că lor li se cuvine, fiindcă în Iaşi s-a făcut minu­nea cu zugrăvirea Dum­ne­ze­ieştilor Feţe.

Acestea înţele­gând Părinţii Nifon şi Nec­tarie, şi văzând că se înmulţeşte po­porul, venind ne­încetat, s-au temut să nu se facă prea mare zvon, să se intereseze autorităţile şi să le oprească Sfânta Icoană, astfel că, luând-o cu grăbire, au plecat spre Sfântul Munte.

Sursa: Prodomu – Schitul românesc din Sfantul Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni,

Credința face minuni! Sf. Nectarie a vindecat o fetiță din București

 Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit! Dumnezeu nu Îşi numără darurile când le dă, iar sfinţii, răsplătiţi cu harul facerii de minuni pentru dragostea lor, sunt tare grabnic ajutători şi nu se uită la păcatele celor care îi cheamă în ajutor! Aş vrea să vă povestesc şi eu minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o pentru fetiţa mea, minune pentru care Îi dau slavă lui Dumnezeu şi îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare zi.

Numele meu este Ana Pascu, locuiesc în Bucureşti şi am două fetiţe, Anastasia, care a împlinit anul acesta zece ani, şi Sofia, de şapte ani. Naşterea Anastasiei, în anul 2000, ne-a pricinuit o mare bucurie. Nici prin cap nu ne-a trecut că vor fi atâtea probleme. A avut o sănătate fragilă de la început şi, cu toate că am fost foarte grijulii, la vârsta de şapte luni a făcut o viroză respiratorie, care a declanşat o bronşiolită.

A primit tratamentul adecvat şi s-a restabilit, dar nu îşi revenea deloc. Din iarnă şi până în vară, când a împlinit un an, a făcut, una după alta, otite, viroze, infecţii în gât… Părinţii cu copii mici ştiu foarte bine despre ce vorbesc. Pe piele îi apăreau erupţii urticariene şi chiar în ziua când a împlinit un an am dus-o la munte cu braţele pline de urticarie. Acolo starea ei s-a ameliorat vizibil. Dar la munte am stat cât ne-au permis timpul şi banii, apoi ne-am întors în aerul poluat din Bucureşti. În iarnă, pe la un an şi cinci luni, i-a apărut o eczemă pe faţă, ca o pată roşie. Nici nu s-a vindecat, nici nu a evoluat până prin ianuarie, când a început să se mărească. Am dus-o la dermatolog, care i-a pus diagnosticul de eczemă atopică şi ne-a dat o cremă pe bază de hidrocortizon, cu care să o ungem. Am uns-o cu conştiinciozitate, dar, în loc să-i treacă, i-au apărut eczeme pe tot corpul, pe mâini, pe picioare, pe pleoape… M-am speriat şi, cum medicina clasică nu mă ajutase, am apelat la homeopatie. S-a vindecat după aproximativ o lună de tratament, scăpând totodată de o constipaţie chinuitoare care o făcea să plângă. Totul părea bine, dar, fiind iarnă, au reînceput virozele şi otitele interminabile.

Între timp, făcusem mucegai pe peretele garsonierei în care locuiam şi, deşi îl ştergeam săptămânal, nu a fost suficient. Bănuiesc că atunci a făcut alergie la mucegai şi am înţeles ulterior că şi eczemele care îi apăruseră puteau să fi fost de natură alergică, dar nu a tratat-o niciun doctor în acea perioadă de alergie, deşi am vizitat destui. În vară ne-am mutat într-un alt apartament, mai mare, dar în iarnă, deşi aici nu aveam mucegai, au reapărut eczemele, concomitent cu virozele, roşul în gât şi otitele.

Bolile începeau în septembrie şi durau aproape fără pauză până în aprilie. Eczema se localizase pe bărbie şi, în ciuda tratamentului homeopatic, nu se mai vindeca niciodată complet, doar se ameliora pe perioade mai lungi sau mai scurte, apoi se agrava din nou. Aşa am dus-o până la trei ani şi jumătate, când în urma unei viroze a reapărut weezingul şi doctorul a diagnosticat-o cu: „tuse de hiperreactivitate pe fond alergic”, apoi „astm bronşic sub observaţie”. Am început tratamentele cu Ventolin şi Flixotide, cu Singulair şi siropuri de tuse, dar crizele cedau pentru foarte puţină vreme. Devenise alergică la praf, la mucegai şi detergent, iar primăvara, când începea polenul, făcea crize foarte grave de tuse.

Eczemele au dispărut când au început crizele de tuse, dar schimbarea nu mă mângâia cu nimic. Tuşea câte două-trei săptămâni continuu, în pofida tratamentului, zi şi noapte, şi de multe ori tuşea până când voma. Nu vreau să intru în detalii, căci amintirile sunt încă foarte dureroase. E greu să fii părinte şi să nu poţi face nimic. Am încercat şi tratamente homeopate, şi naturiste, nimic nu a ajutat-o. Doar vara se mai răreau crizele şi mai respiram şi noi, ca toamna să o luăm de la capăt până în vara următoare. La un moment dat, în martie 2005, în timpul unei crize grave de tuse, m-a vizitat o prietenă, care îmi spune: „Aveam o iconiţă a Sfântului Nectarie de dăruit şi nu ştiam cui s-o dau. Şi am auzit că Anastasia e bolnavă, aşa că am venit să ţi-o dau.” „Dar cine este Sfântul Nectarie?” „Cum, nu ştii? Este mare vindecător.” Nu ştiam, dar voiam să ştiu. Am împrumutat de la ea o carte cu viaţa Sfântului Nectarie, tot ea mi-a dat şi acatistul, dar nu-mi mai amintesc dacă atunci sau după câteva zile, cert este că mam rugat sfântului să o ajute şi i-am pus fetiţei icoana pe piept. Tusea s-a oprit şi a dormit liniştită până dimineaţă, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme.

A doua zi, tusea a reapărut, dar se alina când îi puneam icoana pe piept. Am început să citesc acatistul, dar, deşi se vedea o ameliorare evidentă, încă mai avea crize de tuse. Aşa am dus-o încă un an, cu crize de durată mai scurtă şi mai rare, dar tot bolnavă. Apoi, cu câteva săptămâni înainte de Sfintele Paşti, în 2006, iar a făcut o criză urâtă. Iar nesomn, iar crize de tuse până la vomă, plămâni încărcaţi şi weezing, ca la început. Cearcăne vinete de natură alergică până la nivelul nărilor, că arăta ca un urs panda, biata de ea. Iar pufuri, siropuri, tot tratamentul.

Marţi, în Săptămâna Mare, ne ducem încă o dată la doctor, dar doctorul ridică din umeri. Nu mai are ce să-i facă. Tuşeşte marţi, miercuri, joi, fără pauze, iar în Vinerea Mare o culc la prânz. Doarme un sfert de oră şi începe din nou să tuşească şi se trezeşte. Atunci îi spun soţului meu: „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea RaduVodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Soţul meu se uită lung la mine şi-mi spune: „Bine. Îmbrac-o.” O îmbrac şi închid uşa după ei. Tuşea atât de rău, că răsuna scara blocului. Mă gândeam cu tristeţe cât de rău îi va face polenul, căci era primăvară şi pomii înfloriseră. Mă rugam şi plângeam, căci ce mamă poate fi liniştită când copilul ei este bolnav şi se chinuieşte?

S-au întors după vreo oră şi m-a izbit imediat faptul că nu mai tuşea. Nu o mai văzusem de multă vreme atât de împăcată şi de veselă. Am aşteptat toată noaptea, dar tusea nu a revenit. De atunci nu a mai făcut nicio criză de astm. Aceasta s-a întâmplat în Vinerea Mare, pe 22 aprilie 2006. În anii care au urmat, a mai tuşit de două ori ceva mai tare, dar niciodată nu a mai avut crize cu weezing. O dată, când s-au asfaltat străzile în Bucureşti şi tot aerul era îmbâcsit cu particule de asfalt. A doua oară, la o pneumonie. La indicaţia doctorului, am tot urmat tratamentul cu Singulair până în 2008, de teamă să nu reapară crizele. Vedeţi ce înseamnă lipsa de credinţă?

În 2008 i-am făcut testele pentru alergie şi ce să vezi? Anastasia nu este alergică la nimic. Nici la praf, nici la polen, nici la mucegai! Sfântul Nectarie a vindecat-o complet, dar noi nu am crezut şi i-am dat medicamente degeaba încă doi ani… Anastasia are o deosebită evlavie pentru Sfântul Nectarie şi deseori îi citeşte acatistul, mai cu seamă de când a aflat că numele de botez al Sfântului era Anastasie. Şi ce altă mulţumire putem aduce noi, păcătoşii, lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Săi, în afara rugăciunilor şi a străduinţei de a trăi o viaţă creştinească?

Într-una din vizitele noastre, Anastasia a găsit în grădina Mănăstirii Radu Vodă un şirag de mătănii. Le-a luat cu dragoste, ca pe un dar al Sfântului Nectarie, ca pe un îndemn la rugăciune. Să-L slăvim pe Domnul şi să le mulţumim sfinţilor pentru rugăciunile şi darul dragostei lor pentru noi. Amin!

 

Minunea Iordanului!

Minunea Iordanului!!! Cum a început să fiarbă râul în care S-a botezat Iisus şi ce vrea să arate semnul acesta mare!!!

De Sărbătoarea Bobotezei, după calendarul vechi, Râul Iordan, imediat după slujbă, Patriarhul Ierusalimului aruncă trei cruci în apă, care sunt recuperate de câțiva bărbați, dintre cei prezenți. La aruncarea acestora, râul iși oprește cursul pe acea bucată, și începe să “fiarbă”.
De Bobotează, prin pogorârea harului Sfântului Duh se sfinţeşte apa devenind Agheasma mare, odată cu ea sfinţindu-se toate izvoarele pământului. Am trăit bucuria de a ieşi în întâmpinarea praznicului Botezului Domnului chiar la apa Iordanului, acolo unde minunea întoarcerii apelor cutremură pe orice creştin.
Şi pentru că Dumnezeu ne iubeşte, ne-a smerit o dată în plus pe toţi cei care am fost de faţă la sfinţirea Iordanului, primind cel mai frumos dar în sfântă zi de Bobotează. După ce am străbătut deşertul, am coborât într-o mare de oameni. Pelerini de pretutindeni se amestecaseră cu beduinii locului, iar de jur împrejur era puzderie de soldaţi israelieni înarmaţi. Toată lumea îşi dorea să ajungă cât mai aproape de Iordan, pentru a fi lângă soborul care avea să oficieze Sfinţirea apei. Un luciu de apă liniştită, verde ca smaraldul şi deloc limpede, îţi încântă privirea. În acest timp, o boare de vânt căldicel amplifică lumina care se cerne peste această sfântă sărbătoare, iar în culoarul creat special prin mijlocul mulţimii apare Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine, care alături de cruce mai poartă cu el un imens buchet de busuioc verde. A coborât la Iordan şi imediat după aruncarea buchetului de busuioc şi a crucii în apă, parcă se deschiseseră cerurile. O mare de lumină care a inundat întreg locul dintr-odată! Fotografiile pe care le-am făcut după Sfinţirea apei au un alt fel de lumină, greu de descris în cuvinte.
După slujba de sfinţire, imediat, chiar în prezenţa Patriarhului şi a soborului care îl însoţea, oamenii au sărit în apa rece ca gheaţa (chiar dacă afară erau aproape 20 de grade), fiecare dorind să ajungă primul la crucea pe care Patriarhul a aruncat-o chiar la jumătatea râului. În acelaşi timp, s-au eliberat porumbeii albi, dinainte pregătiţi, care au înconjurat de trei ori mulţimea, apoi au dispărut imediat. Mii de oameni, veniţi din toată lumea creştină, au năvălit pur şi simplu în apă pentru a primi Botezul mult-aşteptat. Unii intrau în apă cu hainele pe care le aveau de acasă, dar majoritatea a purtat cămaşa cea albă, specifică acestui unic eveniment creştin, cu care toţi vin la Iordan când se botează.
În sfârşit, am ajuns şi noi la locul visat. În momentul în care am atins apa rece ca gheaţa, eu personal m-am trezit ca dintr-un vis, cu o bucurie în suflet pe care n-o mai încercasem niciodată, trăind sentimentul curăţirii trupeşti şi sufleteşti în acelaşi timp. După „spălarea păcatelor”, toată lumea se bucură, se înfrăţeşte, este o atmosferă de nedescris, iar apa luată din Iordan în această zi nu se strică niciodată. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost momentul în care cursul râului nu mai era lin, de la stânga la dreapta, ci tulburat, cumva clocotind. Pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, au apărut ca nişte valuri, care se mişcau de la dreapta la stânga, ceea ce am surprins şi-n imaginile foto pe care le-am realizat în momentul acela. Auzisem despre această minune, dar, asemenea multora dintre noi, mi-am dorit să văd personal toate cele ce s-au întâmplat. O dată în plus, Dumnezeu ne-a arătat că lucrările şi tainele Sale sunt de necuprins pentru mintea doritoare de relevanţe. Exact cum ne învaţă psalmistul: „Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi? Munţilor că aţi săltat ca berbecii şi dealurilor, ca mieii oilor? De faţa Domnului s-a cutremurat pământul, de faţa Dumnezeului lui Iacob, Care a prefăcut stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău” (Psalmul 113, 5-9). Ne uitam unii la alţii, fără prea multe cuvinte, încercând să nu ne mândrim pentru binecuvântarea primită din ceruri în această sfântă zi de Bobotează.

E atât de puternică această rugăciune! Cum se face:

 Era odată pe stradă o bătrână care cersea – se vedea că nu mai cersise, dar de o conditie morală foarte bună. Stătea, asa, îngrămădită cu rusine, îsi pusese o iconită în fată si nu zicea nimic. M-am apropiat de ea si am întrebat-o:

„Ati primit ceva?”. Zice: „Nu”. I-am zis: „Tot stati degeaba aici… rugati-vă pentru ei. Le vedeti picioarele, aleargă în toate părtile, au atâtea probleme, au atâtea necazuri… Ziceti asa: «Maica Domnului binecuvântează-l pe acesta, ajută-l pe acesta care trece pe lângă mine». Faceti ceva bun.

Când am trecut după o săptămână mi-a zis: „Maică, primesc de dau la toti la sfârsitul zilei (erau vreo 10 însirati pe acolo) fără să cer nimic”. E atât de puternică această rugăciune!

Monahia Siluana Vlad

 

„Bine, în toţi anii pe care i-aţi trăit, pe care vi i-am dat, atât aţi reuşit? Asta aţi lucrat? Asta Mi-aţi adus?”…
Dumnezeu, dragii mei, cu toată slava Sa, este smerit, iar noi, oamenii sărmani, plăsmuiţi din lut, ne înălţăm fruntea şi cerem dreptate, şi atunci cădem în nesocotinţă, care ne face să fim încontinuu vinovaţi în faţa smereniei lui Dumnezeu. Când dinadins nu oferim, când fără să ne dăm seama ne revoltăm, atunci vom merge cu traistă goală.

N-o să avem nimic să-I oferim lui Hristos. Ce-I vom da? În loc să avem în traistă aur, diamante, lucruri frumoase şi preţioase, vom avea paie, gunoaie, resturi. Acestea vor fi lucrările noastre. Şi ne va zice Hristos: „Bine, în toţi anii pe care i-aţi trăit, pe care vi i-am dat, atât aţi reuşit? Asta aţi lucrat? Asta Mi-aţi adus?”…

Atunci constiinţa ne va spune adevărul. Atunci vom avea martorul acuzării care este constiinţa şi omul va tăcea, îşi va închide gura, nemaiavând nimic cu care să se apere.

Părintele Efrem Athonitul

Maica Domnului ne poate salva de la pieire

 Mărturisesc bătrânii de pe valea Bistriței că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobișnuit. O față din sat, de 20 de ani, necăsătorită, păștea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmașului, un țăran a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i rușine să n-o afle părinții și-a ucis mai înainte de vreme pruncul.

Apoi rușinându-se și de preotul satului, nu și-a mărturisit acest greu păcat al desfrânării și uciderii. Însă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga și plângea ziua și noaptea, să-i ierte păcatul acesta și să-i ceară milă de la Domnul. După câțiva ani, fata s-a îmbolnăvit și a murit. A treia zi a venit preotul și mult popor și s-a început slujbă de înmormântare.

După terminarea trisaghionului și a praznicului în familie, pe când să pornească cu moarta spre biserică, iată că se deșteptă răposata, mișcă puțin capul și începu a striga: -Părinte, părinte, vino încoace… nu te teme! Cu sfinția ta am treaba… Eu am făcut un păcat mare în viață și m-am rușinat să-l spovedesc. Dar pentru că am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului și mi-a trimis sufletul în trup, ca să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am facut… Lumea uimită, s-a retras afară, iar fata s-a mărturisit la preot de păcatele sale, cu multe lacrimi.

Apoi rudele au îmbulzit-o în jurul sicriului, cu tot felul de întrebări: -Cum este dincolo? Ce ai văzut acolo? Ai văzut fericirea raiului? Dar muncile raiului? -Cum este dincolo, nu pot să vă spun. Atât vă pot spune, că așa cum este aici, pe pământ, unde fiecare este scris la primărie cu tot ce are, tot așa și dincolo, fiecare este scris cu tot ce a făcut, bun sau rău… Vă rog cu lacrimi să fiți spovediți fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă și în cer… Dincolo nu mai este pocăință și nici Maica Domnului nu se roagă pentru păcătoși. Tot ce ați făcut pentru mine, rugăciuni și pomană sunt primite. Continuați! Și a adormit din nou răposata.

***

Pentru a avea o imagine despre acest mare Har al Maicii Domnului, trebuie să ne aducem aminte întotdeauna cuvintele pe care le-a rostit părintele Ioan din Kronstadt despre ea. Într-una din predicile sale, el spunea că, dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are Una Singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.

Îngerii şi sfinţii sunt o reflectare a slavei dumnezeieşti pe care aceştia o manifestă într-o măsură sau alta, şi numai Maicii Domnului Singure îi este caracteristică toată slava dumnezeiască. Nu degeaba Sfânta Biserică o numeşte pe ea Împărăteasa Cerului.

Ea salvează de la pieire oameni care au pierdut orice speranţă de îndreptare, orice nădejde de mântuire. Iată de ce ea este denumită de Biserică – nădejdea celor fără de nădejde. Ea îi face curaţi şi sfinţi pe cei desfrânaţi, cuprinşi cu totul de patimile trupeşti, căzuţi în întregime sub puterea diavolului. Ea poate salva chiar şi pe cei care s-au lepădat de credinţa în Hristos, care au lăsat pe Dumnezeu, Biserica Lui cea Sfântă, toate Tainele acesteia şi se află cu totul cuprinşi în braţele diavoleşti.

Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia