ianuarie 26, 2023

Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

 

Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ziua de pomenire: 14 Octombrie

Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Prea Sfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăția…, Doamne miluiește (de 12 ori) , Slavă…, Și acum…, Veniți să ne închinăm…, Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea…, Dumnezeu este Domnul (de trei ori).

Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mân­tuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai în­vă­țat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel ne­muritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
Slavă… Tot acesta. Și acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu…

Apoi: Psalmul 50

Cântarea 1:

Glasul al 8-lea;
Irmos: Apa trecând-o…

Aproape de scaunul Atotțiitorului stând, o, Maică, rugăciuni pentru noi adu Acestuia, ca să dea tuturor iertare de păcate.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Otrava șarpelui bând, de ușa iadului m-am apropiat cu adevărat, ci tu ceea ce te desfătezi de izvorul vieții, cu rugăciunile tale înviază-mă, preaslăvită.

Slavă…

Nestatornicia minții mele și viforele ne­cuviincioaselor mele cugetări ali­nă-le Cuvioasă și mă mântuiește prin ru­găc­iu­nile tale, ca să nu mă duc în adâncul iadului.

Și acum…

Viața mea toată în dulceți și vicleșuguri cu adevărat s-a îndeletnicit, ci tu care ai născut pe Mântuitorul, mai înainte de ieșirea mea, miluiește-mă prin rugăciunile tale.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Valuri de tot felul de boli și scârbe, cu dureri cumplite înălțându-se, afun­dă ticălosul meu suflet în peștera iadului, ci tu cu ru­gă­ciunile tale Maică întinde-mi o mână de ajutor.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Picături de lacrimi a scoate din adâncul inimii prin care să-mi spăl necuratele patimi ale sufletului și ale trupului, cu rugăciunile tale dăruiește-mi Maică, pururea pomenită.

Slavă…

Cunoscând în mine însumi mulțimea pă­ca­telor mele, fără de pâră și mai înainte de ju­de­cată, judecat și osândit sunt eu, ticălosul, ci Ție ca Mântuitorul tuturor, fie-Ți milă de mine, pentru rugăciunile Preacuvioasei Parascheva.

Și acum…

Fecioară plină de dar, ceea ce ai născut bucuria care s-a dat în dar la toată zidirea, în­tunericul întristării, pe care vrăjmașul îl aduce asupră-mi ca să mă piardă, degrabă îl risipește.

Mântuiește din nevoi…

Mântuiește din ispita vrăjmașului pe robii tăi, că Ziditorul te-a arătat, o, prea frumoasă fecioară, apărătoarea și păzitoarea turmei Sale.

Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta o avem, Prea Cuvioasă, adevărată doctorie de mântuire.
Sedealna, glasul al 2-lea:

Făcând rugăciunea ta către Dom­nul, tămăduiește bolile noastre cele su­fle­tești și trupești, pururea pomenită și de toată primejdia ne izbă­vește, miluind pe cei ce te roagă de nevoi și de stricăciunea cea pier­ză­toare.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Am auzit, Doamne…

De tânguirea cea veșnică cu mijlo­ci­rea ta, o prea frumoasă fecioară, mân­­­tuiește pe robii tăi, pe cei ce au lucrat fapte vrednice de lacrimi.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milos­ti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Ceea ce din toată inima ai iubit pe Dom­nul, pe mine care pentru faptele mele cele rele sunt cu totul urgisit, prin mijlocirea ta, tu ia­răși mă împacă.

Slavă…

Fiind rănit prin cumplite săgeți înve­ni­nate ale potrivnicului, plâng ticăloasa soartă a sufletului meu, ci Tu, Hristoase, mântuiește-mă.

Și acum…

Ceea ce ai născut pe doctorul Care a tă­mă­duit rana cea mare a oamenilor, nu trece cu ve­de­rea inima mea cea care este chinuită de boli grele.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Luminează-ne pe noi…

Fiind căzut în groapa stricăciunilor și ză­când cumplit, prin rugăciune strig către tine: O, Prea Cuvioasă Maică, nu mă lăsa să pier.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milos­ti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Prea frumoasă mireasă a lui Hristos cea neîntinată, cu rugăciunile tale, miluiește-mă pe mine cel rănit cu rănile poftelor, ștergând gre­șelile mele.

Slavă…

Nu mă lepăda, Iisuse, de la fața Ta, pen­tru mărimea îndurărilor Tale, ci în dar mă mân­tuiește, prin mijlocirea Preacuvioasei Tale Parascheva.

Și acum…

Tămăduiește, Curată, neputința sufle­tu­lui meu, cercetării tale învrednicește-mă și-mi dă­ruiește sănătate cu rugăciunile tale.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Rugăciunea mea voi înălța…

Ticălosul meu suflet s-a făcut ca pă­-mâ­n­­tul neplouat, neavând putere a da roade bune, ci picurând roua milei Tale, de toată greutatea, Stăpâne, îl vei izbăvi pe el prin rugăciunile Preacuvioasei Tale Paras­cheva.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Întinând, o, suflete, veșmântul nunții, cum vom cuteza să intrăm împreună cu che­m­ații cei aleși în cămara cea cerească a lui Hris­tos? Cum nu vom fi urgisiți de Dum­ne­zeu? Ci, o, Preacu­­vioasă, cu rugă­ciunile tale mâ­ntuiește-ne.

Slavă…

Nu primi, Stăpâne, a intra la judecată sluga Ta, căci dacă nimeni viețuind întru această lume nu se va îndrepta înaintea Ta, cum mă voi arăta eu cel ce am întrecut pe toți în păcate?

Și acum…

Stinsu-s-a viața mea, Stăpână, în dureri și anii mei toți în suspinuri; virtutea mea, Fe­cioa­ră, de multă lipsă a slăbit, căci am mâniat pe Dumnezeu, pe Care cu rugăciunile tale îm­blânzește-L spre mine.

Mântuiește din nevoi…

Mântuiește de ispita vrăjmașului pe robii tăi, căci Ziditorul te-a arătat, o, prea frumoasă fecioară, apărătoarea și păzitoarea turmei Sale.

Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta avem, Prea Cu­vioa­să, adevă­rată doctorie de mântuire.

Condacul Sfintei Cuvioase Parascheva

Condacul, glasul al 2-lea
Cele de sus căutând…

Cu multă postire trupul subțiindu-ți, ți-ai ridicat mintea către Dumnezeu și viață netrupească în trup ai viețuit, pururea po­me­nită Parascheva, lepădând materialnica tul­bu­ra­re, pentru aceasta acum te veselești cu ce­tele îngerești.

Prochimen: Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul și neamul.

Stih: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta…

Evanghelia

Diaconul: Înțelepciune drepți…

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu, citire: (XI, 22-26)

Slavă, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Preacuvioasei Paras­cheva, Milostive…

Și acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dum­nezeu, Milostive…
Stihira, glasul al 6-lea:

Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta…

La tine, prea frumoasă fecioară Pa­ras­che­va, aduc rugăciunile mele, pe a­cestea ascultă-le și le du înaintea Ziditorului, căci toată în­drăz­neala de la mine s-a depărtat, cunoscând rău­tatea necuvi­oaselor mele fapte și a cum­pli­telor cugete și cuvinte, cu care milele Ace­stuia spre mânie le-am întărâtat și acum tre­buindu-mi tare ajutorul Lui, a-l cere nu în­drăz­nesc, ci tu Prea Cuvioasă fii mijlocitoare.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii cei ce au mers…

Cu statornicie de gând s-a socotit de tine, Maică, aurul ca gunoiul, pentru aceasta pleacă inima mea cu rugăciunile tale la curată măr­tu­ri­sire către Dumnezeu, ca să nu cad în cum­pli­tul adânc al lăcomiei.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Cu frica Domnului îngrădește, Maică, por­­nirile trupului meu, care năzuiesc fără de cale ca să surpe ticălosul meu suflet în adân­cu­rile iadului.

Slavă…

Cine mă va izbăvi de focul gheenei și de în­tunericul neluminos, pe mine cel ce am pă­că­tuit, vrednic de toată pedeapsa, fără numai tu, apărătoarea mea, miluiește sufletul meu cel amărât, Cuvioasa lui Hristos.

Și acum…

Cu puterea ta, Fecioară, sufletul meu păcătos cel mult slăbănogit întărește-l, căci m-a lăsat virtutea mea, nemaipovățuindu-mă la căile Domnului.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Împăratul ceresc…

Cela ce înfrumusețezi cetele cu­vio­șilor cu stră­luciri îngerești, Mân­tui­to­rul meu, primește ru­gă­ciunile acestora care se aduc Ție pentru noi.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milos­ti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Sufletul meu cel cuprins de spinii pof­te­lor umple-l, Prea Cuvioasă, de dorul Stă­pânului și-l arată pe dânsul aducător de roadă.

Binecuvântăm pe Tatăl…

De rea-credința ereticilor și de mânia vrăj­ma­șilor care ne asupresc, păzește pe robii tăi cu rugăciunile tale, Preacuvioasă Parascheva.

Și acum…

Grijile cele deșarte depărtează-le de la sufletul meu totdeauna, Fecioară, pentru ca să laud pe Fiul tău cu osârdie.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu…

Greșit-am, Mântuitorul meu, și cu fă­ră­delegi toată petrecerea vieții am cheltuit, mărturisind, Hristoase: Fie-Ți milă de robii Tăi, cu mijlocirile Prea Cuvioasei Tale.

Pe apărătorii credinței, împărații și domnitorii noștri, pe cununa preoților și pe tot poporul, Preacuvioasă Parascheva, în pace îi păzește.

Slavă…

Cei ce ne închinăm ție cu credință, Sfântă Treime, în singură ființa Dumnezeirii, cu des­părțirea Fețelor, toți să ne mântuim.

Și acum…

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul, mân­tuiește-mă Fecioară, pe mine, care am viețuit în fapte rele și nu am afară de tine altă nădejde de mântuire.

Cuvine-se cu adevărat…, Sfinte Dumnezeule…, Prea Sfântă Treime…, Tatăl nostru…, Troparele: Miluiește-ne pe noi…, Slavă…, Doamne miluiește-ne pe noi…, Si acum…, Ușa milostivirii…, Ectenia în care se pomenesc cei ce fac Paraclisul și apolisul.

Al doilea paraclis către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

 

Al doilea paraclis către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Cântărețul: Amin. Doamne miluiește (de 12 ori).

Slavă…, Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nos­tru Dumnezeu.

Veniți să ne închi­năm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să că­dem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (de trei ori).

Apoi Psalmul 142.

La Vecernie se cântă stihirile pe 4, glasul al 8-lea:

Stih: Sfințit-a locașul Său cel preaînalt; Dumnezeu este în mijlocul lui și nu se va clătina.

Ceea ce ești mai cinstită, Maică prealăudată, nu ne pricepem noi, păcătoșii, a te lăuda cum se cuvine, însă nepricepându-ne, grăim ție: Bucură-te, Maica Soarelui celui neapus, a Ziditorului tuturor.

Stih: Și va pofti Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău.

Ne rugăm ție, ceea ce ești cu totul lăudată, stăpână a lumii, să ne izbăvești pe noi din primejdiile noastre, precum ai izbăvit din surparea casei pe pruncul femeii, celei ce te cinstea pe tine.

Stih: Voi pomeni numele tău în tot neamul și neamul.

Înviază-mă, Maica lui Dumnezeu, pe mine cel mort pentru fărădelegile mele, precum ai înviat pe pruncul evreicei, celei ce te-a chemat pe tine în ajutor.

Stih: Ascultă, fiică, și vezi, și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.

Roagă pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, pe Care L-ai născut, neștiind de nuntă; pentru o taină ca aceasta, care s-a săvârșit întru tine, minunându-ne, grăim: bucură-te, Maică, pururea fecioară.
Slavă…, Și acum…, glasul al 5-lea:

Pe Unul din Treime, Care S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, pe Acela L-ai născut, Maică prealăudată, cu nespusă minune prin umbrirea Sfântului Duh. Pentru aceasta, cu glasul lui Gavriil grăim ție: Bucură-te, prin care răsare bucuria; bucură-te, prin care piere blestemul, Domnul este cu tine.

La Dumnezeu este Domnul…, se cântă troparele acestea:

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoșii și smeriții, și să cădem cu pocăință, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivește-te spre noi; grăbește, că pierim sub mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe tine, singură nădejde te-am câștigat.
Slavă…, același tropar; Și acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de n-ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi, Psalmul 50

Canonul de rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu

Cântarea 1: Glasul al 8-lea:

Irmos: Apa trecându-o ca pe uscat…

Pe moartea ce se sălbăticise de demult, prin nașterea ta, stăpână, o ai surpat; pentru aceasta, grăim ție: Bucură-te, mântuirea celor robiți; bucură-te, înnoirea tuturor, stăpână.

Noi întru tine ne lăudăm și prin mijlocirea ta scăpăm din cursele cele de multe feluri ale diavolului; pentru aceasta, grăim către tine, Născătoare de Dumnezeu: Bucură-te, căderea diavolilor și întărirea noastră a credincioșilor.

Slavă…,

Tatăl a binevoit și Fiul S-a pogorât prin umbrirea Sfântului Duh în pântecele tău, preanevinovată stăpână a lumii.

Și acum…

Bucură-te, grăim ție, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești folositoarea tuturor celor ce sunt în nevoi și a tuturor celor ce scapă sub acoperământul tău, stăpână.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne, Care ai făcut cele de deasupra…

Moise, proorocul de demult, te-a închipuit pe tine, zicând: Rug însuflețit și nears ești, Fecioară, ceea ce ai în pântece focul Dumnezeirii.

Fiul tău ascultând rugăciunea ta, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Se milostivește spre sufletele noastre, ca un iubitor de oameni.

Slavă…,

Pe Unul din Treime ai născut, Maică prealăudată, cu nespusă minune, pe Care L-a lăudat adunarea pruncilor, strigând: Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.

Și acum…

Știindu-te pe tine a fi Maică lui Dumnezeu, ne rugăm ție să ne izbăvești pe noi de greșelile noastre cele de voie și cele fără de voie.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale…

Cu strigare fără încetare striga către tine bolnavul cel slăbănogit în boala cea fără de vindecare, pe care, auzindu-l, l-ai vindecat, preanevinovată stăpână.

Zapisul boierului celui ce scrisese cu sângele său l-ai scos din mâna diavolului cu puterea ta cea atotstăpânitoare.

Slavă…,

Auzind puterea ta, cu care ai izbăvit pe mulți din primejdii, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, grăim către tine: Ceea ce ai născut pe Cel slăvit în Treime, roagă-te să ne mântuiască de partea cea de-a stânga.

Și acum…

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, tu ești scăparea noastră din amărâtul păcat al lui Adam cel dintâi zidit.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Auzi-ne pe noi cu porunca Ta…

Mluiește-mă, Maica lui Dumnezeu, precum ai miluit pe femeia căreia i se umflase tot trupul, că nu am altă nădejde sau ajutor afară de tine.

Să știi, Doamna mea, că pentru păcatele mele te supăr și, pentru că S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu întru tine și pentru noi făcându-Se om, pentru aceea am năzuit la tine eu, ticălosul, să mă miluiești.

Slavă…,

Stăpâna îngerilor, Maica săracilor și ajutorul celor străini, la cunoștința ta, la ajutorul tău și la acoperământul tău scap, ca să mă miluiești.

Și acum…

Milostivește-te spre mine, Maica lui Dumnezeu, precum te-ai milostivit spre cele două fecioare curate, trimițându-le lor cununi din cer.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul…

Bucură-te, ceea ce ești plină de bucurie, Marie, Domnul este cu tine, a strigat Aglaida și a izgonit pe diavolul, care-i făcea supărare în tot ceasul.

Cu dinadinsul grăim către tine, Maica lui Dumnezeu, să mă miluiești și să mă acoperi sub acoperământul tău, când va ședea Fiul tău pe scaunul cel înfricoșător.

Slavă…,

Cu cântări întreite cântăm ție: bucură-te, ceea ce ai născut Lumina lumii; bucură-te, ceea ce ne mântuiești de primejdiile noastre; bucură-te, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Și acum…

Cum te vom lăuda, Maica lui Dumnezeu, și cu ce buze te vom săruta sau cu ce ochi vom căuta la chipul tău cel zugrăvit, fiind împilați cu necurățiile noastre? Ci numai grăim ție: Miluiește-ne, Maica milostivirii.

Condacul, glasul al 3-lea:

Partenie, pustnicul, cel ce mergea la Muntele Sinai de se închina sfântului rug, aducându-și aminte de minunea nașterii tale, cea întru tot lăudată, grăia către tine: Bucură-te minunea cea de îngeri mult lăudată, Maica Făcătorului tuturor.

Icosul:

Spre nevoință să ne sârguim și dezmierdările lumești toate să le urâm și la Domnul pururea să gândim și de Dânsul să ne lipim, ca să ne deschidă nouă ușa milostivirii Sale, precum a făcut de demult și cu alți păcătoși: a dat iertare tuturor păcatelor lor, slăbănogului pe care l-a vindecat sufletește și trupește, vameșului căruia i-a dat iertare de păcate, și altora mulți. Deci să ne sârguim și noi să-I aducem lacrimi vrednice de pocăință și să strigăm Lui: Milostive, primește pe Născătoarea de Dumnezeu, care se roagă pentru noi, pe care o laudă îngerii din cer, și noi, pe pământ, cu buze de tină grăim către dânsa: Bucură-te, minunea cea de îngeri mult lăudată, Maica Făcătorului tuturor.

Prochimen, glasul al 8-lea:

Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Apostolul

Diaconul: Înțelepciune.

Din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, citire: (IX,1-7)

Preotul: Pace ție. Cântărețul: Și duhului tău. Aliluia, glasul al 8-lea.

Prochimen: Ascultă, fiică, și vezi, și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.

Stih: Feței tale se vor ruga mai-marii poporului.

Evanghelia

Diaconul: Înțelepciune drepți…
Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire: (X,38-42; XI,27-28)

Slavă…, glasul al 2-lea:

Părinte, Cuvinte și Duhule, Treime Sfântă, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…
Apoi stihurile acestea, glasul al 6-lea:
Podobie: Toată nădejdea…

Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi, Preasfântă Stăpână, ci primește rugăciunea robilor tăi, că nevoile ne cuprind și nu putem răbda săgetările diavolilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii, pururea fiind biruiți; mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii. Nădejdea și ajutătoarea credincioșilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.

Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese rușinat, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; ci, cerând dar bun, primește dăruirea către cererea cea de folos.

Prefacerea celor mâhniți, izbăvirea celor neputincioși fiind, izbăvește pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, pacea celor din războaie, liniștea celor înviforați, singura folositoare a creștinilor.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Pruncii, care merseseră din Iudeea în Babilon…

Pe Mângâietorul tuturor născând, Maică prealăudată, curată ai rămas ca și înainte de naștere; pentru aceasta grăim: Bucură-te, Maică, care nu știi de mire; pe tine te binecuvântăm întru toți vecii.

Fecioară ai fost mai înainte de naștere și întru naștere iarăși ai fost fecioară și după naștere iarăși fecioară ai rămas; pentru aceasta pe tine te binecuvântăm întru toți vecii.

Slavă…,

Învăluindu-ne întru această lume și căzând în noroiul păcatelor noastre, scăpând către tine, Stăpână, grăim ție: Vino degrab și ne scoate pe noi din adâncul răutăților noastre, că pe tine te binecuvântăm întru toți vecii.

Și acum…

La tine este scăparea noastră și întru tine ne-am pus nădejdea; tu ne ajută nouă, că poți toate câte le voiești, Maica Făcătorului tuturor, și pe tine te binecuvântăm întru toți vecii.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștirile îngerești…

Pe împărăteasa cerului și a pământului, care a născut neispitită de nuntă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și pe care o laudă oștirile îngerești, lăudați-o și preaînălțați-o întru toți vecii.

Daniel proorocul, de demult, a închipuit nașterea ta, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că ai purtat în pântecele tău pe Făcătorul cerului și al pământului, pe Care născându-L ai rămas nestricată; pe tine te preaînălțăm întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care S-a pogorât în pântecele tău prin umbrirea Sfântului Duh, L-ai născut fără de stricăciune; pe tine te preaînălțăm întru toți vecii.

Și acum…

Pe tine, Maica lui Dumnezeu, folositoare te-am câștigat; ajutătoare te avem întru primejdiile noastre pe tine și mântuire desăvârșită sufletelor; pe tine te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe tine te mărturisim…

Isaia, de demult, dănțuind a grăit: Iată, Fecioara în pântece va lua și va naște Fiu. Pentru aceasta grăim ție: Bucură-te, ceea ce ai purtat în pântecele tău pe Cel mai înainte de toți vecii; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Proorocul David te-a lăudat oarecând în cartea Psalmilor, arătându-te Maica Făcătorului tuturor, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Slavă…,

Ce limbă omenească te va lăuda pe tine după vrednicie, ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii? Pentru aceasta, cu glas și fără încetare, strigăm ție: Bucură-te, ceea ce de îngeri ești mult lăudată, Domnul este cu tine.

Și acum…

Roagă-te cu dinadinsul către Milostivul Dumnezeu pentru noi, păcătoșii, care greșim în tot ceasul, ca să ne fie nouă milostiv în ziua judecății.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată, și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminânda:

S-a rugat, de demult, către tine, Preacurată, Maria Egipteanca, pe care, auzind-o, ai învrednicit-o a vedea și a săruta Crucea Fiului tău; pentru aceasta grăim către tine: Roagă-te Fiului tău și Dumnezeului nostru ca să se milostivească spre noi, să nu ne osândească după păcatele noastre, ci să ne miluiască pe noi ca un iubitor de oameni (de trei ori).

La Laude se cântă stihirile pe 6, glasul al 2-lea:
Podobie: Cu ce cununi de laude…

Cu ce cununi de laude vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a arătat scaun cerescului Împărat, care se roagă pentru noi către Milostivul Dumnezeu și ne izbăvește din fărădelegile noastre? Deci către dânsa să grăim: Bucură-te, Preacurată, că prin tine a fost cu noi Domnul puterilor; roagă-te cu dinadinsul să se mântuiască sufletele noastre (de două ori).

Cu ce podoabe de cântări vom lăuda pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce s-a învrednicit a fi Împărăteasă a toate, care s-a arătat mai înaltă decât cerurile și mai sfântă decât toți sfinții? Deci către dânsa să grăim: Roagă-te, Preacurată, cu toți sfinții, să se mântuiască sufletele noastre (de două ori).

Cu ce flori duhovnicești vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a arătat scară cerească, prin care am aflat lesne-suirea către Dumnezeu? Deci toți să ne adunăm și să o lăudăm, grăind: Bucură-te, Preacurată, prin care am aflat har; bucură-te, că prin tine s-a dat tuturor bucurie; bucură-te, nădejdea sufletelor noastre, prin care noi toți ne mântuim.

Cu ce mângâietoare cântări vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii în ceruri cu cântări fără încetare, strigând: Bucură-te, mărirea noastră; bucură-te, mântuirea pământenilor; bucură-te, ceea ce ești scaun Împăratului nostru! Deci și noi, păcătoșii, către dânsa să grăim: Roagă-te, Preacurată, către Cel pe care L-ai născut fără stricăciune, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, Și acum…, glasul al 8-lea:

Veniți toți pământenii să facem prăznuire Maicii lui Dumnezeu, cea care ne izbăvește pe noi din mâinile diavolului cel ce urăște binele, precum a izbăvit pe femeia care se ruga ei și a înviat-o de și-a spovedit păcatul. Vezi, dar, suflete al meu, pentru ce te lenevești și nu strigi către Maica lui Dumnezeu: Doamnă atotstăpânitoare, ceea ce ai născut cu nespusă minune pe Domnul cel iubitor de oameni, pe Acela roagă-L să ne mântuiască pe noi.

Apoi doxologia și troparele Născătoarei de Dumnezeu , după care preotul citește această:

Rugăciune către Preacurata Născătoare de Dumnezeu

O, preamilostivă stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primește această puțină rugăciune a mea, din buzele mele cele întinate, și o du Fiului tău și Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră; Care pentru noi, păcătoșii, S-a răstignit și S-a îngropat și a înviat a treia zi. Deși fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuși tâlharii și desfrânații pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit și i-a miluit, îmi dau îndrăznire; și, cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis ușa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească, dar, și pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostivește-te deci spre mine, Doamna mea, căci poți toate câte le voiești, iar cele pe care le ceri de la Fiul tău le și iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creștinilor. Pentru aceasta, pe tine te binecuvântăm și te preaînălțăm în vecii vecilor. Amin.

Miraculos! De câte ori ești trist, ai un necaz sau îți e greu, citește de aici Paraclisul… Uluitor ce putere are:

 

Miraculos! De câte ori ești trist, ai un necaz sau îți e greu, citește de aici Paraclisul… Uluitor ce putere are:

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Slavă…, Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nos­tru Dumnezeu.

Veniți să ne închi­năm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să că­dem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (de trei ori).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce fala Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul… (de trei ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Către Născătoarea de Dumnezeu, a­cum cu osârdie să alergăm noi, pă­cătoșii și smeriții, și să cădem cu pocăință, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, mi­los­tivindu-te spre noi; grăbește că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi de­șerți, că pe tine, singură nădejde te-am câș­ti­gat (de două ori).

Slavă…, Și acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dum­nezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevred­nicii. Că, de nu ai fi stat tu îna­inte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, stăpână, că tu izbă­vești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Cântarea 1, Glasul al 8-lea:

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, milu­iește-ne pe noi.

De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg căutând mântuire; o, Maică a Cuvântului și Fecioară, de rele și de nevoi mântuiește-mă.

Asupririle chinurilor mă tulbură și de multe necazuri se umple sufletul meu; alină-le, Fe­cioară, cu liniștea Fiului și Dumnezeului tău, ceea ce ești cu totul fără de prihană.

Slavă…,

Pe tine, ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Dumnezeu, te rog Fecioară, izbăvește-mă din nevoi, că, la tine scăpând, acum îmi tind și su­fletul și gândul meu.

Și acum…

Fiind bolnav cu trupul și cu sufletul, cer­cetării celei dumnezeiești și purtării tale de grijă învrednicește-mă tu, Maica lui Dum­ne­zeu, ca ceea ce ești bună și Născătoarea Ce­lui bun.

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de dea­supra crugului ceresc și ai zidit Bise­rica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincio­șilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Folositoare și acoperământ vieții mele te pun pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fe­cioară; tu mă îndreptează la adăpostirea ta, ceea ce ești pricina bunătăților și credincioșilor întărire, una întru tot lăudată.

Te rog, Fecioară, risipește-mi tulburarea su­fletului și viforul scârbelor mele, că tu, mi­reasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul li­niștii ai născut, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.

Slavă…,

Ceea ce ai născut pe Făcătorul de bine, Care este pricina bunătăților, bogăția facerii de bine izvorăște-o tuturor, că toate le poți ca una care ai născut pe Hristos Cel puternic în­tru tărie, una preacurată.

Și acum…

Fiind cuprins de neputințe cumplite și de chinurile bolilor, tu, Fecioară, ajută-mi; cer aju­torul tău, Fecioară, că pe tine te știu comoară de tămăduiri neîmpuținată și necheltuită, ceea ce ești cu totul fără de prihană.

Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a și a 6-a:

Izbăvește de nevoi pe robii tăi, Născă­toare de Dumnezeu, că toți, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca și către un zid nestricat și folositor.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Năs­cătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cum­plit al trupului meu și vindecă durerea sufle­tu­lui meu.

Preotul zice ectenia:Miluiește-ne pe noi, Dumne­zeule…, la care pomenește pe cei pentru care se face paraclisul.Cântărețul:Doamne miluiește (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni…Și îndată sedealna, glasul al 2-lea:
Podobie: Cele de sus căutând…

Ceea ce ești rugătoare caldă și zid nebi­ruit, izvor de milă și lumii scăpare, cu dina­dinsul strigăm către tine, Născătoare de Dum­nezeu, stăpână: Vino degrab și ne izbăvește pe noi din nevoi, ceea ce ești singura grabnic folositoare.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Tulburarea patimilor mele și viforul greșe­lilor mele alină-le, ceea ce ai născut pe Domnul-Îndreptătorul, dumnezeiască mireasă.

Chemând eu adâncul milostivirii tale, dă-mi-l mie, ceea ce ai născut pe Cel milos­tiv și pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine.

Slavă…

Îndulcindu-ne, preacurată, cu harurile tale, ție cântare de mulțumire cântăm, știindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.

Și acum…

Nădejde și întărire și zid de scăpare ne­mișcat câștigându-te pe tine, ceea ce ești întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu po­run­cile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Umple, Preacurată, de veselie viața mea, dăruindu-mi bucuria ta cea nestricată, ceea ce ai născut pricina veseliei.

Izbăvește-ne pe noi din nevoi, Născă­toare de Dumnezeu, curată, ceea ce ai născut Izbăvirea cea veșnică și Pacea care covârșește toată mintea.

Slavă…,

Risipește negura greșelilor mele, dumneze­iască mireasă, cu strălucirea luminii tale, ceea ce ai născut Lumina cea dumnezeiască și veșnică.

Și acum…

Tămăduiește, curată, neputința sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării tale, și sănă­tate, cu rugăciunile tale, dăruiește-mi.

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Dom­nul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dum­nezeule, din stricăciune scoate-mă.

Cum a mântuit de moarte și de putrejune firea mea care era ținută de moarte și de pu­trejune, pe Sine Însuși dându-Se spre moarte, Fecioară, roagă-te Fiului și Dumnezeului tău, să mă izbăvească și de răutățile vrăjmașului.

Pe tine te știu folositoare și păzitoare prea tare vieții mele, Fecioară, care risipești tulbu­rarea năpastelor și izgonești asupririle diavo­lilor; de aceea mă rog totdeauna: Izbăvește-mă de stricăciunea chinurilor mele.

Slavă…,

Pe tine, Fecioară, te-am dobândit ca un zid de scăpare și sufletelor mântuire desăvâr­șită și desfătare întru necazuri; de lumina ta pururea ne bucurăm, o, stăpână; și acum ne iz­băvește din nevoi și din chinuri.

Și acum…

Acum zac în patul durerilor și nu este tă­măduire trupului meu; ci mă rog ție, celei bune, care ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul lu­­mii și Tămăduitorul bolilor, ridică-mă din strică­ciunea durerilor.

Preotul pomenește pe cei pentru care se face pa­raclisul, așa cum s-a arătat după Cântarea a 3-a. Apoi ecfonisul și condacul, glasul al 6-lea:

Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiru­ită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor; ci sârguiește ca o bună spre ajuto­­rul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre îm­blânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Pomeni-voi numele Tău în tot neamul și neamul.

Stih: Ascultă, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.

Apostolul Paraclisului Maicii Domnului

7-8 luni am citit zi de zi Paraclisul. Dumnezeu și Fecioara Maria au făcut cea mai mare si mai frumoasă minune din viața mea. Să spui și tu asta și vei primi ajutor nesperat de la Măicuța Domnului

 

7-8 luni am citit zi de zi Paraclisul. Dumnezeu și Fecioara Maria au făcut cea mai mare si mai frumoasă minune din viața mea. Să spui și tu asta și vei primi ajutor nesperat de la Măicuța Domnului

Slava Lui Dumnezeu si Maicii Sale! Ma numesc Cristina. In toamna aveam de dat un examen foarte important, dupa parerea mea, asa ca, in primavara, cand m-am apucat sa invat, m-am gandit sa citesc si Paraclisul Maicii Domnului pentru a-mi ajuta. 7-8 luni am citit zi de zi Paraclisul. Examenul a durat 3 zile. Cea de a treia zi era si ultima in care ma gandeam sa mai citesc rugaciunea. In acea zi, Dumnezeu si Fecioara Maria Au Facut cea mai mare si mai frumoasa minune din viata mea: am aflat ca sunt insarcinata. Examenul l-am picat, dar nici nu mai conteaza. Le multumesc Bunului Dumnezeu, Fecioarei Maria, Sfantului Nectarie, Sfantului Nicolae, Sfintei Parascheva si tuturor Sfintilor Lui Dumnezeu!

Paraclisul Maicii Domnului 
Acest paraclis se canta la intristarea sufletului si la vreme de nevoie.

Psalmul 142:
1. Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta. 2. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. 3. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. 4. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. 5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. 6. Intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. 7. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fala Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara in mormant. 8. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine imi este nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. 9. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne.  10. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii.  11. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.  12. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Dumnezeu este Domnul… (de 3 ori)
Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:
Catre Nascatoarea de Dumnezeu, acum cu osardie sa alergam noi pacatosii si smeritii si sa cadem cu pocainta, strigand din adancul sufletului: stapana, ajuta-ne, milostivindu-te spre noi; grabeste ca pierim sub multimea pacatelor; nu intoarce pe robii tai deserti, ca pe tine singura nadejde te-am castigat (de doua ori).
Slava… Si acum…

Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi? Sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi? Nu ne vom departa de tine, stapana, ca tu izbavesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:
1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta 2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. 3. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. 4. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. 5. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu. 6. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. 7. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. 8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. 9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. 10. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. 11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. 12. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. 13. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. 14. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. 15. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. 16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. 17. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. 19. Fa bine, Doamne, intru buna voirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. 20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Nimeni nu ştie prin ce trec, dar la copil nu renunţ nici dacă mor”

 

Nimeni nu ştie prin ce trec, dar la copil nu renunţ nici dacă mor”

Mă numesc Lucreţia U. şi locuiesc în localitatea S. După moartea soţului meu, fiica mea, Anişoara Daniela s-a îmbolnăvit de diabet zaharat tip II, insulinodependent, de la vârsta de 12 ani. După câţiva ani de boală, au început complicaţiile: retinopatie, polineuropatie, boală cardiacă ischemică microvasculară, insuficienţă ventriculară stânga, tahicardie şi, mai târziu, anemie severă şi insuficienţă renală cronică. Cu toate acestea, ea îşi dorea să trăiască precum un om normal.

Visul ei, dintotdeauna, a fost să fie mireasă şi să aibă măcar un copil. Bunul Dumnezeu i-a ajutat şi i-a împlinit visul de a fi mireasă în anul 2008, de ziua Sfântului Pantelimon. A fost o nuntă restrânsă, creştinească. În vara următoare, adică în 2009, a rămas însărcinată. Era atât de fericită, încât primele cuvinte, când se întâlnea cu o cunoştinţă, erau că va avea un bebe!

Când a urmat controlul la doctoriţa care o trata de diabet, aceasta – reamintindu-i câte complicaţii are şi că e la un pas de dializă – i-a spus răspicat că la ea nici nu poate fi vorba să facă un copil, explicându-i şi riscurile maxime la care se expune şi chiar sugerându-i să meargă cât mai repede la un medic ginecolog pentru a-i întrerupe sarcina.

Daniela nici nu a vrut să audă de aşa ceva. Şi-a luat pe Maica Domnului şi pe Sfântul Nectarie ajutoare şi a promis că, dacă va ajunge cu sarcina la bun sfârşit, va da copilaşului numele Sfântului Nectarie. A avut o sarcină toxică şi îi era rău în fiecare zi. Orice mânca vomita şi adesea intra în comă (asta se întâmpla la câteva zile). A fost de multe ori internată în spitalul oraşului nostru, dar şi la Bucureşti. Citea zilnic Acatistul Maicii Domnului şi al Sfântului Nectarie, făcându-şi semnul Sfintei Cruci pe pântece cu ulei de la candela Sfântului Nectarie. De fiecare dată când îşi revenea din comă se mângâia pe pântece şi vorbea cu bebeluşul ei: „Sper să îţi fie bine, să nu fi păţit ceva rău”.

În luna ianuarie 2010 am internat-o pentru investigaţii. Imediat după internare, starea ei s-a înrăutăţit datorită insuficienţei renale. S-a umflat foarte tare şi respira extrem de greu. Se deplasa cu mare greutate. Văzându-i starea, medicii i-au explicat din nou riscurile mari la care se expune, i-au spus că poate muri în orice clipă din cauza blocajului renal, şi au sfătuit-o iarăşi să accepte întreruperea de sarcină (care era de aproape şase luni). Ea a refuzat categoric, spunând că pentru acest copil s-a chinuit atâtea luni.

Îmi spunea mereu: „Mamă, trebuie să nasc, să-mi văd şi eu bebeluşul, cea mai mare realizare a mea”. Îmi spunea alteori: „Nimeni nu ştie prin ce trec, dar la copil nu renunţ nici dacă mor”.

În data de 11 februarie a adus pe lume un băieţel de un kilogram şi o sută de grame, pe care l-a botezat cu numele Sfântului Nectarie, având binecuvântarea de a avea naş la botez un preot din oraşul nostru. Bucuria ei de a fi mamă nu poate fi descrisă în cuvinte!

Când i-au dat copilaşul să-l ţină în braţe, după câteva zile, a fost atât de fericită încât a sunat la toate rudele şi cunoştinţele să le spună că şi-a ţinut puiuţul în braţe. Dar după aproape o lună şi jumătate de la naşterea băieţelului, starea ei s-a agravat. Rinichii nu mai funcţionau, iar medicul a hotărât să o treacă pe dializă. După câteva şedinţe, însă, inima ei nu a mai rezistat, făcând stop cardio-respirator.

Anişoara Daniela a plecat la Domnul a doua zi de Paşti (în 2010), spunând că e cea mai fericită că a dus pe lume un copil. Copilaşul este frumos, sănătos şi îl are ca ocrotitor ceresc pe Sfântul Nectarie, căruia îi mulţumim!

O nouă minune înfăptuită de icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”

 

O nouă minune înfăptuită de icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”

În oraşul Arta este păstrată o icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”, adusă de la Muntele Athos. Anume în faţa acestei icoane Ecaterina aprindea întotdeauna lumânări și se ruga pentru mijlocirea Prea Sfintei Fecioare.

Timp de unsprezece ani ea nu a reuşit să devină mamă, şi a decis să se roage Maicii Domnului ca să rămână însărcinată. Femeia a promis că dacă se va naşte o fetiţă, o va numi – Maria. Rugăciunea ei a fost auzită, însă a născut un băiat, pe care l-a numit Gheorghe, în cinstea tatălui său. Iar după 19 luni pe lume a venit şi o fetiţă, şi deşi mama nu-și uitase promisiunea făcută, a numit-o pe fiică Vassiliki – în cinstea soacrei sale.

Însă, dacă primul copil s-a născut ușor și fără complicații, fetiţa a venit pe lume prin cezariană la un spital din Salonic, unde a suferit o infecţie şi a ajuns în curând la reanimare, fiind pe moarte. Frații duhovniceşti ai Ecaterinei au luat legătura cu mănăstirile Arhanghelului Mihail de pe insula Thassos și Dochiariu din Muntele Athos și i-au transmis să o boteze singură pe micuţă cât mai urgent posibil.

Femeia i s-a adresat după ajutor Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” şi a rugat-o să-i vindece copila, apoi a însemnat-o de trei ori cu semnul crucii şi a spus: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Maria, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Din moment ce fetiţa era foarte bolnavă, ea nu o putea ridica.

De atunci, lucrurile s-au schimbat. Peste o săptămână femeia şi fetiţa erau deja acasă. Acum fata este în afara oricărui pericol, este sănătoasă datorită ajutorului Maicii Domnului. Medicii spun şi ei că într-adevăr s-a întâmplat un miracol.

Într-o discuţie cu egumenul mănăstirii Dochiariu, Ecaterina și-a exprimat recunoștința față de ajutorul grabnic al Maicii Domnului, şi le-a mulţumit totodată călugărilor mănăstirii rugăciunile lor. La rândul său, părintele i-a spus că este foarte important acum să o boteze pe micuţă cu numele Maria.