Tot ce faci în relația cu copiii tăi, ți se va întoarce însutit și chiar mai mult decât atât

Odată am auzit un psiholog, spunând un lucru extraordinar: “Țineți-vă de mână copilul de fiecare data când aveți ocazia. Timpul trece neașteptat de repede încât nici nu-ți dai seama când copilul nu-ți mai întinde mânuța.”

Ține minte că tot ce faci în relația cu copiii tăi, ți se va întoarce însutit și chiar mai mult decât atât! Când un copil este tratat cu încredere, neapărat va ști și el să aibă încredere în alți oameni. Crescând în dragoste și grijă, el va ști să-ți dăruiască dragoste și afecțiune când va deveni matur.

Din păcate, maturii comit o sumedenie de greșeli, mai ales când sunt enervați sau total indiferenți. În astfel de momente, o faptă sau un cuvând nechibzuit pot frânge sufletul copilului. În timp, însă, acestea se pot exterioriza prin urmări catastrofale.

Nici nu-ți imaginezi în ce măsură ne supărăm copiii de multe ori:

1. Atunci când nu-i înțelegem!

Și nici nu încercăm măcar să o facem… Mă îndrăgostisem prima dată când aveam 13 ani de un coleg de clasă. Era unul dintre cei mai deștepți, dar și narcisiști și îngâmfați băieți din clasă. În ochii mei era un ideal.

Din păcate sau din fericire, idealul meu nici măcar nu-mi atrăgea atenția. Plângeam de necaz nopți la rând. Mama încerca să mă liniștească, dar totodată îmi spunea lucruri absurde: ”Hai lasă că oricum nu e ceva serios. Va trece un an și nici măcar nu îți vei aminti de el!”

Ea nu înțelegea că pe atunci, lipsită de experiență de viață, țineam mult la acel sentiment de dragoste. Nu conșțientiza că la nivelul dezvoltării mele emoționale de atunci, pentru mine era o trăire foarte serioasă, pe care nu o puteam percepe altfel.

2. Atunci când nu-i susținem!

Odată, pe când era micuț, Enrico Caruso a venit acasă în lacrimi. “Mămico, profesorul meu de canto mi-a spus că vocea mea seamănă cu un șuierat de vant într-o țeavă de scurgere!” În replică, înțeleapta mama i-a spus: ”Nu asculta pe nimeni, feciorașule! Tu ai cea mai frumoasă voce de pe pământ! Eu știu asta. Eu așa aud .”

Greu de imaginat că lumea ar fi pierdut această voce unică doar dacă mama lui nu l-ar fi susținut la momentul potrivit. Încurajează-ți mereu copiii! Motivează-i! Copiii vor prinde aripi când le vei spune cuvinte de genul “Tu poți… vei reuși”.

3. Când îi comparăm cu alți copii

“Uite ce bravo e copilul cela! Cuminte, educat! Tu însă te comporți ca un purceluș!” Cunoscute fraze, nu-i așa?

Și iată încă o situație… Aproape toți copiii din clasă au luat note proaste la o lucrare la matematică. Profesorul anunță părinții unui copil că fiul lor a fost apreciat cu nota 9, și că doar câțiva elevi au luat 10. În loc să audă laudă în adresa copilului care a fost apreciat cu nota 9, părinții o dau în bară: “Vezi, Maria și Ion au luat 10. Oare nu ai putut și tu așa?”

Încercarea de a explica faptul că a fost o lucrare foarte complicată și că majoritatea copiilor au fost apreciați cu note sub nivel, nu a însemnat nimic. “Și ce-mi pasă că alții au luat nota doi? Nu mă interesează alții, ci tu”.

Nu prea are rost să spunem că puțini copii vor percepe o astfel de abordare ca pe un imbold pentru a deveni mai buni. Pentru majoritatea copiilor, o astfel de atitudine din partea părinților este un ”iceberg” de care se sparg toate dorințele, motivația și încrederea față de părinți.

4. Când îi luăm în derâdere

Eu, mama și surioara mai mică am intrat într-un magazin de lângă casă. Aveam 13 ani, tocmai suferisem de varicelă și pe față mai aveam pete de unsori. Deoarece m-am îmbolnăvit de varicelă mai tărziu decât alți copii, mă simțeam extrem de incomod cu fața colorată. Îmi era rușine să mă văd cu colegii de clasă. Aveam impresia că toți vor râde de mine.

Iată că trecând pe lângă rafturile din magazine, aud vânzătoarele șoșotindu-se și chicotind: „Uite ce frumusețe de fată a intrat pe la noi!” Poate că astfel doreau să mă încurajeze, dar nu aveam 5 ani și îmi dădeam bine seama că nu arătam prea bine. Și cel mai rău e că atunci am văzut-o pe mama zâmbind. Îmi venea s-o iau la sănătoasa. O săptămână nu am mai ieșit din casă de frică să nu fiu luată în derâdere de colegi. Și totuși, cea mai mare lovitură mi-a fost aplicată de cei maturi.

5. Îi supărăm cu cuvinte și fapte nechibzuite

În clasa a noua mă consideram deja o domnișoară destul de matură și desgur, independentă. Într-o seară lungă de iarnă, tata tot încerca să-mi explice o teoremă la geometrie, însă capul meu refuza cu încăpățînare să gândească. Atunci tata nu a rezistat și mi-a lipit una… peste fund.

Nu mi-a fost dureros fizic, dar mă simțeam jignită. Mult timp nu am mai vrut să vorbesc cu el. Normal că tatăl meu așa și nu a înțeles ce anume m-a supărat atât de mult.

6. Atunci când strigăm la ei, ne mâniem și ne pierdem cumpătul

Îmi aduc aminte de un caz petrecut la maternitate. Vecina mea, probabil lipsită total de instinct și dragoste maternă, a început să țipe și să-și scuture copilul abia născut, care plângea în continuu: „Ei și ce mai vrei, oare?!” M-am îngrozit gândindu-mă la viitorul acestui nevinovat ghemotoc de om.

7. Când îi ignorăm

E absolut impardonabil când un părinte își determină copiii să caute răspunsuri la întrebări, sfaturi, ajutor și sprijin în afara familiei. Ulterior, copiii pur și simplu pierd legătura cu părinții. În astfel de cazuri, asemenea părinți nu ar mai trebui să se întrebe de ce odraslele lor îi caută atât de rar, nu le vorbesc despre viața lor și nici măcar nu se mai interesează de ei.

Un savant japonez a facut un experiment curios. A plantat în trei ghiveciuri diferite câte o semință de floare. În fiecare dimineață el se apropia de prima plantă, o saluta, o încuraja și îi spunea vorbe frumoase. Apropiindu-se de cea de a doua plantă, el striga și o înjura, iar pe lângă a treia trecea pur și simplu ignorând-o.

Peste câteva luni, experimentul a dat rezultate. Floarea din primul ghiveci a crescut masiv, extinzându-se pe jumătate de pervaz. Cea de a doua, aproape că s-a uscat, abia mai dând semne de viață. A treia plantă pur și simplu s-a ofilit.

Ține minte, copiii sunt aidoma florilor, iar maturii culeg ceea ce seamănă…

ȘI ÎNCĂ CEVA….

Acum rupe-ți ochii de la monitor. Concentrează-te asupra imaginii copilului tău. Poate că acum el e un bebeluș dulceag, care îți zâmbește larg încât sufletul ți se umple de căldură. Copilul te iubește necondiționat, nepăsându-i ce dispoziție ai sau ce cadouri îi faci. Totul încă e înainte și mai ai timp să-i devii cel mai bun amic fiulului sau fiicei tale.

Poate fi și un copil mai măricel, care deja tinde spre libertate și care fiind naiv se crede matur. Ai grijă să nu-ți pierzi copilul anume în acest moment. Nu pierde legătura cu el. Încă nu e târziu să conștientizezi erorile comise și să le corectezi, devenindu-i cel mai apropiat om copilului tău.

Sau poate copilul tău e un om matur deja. Și în pofida tuturor momentelor care au marcat relația voastră, el îți va rămâne în memorie ca acel ghem de fericire cu mânuțe moi și zâmbet sincer. Și îl vei iubi la fel chiar și atunci când părul îi va fi cărunt și va avea propriii săi copii.

Ține minte ce-ți spun și nu uita, să-ți iubești copiii!

 

Cum scăpăm de tristeţe? Sfaturi înțelepte de la un mare duhovnic român

Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici’.” Şi nu acceptaţi.

Bagă-ţi mintea acolo şi zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.

Ce înseamna asta: “Eu sunt amărât”? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că asta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mama şi tata, când văd pe copilul lor că-şi pune toata nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.

Părintele Arsenie Papacioc

Extras din ”Ne vorbeste părintele Arsenie”, Vol. III, Ed. Mânăstirea Sihastria, 2004, pag. 105

O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea. În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „cel ce fuge de toate poftele lumeşti se aşază pe sine mai presus de toată întristarea lumească” şi dă ca leac al întristării dispreţuirea celor materiale. Sfântul Ioan Scărarul arată şi el că „acela care a urât lumea a scăpat de întristare; iar cel ce e împătimit de ceva din cele văzute încă n-a scăpat de ea. Căci cum nu se va întrista de lipsa a ceea ce iubeşte ?” Iar Evagrie spune: „Cel ce se fereşte de toate plăcerile lumeşti e o cetate de nepătruns pentru demonul tristeţii. Căci tristeţea e lipsa unei plăceri, ce stă de faţă ori nădăjduite. Şi nu poate fi biruit un astfel de vrăjmaş de avem vreo înclinare pătimaşă pentru vreun lucru pământesc. Căci el întinde năvodul şi naşte tristețea tocmai în locul de care vede că suntem atraşi cel mai mult”.

Întrucât toate patimile au la baza lor iubirea plăcerii, e de la sine înţeles că la tămăduirea tristeţii este în strânsă legătură cu tămăduirea de celelalte patimi. Evagrie tâlcuieşte lucrul acesta astfel: „tristeţea apare când nu dobândim ceea ce dorim în chip trupesc; or, de orice patimă e legată o dorinţă; de aceea, cel care a biruit patimile nu va fi stăpânit de tristeţe […]. Cel care stăpâneşte asupra patimilor a biruit tristeţea, iar cel învins de plăceri nu va scăpa de lanţurile ei. Cel ce iubește lumea se va întrista adesea […]. Dar cel care dispreţuieşte plăcerile lumeşti nu va fi tulb de cugetele tristeţii”.

Omul supus trupului pofteşte nu doar bunuri materiale, ci şi cinstea şi slava lumească, şi atunci când am vorbit despre patima tristeţii am arătat ce strânsă-i legătura dintre ea şi slava deşartă. De aceea, una dintre pricinile cele mai dese ale tristeţiie dezamăgirea omului că n-are parte de cinstiri şi onoruri ori că ele sunt prea modeste, prea mici.

În cazul acesta, tristeţea se lecuieşte prin dispreţuirea slavei şi demnităţilor lumeşti, sau şi mai bine printr-o deplină nepăsare faţă de ele, fie că le ai, fie că eşti lipsit. „Pentru întristare […] dispreţuieşte şi slava, şi necinstea”, îndeamnă Sfântul Maxim.

 

Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie pomenit azi! 9 marţi la rând să mergi aici ca să ţi se rezolve toate problemele! Ajută la căsătorie!

Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie pomenit azi! 9 marţi la rând să mergi aici ca să ţi se îndeplinească orice dorinţă! Ajută la căsătorie!

In fiecare zi de marti, curtea Bisericii Sfantul Anton din Capitala e plina ochi de credinciosi. Cei care s-au rugat timp de noua marti la rand la icoana facatoare de minuni din lacasul de cult spun ca li s-au indeplinit dorintele.

De dimineata pana seara, in zilele de marti, in curtea bisericii Sfantul Anton, din zona Unirii, abia daca poti arunca un ac. Deopotriva tineri si varstnici vin aici sa se roage pentru sanatate, pentru liniste in familie, spor in casa, reusite la scoala sau la locul de munca, copii si intalnirea jumatatii. Daca vei merge de mai multe ori, vei intalni aproape aceiasi oameni. Asta pentru ca se spune ca e bine sa vii la slujba, sa te rogi si sa dai acatiste la Biserica Sfantul Anton timp de noua marti la rand.

Parintele Zaharia, care slujeste la biserica, ne-a spus ca in cea de-a zecea marti se aduc drept multumire produse alimentare (faina, ulei etc.), care sunt sfintite. O parte se iau acasa, iar alta parte se lasa acolo, ajungand la oamenii saraci. De asemenea, se aduce o paine, care se imparte la noua persoane. Dupa cele noua marti, dorinta pe care si-a pus-o enoriasul se implineste. Oamenii vorbesc ca datorita rugaciunilor pe care le-au facut la icoana de la Sfantul Anton viata lor li s-a schimbat.

Si-au rezolvat problemele de tot felul pe care le aveau si au gasit linistea sufleteasca pe care o cautau. Sunt enoriasi care obisnuiesc sa vina la Sfantul Anton de ani de zile. Credinciosii povestesc ca dupa ce s-au rugat la icoana de la biserica Sfantul Anton li s-au indeplinit si cele mai arzatoare dorinte. Acatisele si rugaciunile ii ajuta, insa, si pe cei care, din diverse motive, nu reusesc sa vina la biserica in fiecare zi de marti, dar o fac macar o data. “Aveam un examen greu de dat la facultate. Nu am fost noua marti la rand, ci doar una singura, dar am reusit sa-l iau cu nota mare”, ne-a spus o studenta. Si vedetele se roaga la Biserica Sfantul Anton. Simona Trasca vine des aici ca sa se reculeaga.
Icoana a fost gasita intacta dupa un incendiu
Biserica Sfantul Anton este cel mai vechi lacas de cult, construit în Capitala de domnitorul Mircea Ciobanul, in jurul anului 1559. De altfel, in biserica se pastreaza mormantul lui Mircea Ciobanul. In anul 1847, un incendiu a afectat serios constructia din lemn, care servea drept capela pentru Curtea Domneasca.

Se spune ca este bine ca timp de noua marti sa vii si sa asisti la slujba

Cam in aceeasi perioada, o bisericuta cu hramul Sfantul Antonie, din vecinatate, unde se rugau detinutii, a ars din temelii intr-un incendiu. Dintre ruine a fost salvata, intr-o zi de marti, o icoana a Sfantului Antonie. Icoana a fost dusa la biserica situata langa Curtea Veche care, pe atunci, se numea Buna Vestire.

La inceput, in biserica avea loc “ungerea cu mir” a noilor domnitori. Astazi, langa biserica se mai pastreaza ruinele din fostul palat domnesc folosit pana la domnitorul Constantin Brancoveanu. Acum, la icoana Sfantului Antonie, facatoare de minuni, se roaga mii de enoriasi. (C.V.)

Minunea Sfântului Nicolae de la Mărășești! Puțini o cunosc! Iată cum s-a întâmplat totul:

Cu adevărat putem spune noi românii: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale”. Dacă Bunul Dumnezeu nu ne-ar fi salvat de fiecare dată de-a lungul istoriei din ghearele duşmanilor noştri, apoi de multe ori ne-am fi stins ca neam şi ca Biserică Ortodoxă.

Cine nu ştie despre atâtea războaie pe care le-au avut conducătorii români cu turcii şi tătarii şi de atâtea ori i-au biruit, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Despre o mare minune care s-a petrecut în timpul primului război mondial, am auzit-o prima dată de la tatăl meu, care o povestea cu lacrimi în ochi, atunci când eram copil în casa părinţilor mei, după care am mai auzit-o şi de la părintele Nicodim Măndiţă, care au luat parte, şi unul şi altul, la primul război mondial. Iar a treia persoană de la care am mai auzit despre această mare minune, este părintele arhimandrit Ilie Cleopa de la mănăstirea Sihăstria, jududeţul Neamţ. Părintele Ilie Cleopa, este adevărat că nu a luat parte la primul război mondial, dar ne-a povestit că a auzit de la tatăl său. Şi iată cum s-a întâmplat:

Când nemţii au cucerit aproape toată ţara noastră, de au mai rămas doar cinci judeţe neocupate, fiecare din noi îşi poate da seama ce jale mare era în ţara noastră şi cum se simţeau cei ce erau sub ocupaţie străină. Chiar şi în armată între soldaţi pătrunsese o jalnică descurajare şi nimeni nu mai putea crede că vor mai putea pune pe fugă pe barbari ca altă dată. Absolut în toate Bisericile din ţara noastră se făceau slujbe cu privegheri de toată noaptea. Pe obrajii fiecărui locuitor al ţării erau lacrimi şi iar lacrimi. Preasfinţiţi Arhierei au dat dispoziţie credincioşilor creştini în afară de bolnavi, femei lăuze şi pruncii mici, să ţină post până seara; iar seara să mănânce fără ulei şi vin, petrecerile cu muzică şi jocuri să fie interzise cu desăvârşire.

Dar, în dimineaţa unei zile binecuvântate de Dumnezeu, un general, comandantul suprem al armatei germane, căutând să-şi încurajeze trupele, a zis către ei:

– Astăzi după masă vom servi cafeaua în Iaşi (adică vom ajunge la biruinţa finală).

Bunul Dumnezeu întotdeauna stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. În acest timp, armata germană la Mărăşeşti a dat un atac, puţin mai având să-i scoată pe ostaşii români de pe poziţie. Deodată a apărut deasupra frontului Sfântul Nicolae înconjurat de un nor luminos cu un omofor în mâini. Din acel moment toate focurile de armă şi proectilele care erau îndreptate de nemţi spre ostaşii români, se întorceau spre ei şi-i nimiceau cumplit. Paralel cu această situaţie, armata germană, care din primele clipe a văzut pe Sfântul Nicolae, s-a umplut de groază şi de panică totodată şi a dat bir cu fugiţii. Iar îndureraţii ostaşi români, privind cu multă evlavie spre Sfântul Nicolae cum îi ocroteşte, au sunat alarma şi au sculat din somn şi pe ostaşii români care nu de mult au fost scoşi de pe poziţie pentru a se reface. Iar ei, aşa cum se aflau, în cămaşă şi izmană, au pus baioneta la armă, fugind ca nişte disperaţi să alunge de pe pământul sfânt al ţării noastre pe barbarii de altădată… şi i-au biruit.

Acestea sunt isprăvile credinţei noastre strămoşeşti care, de fiecare dată, atunci când ne-a fost viaţa mai amară, nu ne-a lăsat fără răspuns la rugăciunile şi strigătul nostru, nu ne-a părăsit şi, când ni se părea că suntem pe ultima treaptă, o mână nevăzută ne-a salvat, ne-a izbăvit în chip minunat. De aceea suntem datori ca să mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate.

Extras din „Viața părintelui Nicodim Măndiță”, Vol 2

PARTAJEAZA

 0 

O SA ITI PLACA SI

• Minune mare surprinsă pe camera de filmat! Craniul unui Nou Mucenic anonim din gropile comune de la Aiud a izvorât abundent mir! Ce a spus Părintele Iustin Pârvu! Vezi aici, te cutremuri:

• Cum l-a ajutat Sfântul Spiridon, ocrotitor și mare făcător de minuni, pe Părintele Calistrat să are pământul mănăstirii

• Sfântul Ioan Rusul

• Minunea sfântă a Luminii cerești de la Ierusalim! Când nu a venit Sfânta Lumină din cer și ce se întâmplă! E cutremurător… Minunea minunilor!

• Minununi extraordinare, săvârșite de Sf. Nectarie pentru un cuplu bucureștean

• Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“

• 7 minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva

• Minunea Sfântului Nicolae de la Mărășești! Puțini o cunosc! Iată cum s-a întâmplat totul:

• Marea minune a Sfântului Pantelimon, mărturisită de un medic! Are puteri extraordinar de mari acest Doctor Ceresc!

• Rugăciune puternică la icoana miraculoasă a Maicii Domnului din Vladimir

 este Hristos Domnul”

 

Noi minuni ale Sfântului mare făcător de minuni. Nu a lăsat pe nimeni neajutat! Are puteri mari!

Mărturisesc că nici nu terminasem de citit 40 de zile acatistul şi paraclisul Sfântului Efrem şi m-a ajutat să mă angajez.

Mulţumim din tot sufletul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou pentru minunile pe care le-a făcut pentru noi! Mărturisesc că nici nu terminasem de citit 40 de zile acatistul şi paraclisul Sfântului Efrem şi m-a ajutat să mă angajez. Îţi mulţumesc, Sfinte Mucenice Efrem, pentru tot binele pe care îl arăţi oamenilor care ţi se roagă ţie! Amin! (o credincioasă din România, 13 februarie 2014)

Cântec dumnezeiesc şi de necuprins cu mintea este vieţuirea ta pământească, Mare Mucenice Efrem, căci întru revărsările sângelui tău ai potopit nebunia celor care te ucideau, slăvind pe Domnul pentru toate cele rânduite ţie. Fă să izvorască şi întru noi susurul cel dulce al iertării păcatelor, ca primind împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului să fim curăţaţi de toate tainiţele morţii.

***

Sfântul Efrem cel Nou – mereu gata să vină în ajutor

Sfântul Efrem cel Nou i-a salvat într-un mod cu totul miraculos, doarece el este mereu gata să vină în ajutorul celor care i-l cer cu mare credinţă.

O tânără a relatat maicilor de la Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou din Nea Makri, cum a fost salvată de Marele Mucenic dintr-un accident de maşină.

Tânăra se afla, împreună cu doi colegi, în maşina care îi ducea la şcoală, într-un sat din afară Kalamatei. La un moment dat, maşina a căzut într-o prăpastie adâncă de 35 de metri, după care s-a izbit de trunchiul unui copac. În timp ce se rostogoleau, tânăra a cerut ajutorul Sfântului Efrem cel Nou şi minunea s-a petrecut: elevii au fost salvaţi de la o moarte sigură; mai mult decât atât, nu s-a spart niciun geam şi nimeni nu a fost rănit! Sfântul Efrem cel Nou i-a salvat într-un mod cu totul miraculos, doarece el este mereu gata să vină în ajutorul celor care i-l cer cu mare credinţă.
***

Mărturia unei tinere

Doamne, ajută!

Acum câteva luni eram foarte deznădăjduită, nu de mântuire, ci pentru că nu puteam scăpa de patimile pe care le aveam. Și căzând în genunchi și în lacrimi am strigat la Hristos Domnul spunându-I că nu mai pot, că nu mai pot continua așa, că nu mă pot schimba de ani de zile. I-am spus că nu mi-a trimis niciun om care să mă ajute să mă schimb, să nu mai fiu singură, un om care să-mi semene, care să mă ajute să scap de patimi, cu care să mă înțeleg foarte bine, că nu am primit niciun mire până acum. Apoi am strigat în acea cădere la Sfântul Efrem cel Nou, la icoană, spunându-i: ”O, Sfinte Efrem, te rog, ajută-mă!”. Apoi am strigat iarăși la Hristos Domnul să mă ierte și să facă în așa fel încât să nu-L pierd. Atunci L-am mai rugat ceva care s-a îndeplinit întocmai.

Am dat uitării această rugăciune pentru că nu a fost o cerere, ci o rugăciune deznădăjduită, din cauza patimilor. Dar după foarte puțin timp a intrat în viața mea un om care într-adevăr îmi seamănă în extraordinar de multe lucruri, foarte mult în cele duhovnicești ca aspirație, cu care mă înțeleg foarte bine. Mărturisesc că sigur acesta este răspunsul Sfântului Efrem cel Nou. De când îl cunosc, am scăpat de niște patimi, am primit mai multă putere, sunt mult mai bine. Și simt că eu și acest om suntem ”suflete pereche”; desigur, nu trebuie să credem în existența sufletelor pereche (în Ortodoxie nu există așa ceva), dar aceasta este sintagma pe care se cuvine să o folosesc, alta nu am găsit.

Slavă Domnului pentru toate!

Mulțumesc din inimă Sfântului Efrem cel Nou care mi-a devenit Sfânt ocrotitor, alături de Sfânta Xenia din Sankt Petersburg!

 MINUNI

Minunea Sfântului Dimitrie ‒ Racla cu sfintele sale moaște, scăldată în mir

Era ziua de 26 octombrie 1987. Ora trecută de 22.00 seara. Tesalonicul își sărbătorea patronul orașului, pe Sfântul Dimitrie, precum și eliberarea de sub robia de aproximativ 500 de ani (1430–1912), cât au stat sub stăpânirea otomanilor. Biserica Sfântului Dimitrie, cu ușile deschise, primea închinătorii de noapte care îngenuncheau în fața raclei de argint cu Sfintele Moaște ale Izvorâtorului de Mir.

La acea oră nu ar fi fost mai mult de 30-40 de oameni în biserică. O adunare de aproximativ 10 femei cântau Paraclisul Sfântului în fața raclei. Singurul cleric prezent era tânărul și nou hirotonitul diacon al bisericii, împreună cu soția lui. Ecleziarhul de atunci al bisericii, Mitropolitul Pantelimon al Verias, Naousis și Kambanias, le spusese să fie acolo și să-l aștepte.

Dintr-odată, femeile care cântau Paraclisul au început să țipe! Diaconul a alergat aproape de ele și acestea, cu sentimente contradictorii, i-au arătat racla! Era scăldată literalmente într-o baltă de mir (spun mir, pentru că mireasma untdelemnului era neasemuită).

Se putea spune, fără a greși prea mult, că era ca și cum cineva a golit deasupra raclei cel puțin două „găleți” de lichid aromat (folosesc cuvântul „găleată” pentru a se înțelege cât de mare era cantitatea mirului ce aluneca pe pereții masivi de argint ai raclei cu reprezentări în basorelief).

Pentru un moment, diaconul a fost buimăcit. Sfântul Dimitrie izvora mir! Fără să se îndoiască deloc de minune și aflându-se într-o stare de bucurie, uimire și entuziasm, a alergat să aducă bumbac dintr-un dulap al sfintei biserici. S-a întors alergând și a început să șteargă cu bumbacul mirul de pe pereții exteriori ai raclei și să dea bucăți din bumbacul acesta purtător de mir pelerinilor.

Diaconul a șters racla și mirul nu se termina, ci continua să izvorască în mod tainic, fără să existe vreun oarecare izvor văzut. În acest sens, i-a făcut diaconului o mare impresie următorul fapt: cu o bucată mare de bumbac a șters mirul dintr-o parte a raclei. Bumbacul a șters bine tot mirul, la fel ca atunci când curățăm un geam cu un prosop uscat: apăsându-l bine, scoatem toată umezeala ce poate să existe pe el. O femeie a dus palma mâinii ei deasupra zonei unde racla tocmai fusese curățată.

Diaconul, cu uimire, a văzut mâna ei umedă de la mirul uleios, galben-verzui!

Între altele, mireasma umpluse toată biserica și se revărsa prin ușile deschise spre strada Sfântului Dimitrie, atrăgându-i pe trecătorii care se grăbeau să vadă ce se întâmplă și de unde provine mireasma aceea. Toți se îndreptau spre racla cu moaștele Sfântului Dimitrie, care era așezată nu în chivotul ei (care nu era încă construit), ci în fața catapetesmei bisericii.

Uimirile mulțumitoare nu s-au oprit însă acolo! Închinătorii au constatat că toate icoanele bisericii, oriunde s-ar fi aflat, în paraclise sau în naos, izvorau mir.

Desigur, diaconul a văzut închinătorii că scot șervețele de hârtie și șterg geamurile protectoare ale icoanelor bisericii, iar șervețelele se îngălbeneau de la mirul care „curgea” de pe ambele părți ale geamului, interior și exterior. Mărimea minunii era așa de mare, că nu lăsa nici cel mai mic dubiu, nici cel mai mic loc de contestații. Nu înțelegeam ce trăiam, era ceva ca un vis, în ceață, dar o trăiam. Mirul atingea vârfurile degetelor noastre, îl vedeam cu ochii noștri, îl miroseam și îl confirmam cu simțurile noastre!

În puțin timp, se crease o „coadă” formată din oameni care, cu lacrimi în ochi, se închinau raclei Izvorâtorului de Mir și își dădeau seama de ce i-a fost dat acest nume.

Între timp a ajuns la biserică și părintele ecleziarh cu alți preoți. Au deschis capacul raclei și au descoperit că Sfintele Moaște ale ocrotitorului Tesalonicului izvorau mireasmă, însă era mireasma Sfintelor Moaște. Mireasma mirului era diferită și caracteristică.

Mitropolitul Tesalonicului, Pantelimon al II-lea, a atribuit minunea izvorârii mirului Sfântului Dimitrie următoarei întâmplări: În acea seară, în ceremonia de sărbătoare a Universității pentru eliberarea Tesalonicului, principalul vorbitor l-a ignorat în vorbirea sa întru totul pe Sfântul Dimitrie și nu a făcut deloc referire la acela.

Sfântul Dimitrie a făcut cunoscut prin izvorârea mirului că niciodată nu a abandonat orașul Tesalonic, salvând orașul din sclavie și din cutremure. Cu această ocazie, însă, Sfântul a atras atenția de fiecare dată când tesalonicienii au dat dovadă de nerecunoștință și s-au îndepărtat de Hristos și de Sfinții Lui.

Vă mărturisesc că eu sunt acel diacon al bisericii Sfântului Dimitrie care a asistat atunci la minunea mirului izvorât, acum sunt preot în Tesalonic și vă scriu evenimentele așa cum mi le amintesc. În acel moment era ca și cum trăiam o taină. Nu pot să descriu ce simțeam! Bucurie, uimire, emoție, entuziasm… Nu pot să definesc nici acum cu exactitate acea stare. În orice caz, este una dintre întâmplările ce întăresc credința, ne umplu de bucurie, de nădejde și de simțirea prezenței lui Hristos și a Sfinților. Credința noastră este „vie”! (Părintele Hristos Kotios, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, Saranta Ekklisies, Tesalonic)

 

Icoanele Maicii Domnului din România

Icoanele Maicii Domnului au atras întotdeauna credincioșii la rugăciune, fiind învăluite de o aură de legandăți fiind privite cu multă speranță.

De-a lungul timpului, Maica Domnului și-a arătat iubirea și mila față de oameni. De fiecare dată când omul s-a dus plin de credință în fața Maicii Domnului, rugăciunea i s-a îndeplinit și a avut parte de adevărate miracole.

Nu icoana face minuni, ci Maica Domnului își arată puterea prin care îi ajută pe credincioși. „Unele icoane sunt vindecătoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducătoare de ploi binecuvântate și protectoare ale mănăstirilor și familiilor credincioase. Fără îndoială, toate icoanele sunt făcătoare de minuni și ajutătoare credincioșilor. Dar unele poartă o harismă specială, pe care o simte numai cel ce se roagă mult și cu lacrimi în fața sfintelor icoane”, spune arhimandritul Ioanichie Bălan în cartea „Sfintele icoane făcătoare de minuni din România”.

Nu putem spune că o icoană a Fecioarei Maria este mai „făcătoare de minuni” decât alta, dar cea mai veche și mai valoroasă este considerată cea de la Mănăstirea Neamț. Încărcătura spirituală a acestei icoane vine din faptul că mii de călugări s-au rugat în fața ei în cele șase secole de existență, iar mulți dintre acești călugări au devenit sfinți. Legenda spune că icoana de la Neamț este o copie a icoanei Maicii Domnului din Lida și a fost adusă la noi în anul 1401, pe vremea lui Alexandru cel Bun.

O altă icoană renumită este cea a Maicii Domnului de la Nămăiești. Numeroși oameni suferinzi se întorc ușurați și cu cererile împlinite după rugăciunea făcută înaintea acestei icoane. După ce a fost găsită o icoană a Maicii Domnului într-o stâncă uriașă, oamenii au construit acolo mai întâi un schit, apoi mănăstirea cunoscută cu numele Nămăiești și au așezat la loc de cinste icoana găsită, care s-a dovedit a fi făcătoare de minuni.

Există astfel de icoane la Mănăstirea Hodoș-Bodrog de la Arad; la mănăstirile Nămăiești, Cetățuia Negru-Vodă, Cotmeana, Glavacioc, Trivale (toate din Argeș); la Biserica Vovidenia (Bacău); la Mănăstirea Izbuc (Bihor); la Catedrala Episcopală din Buzău; la Mănăstirea Călugăra din Caraș-Severin; la Mănăstirea Nicula din Cluj; la Catedrala Sf. Apostoli Petru și Pavel din Constanța, precum și la Mănăstirea Dervent din același județ.

Mai sunt icoane miraculoase la Biserica Letca Nouă, din județul Giurgiu; la Biserica Mușetești și la Mănăstirea Tismana, din Gorj și la Mănăstirea Prislop, din Hunedoara.

 

Maica Domnului face minuni și prin icoanele sale de la Biserica Sfânta Adormire și de la mănăstirile Sfântul Pantelimon și Balaciu. Mai multe icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află în mănăstirile din Vrancea: Dalhăuți, Valea Neagră, Lepșa și Poiana Mărului. În Timiș: la Mănăstirea Sfântul Gheorghe, iar în Tulcea, la Mănăstirea Celic-Dere, Maica Domnului face minuni prin două icoane ce o înfățișează.

Icoanele de la mănăstirile Florești, Bujoreni și Mălinești, din județul Vaslui, sunt tot făcătoare de minuni, la fel și cele de la Schitul Ostrov și Mănăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea. Și în București sunt icoane ale Maicii Domnului făcătoare de minuni la: Colțea, Olari, Mihai Vodă, Gradina Icoanei, Scaune, Sf. Împărați Constantin și Elena, Sf. Ciprian, Sf. Gheorghe Nou, Înălțarea Domnului-Teiul Doamnei.