Răul este lipsa binelui
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! E un pic mai rece acum, suntem în decembrie. Avem și noi, dacă vedeți îndepărtare, un pic de zăpadă pe vârful Atonului. Deci încet-încet o să coboare la vale. Filmarea e făcută cu câteva zile înainte să o vedeți și sper ca pe 1 ianuarie să avem zăpadă și aici. Dragii mei, vreau azi să vă vorbesc despre un sfânt mare. Dar chiar acum, în timp ce vă vorbeam, mi-am amintit un citat frumos, pe care l-am citit undeva: „Ce este rău? Răul este lipsa binelui, că unde este binele nu mai are loc răul”. La fel este și cu lumina și întunericul. Întunericul există până vine lumina. La fel cum într-o cameră e întuneric până ce ai aprins becul. Sau e ca și cum ai spune: ”Ce este întunericul?” – Este lipsa luminii. ”Ce este răul?”, este lipsa binelui, ați înțeles?
Despre Sfântul Vasile cel Mare
Deci, să încercăm să facem bine tot timpul în viața noastră și atunci o să dispară răul. Exact cum foarte frumos spunea Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: „Nu vorbiți de rău, nu vă ocupați cu răul și atunci răul o să dispară din viața voastră. Încercați să vorbiți de bine, de lucrurile frumoase, să faceți lucrurile bune, lucrurile frumoase și atunci o să le aveți în viața voastră”. Da, dragii mei! Și ca să nu mă lungesc mult, că-s multe de spus, o să vă vorbesc despre Sfântul Vasile cel Mare. Ați auzit ce denumire i s-a dat? „cel Mare”!
În istorie, dacă ne uităm la anumiți oameni, puțin sunt cei care au primit denumirea asta în timpurile mai vechi. Este, de exemplu, Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, dintre oamenii ăștia lumești, să zicem așa, care a reușit să cucerească aproape jumătate de lume. Adică a făcut ceva în viața lui ieșit din normal. Cine și-a mai luat denumirea asta? Ștefan cel Mare, care de fapt nu era așa de mare, avea sub un metru șaptezeci. Și și-a luat denumirea de „cel Mare”, adică mare la suflet, om mare care s-a jertfit pentru țară, s-a luptat pentru ea. El a fost un echilibru în centru Europei, el a ținut piept acolo, să nu treacă tot ce venea peste restul Europei.
Ar fi trebuit ca toate popoarele Europei să-i fie recunoscătoare Sfântului Ștefan cel Mare și bineînțeles poporului român. Acest voievod la timpurile acelea, a ajutat ca să nu fie toată Europa pașalâc turcesc. A fost un echilibru și a luat denumirea de „cel Mare” și a fost recunoscut de toată lumea. La Sfântul Vasile cel Mare, denumirea de „cel Mare” nu i-a fost dată în considerarea staturii sale, ci a faptelor lui, fapte ce l-au făcut mare.
Sfântului Vasile provine dintr-o familie de sfinți
Pe tată lui tot Vasile îl chema, iar pe mama lui o chema Emilia. Deci eu au fost patru frați și o soră și gândiți-vă tata, mama, patru frați și o soră, toți au ajuns sfinți în calendar. Vă dați seama ce familie bine-cuvântată? Fratele lui, Petru a ajuns episcop în Sevastia. După aceea alt frate, Grigore, episcop de Nyssa. Și a mai avut un frate, Naucratie, care o ajuns pustnic, mare făcător de minuni. Sora lor, Macrina, care la fel, a dus o viață curată, a ajuns să facă minuni în timpul vieții și este și ea trecută în calendar în rândul sfinților. Vedeți ce familie binecuvântată? Dar se zice că mai mare decât toți la măsura duhovnicească a fost Sfântul Vasile. Și n-a fost numai om duhovnicesc, el a fost și un mare filozof.
Sfântul Vasile, prieten cu Sfântul Grigore Teologul
A studiat la început în Bizanț în Constantinopol, iar apoi a venit la Atena, unde era spuma cum se spune, cei mai mari filozofi. Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Grigore Teologul. Cei doi au legat o prietenie duhovnicească. Aveau aceleași purtări permanente în rugăciune și se hotărâseră să nu mănânce decât pâine și verdețuri. În felul acesta ei duceau o viață foarte pustnicească din tinerețe, erau foarte curați la suflet și evitau orice contact care nu era bun. Se zice că în perioada aceea ar fi studiat și Iulian Paravatul pe-acolo, care a ajuns mai târziu împărat și prigonitor.
Botezul Sfântului Vasile împreună cu filozoful
După studii, se spune că Sfântul Vasile a întâlnit un filosof mare al acelor vremuri, Eubu. Și discutând cu Sfântul Vasile, acesta l-a convins și pe el, adică l-a ajutat să înțeleagă ce înseamnă credința creștină și atunci a spus: „Sfinte, las toată filozofia, ia-mă cu tine!”. Și au plecat împreună la Ierusalim unde s-au închinat la Locurile Sfinte și s-au dus la episcop. În acele timpuri era un obicei, se botezau mult mai târziu unii dintre ei, socotind unii dintre ei la timpul acela, să fie la o vârstă mai potrivită. Atunci Sfântul Vasile împreună cu acest filosof i-au cerut episcopului să-i boteze. Și văzând episcopul râvna lor duhovnicească i-a dus la Iordan să-i boteze.
Dumnezeu i-a trimis un semn Sfântului Vasile
Se spune că Sfântul Vasile s-a rugat: „Doamne, dă un semn că e primită credința mea la tine!” și în momentul când episcopul a intrat cu ei în Iordan, a venit ca un fulger din cer deasupra lor și din fulger a ieșit un porumbel alb care s-a scufundat în Iordan. Acesta a fost semnul de la Dumnezeu pentru credința și râvna lui. După botez au trecut și prin Antiohia, iar de acolo, prin înștiințarea lui Dumnezeu, s-au întors în patria lor, Cezareea, pentru că de acolo este Sfântul Vasile, din Cezareea – Cappadocia. Foarte mulți sfinți mari sunt de acolo. Înainte să ajungă în Antiohia, episcopului din acele locuri i s-a arătat un înger care i-a spus că vor veni doi străini în dimineața următoare, ce trebuie primiți bine. Îngerul i-a arătat și chipul lor.
Prin râvnă și credință a ajuns episcop
Acesta a trimis oameni la poarta cetății dimineață pentru a-i întâmpina și a-i aduce la el. Episcopul când i-a văzut și i-a recunoscut îndată. Discutând cu ei și văzând râvna lor, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile. De aici au luat drumul Cappadociei unde a fost făcut preot. Văzând că lumea dorește să îl pună episcop, s-a retras în pustie cu Sfântul Grigore unde au stat câțiva ani cu nevoință și rugăciune. După un timp a conceput eresul arienilor cu multă prigoană în cadrul bisericii. Atunci, Sfântul Vasile fiind chemat, s-a întors în Cappadocia și a acceptat să fie făcut episcop ca să apere biserica. Acestuia i s-a alăturat la episcopie și Sfântul Grigore pentru a-l ajuta.
Împăratul Iulian Paravatul l-a amenințat pe Sfântul Vasile
Se spune că a venit odată Iulian Paravatul, era încă în perioada lui, când ajunsese el împărat. Sfântul Vasile cunoscându-l, l-a primit cu pâine și sare, cum era obiceiul. Însă împăratul ar fi zis: „Să mă primești cu mâncarea pe care o mănânci tu!”. Sfântul Vasile, dacă asta mânca, pâine neagră, asta a adus. Dar împăratul porunci să dea pâinile acelea la animale și să îi trimită fân înapoi sfântului. Când a primit fânul, Sfântul Vasile zise: „Se vede că noi am dat împăratului din mâncarea pe care o mâncăm noi, iar el ne-a dat din mâncarea pe care o mănâncă el!”. Supărat, împăratul a început să-l amenințe că după ce se va întoarce din lupta împotriva perșilor, va arde biserica și cetatea și că îi va ucide pe toți.
Sfântul Vasile a adunat toți cetățenii și povestindu-le ce a spus împăratul, i-a rugat să adune tot aurul pe care îl aveau, știind că Iulian Paravatul iubea foarte mult bogățiile și o sa îl ia și pe oameni îi va lăsa în pace. Fiecare om a adus aur, diamante, pietre prețioase, ce aveau și ei și Sfântul Vasile le-a strâns și le-a pregătit în niște legături și le-a pus în cămara pe care o aveau la episcopie, cu numele fiecăruia scris pe ea. Apoi i-a chemat pe toți cei din cetate să se roage. Au urcat pe munte și au început să îl roage pe Dumnezeu să-și facă milă de ei. La un moment dat Sfântul Vasile a văzut-o pe Maica Domnului ca pe o Împărăteasă, cu cete de îngeri pe care i-a trimis să îl aducă pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie la Ea.
Sfântul Mercurie l-a salvat pe Sfântul Vasile
Când acesta a venit, Maica Domnului l-a trimis sa îl omoare pe Iulian Paravatul, ca să nu-l mai supere pe Vasile, episcopul Cezareei. Văzând acestea, Sfântul Vasile s-a întors în cetate, la biserica, unde erau moaștele Sfântului Mercurie. Și când se ruga acolo înaintea moaștelor, l-a văzut pe Sfântul Mercurie din icoană că a dispărut și la scurt timp s-a întors și avea sulița însângerată. Și atunci imediat a trimis să cheme oamenii care erau pe munte, să coboare toți și să aducă slavă lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Mercurie, că i-au scăpat de primejdia care urma. Apoi i-a chemat pe oameni să își ia înapoi aurul, diamantele și ce au mai dat ei, dar aceștia au spus că dacă erau gata să le dea împăratului pământesc, cu atât mai mult le-ar da Împăratului Ceresc și că le lasă sfântului să facă case pentru săraci, orice.
Sfântul Vasile, întemeietor de spitale pentru săraci
Dar Sfântul Vasile nu a fost de acord să păstreze tot și le-a dat oamenilor înapoi trei părți, el păstrând numai una pentru a împărți săracilor sau pentru spitale, cum îi era obiceiul. Sfântul Vasile începuse să facă bolnițe, spitale și tot felul de astfel de așezăminte. A fost, am putea spune din totdeauna, prim întemeietor de astfel de locașuri pentru săraci, pentru bolnavi, care erau foarte bine organizate. Și murind Iulian Palavatu, a ajuns la conducere Valens, care era arian și prigonea biserica și multe răutăți îi făcea Sfântului Vasile.
Salvarea robului care își vânduse sufletul
Mai amintesc de o minune cu cineva dintr-o familie bună, care era foarte credincios. Avea o fată pe care o crescuse după Dumnezeu și se gândea s-o ducă la Ierusalim, la o mănăstire de maici, să o încredințeze Domnului. Însă un slujitor de-al lui s-a îndrăgostit de fată și o dorea tare, dar era conștient că n-are nici o șansă și atunci s-a dus la un vrăjitor mare și i-a promis că îi va da orice daca o va primi pe fata. Vrăjitorul i-a explicat că acest lucru nu stă în puterea lui și l-a trimis la diavolul cel mare – să meargă în cimitir la miezul nopții să îi ceară ajutorul. Diavolul i-a spus că îl poate ajuta, dar doar după ce dă scris că se leapădă de Hristos.
Prin vicleșug necurat robul s-a căsătorit cu fata
După ce slujitorul a acceptat și s-a lepădat de Hristos, de credință, de tot, diavolul a făcut-o pe fată să se îndrăgostească de el atât de mult încât voia sa renunțe la mersul la mănăstire pentru a-l lua de soț. Văzând că nu are de ales, tatăl și-a chemat slujitorul și i-a dat bani și i-a căsătorit pe cei doi. După un timp, omul nostru a murit, cei doi căsătoriți își vedeau de viața lor, dar oamenii din jurul lor au început sa o întrebe pe femeie de ce soțul ei nu merge niciodată la biserică. Atunci el a încercat să mintă că merge la altă biserică. Dar soția i-a spus să meargă la biserică să îl vadă că se împărtășește. Văzând că nu are de ales i-a povestit toată treaba.
Sfântul Vasile s-a rugat, Maica Domnului l-a salvat!
Atunci soția sa a început să plângă că nu a ascultat de părinții ei și că a ajuns să se căsătorească cu un rob care mai era și dăruit diavolului. Și atunci s-a dus plângând la Sfântul Vasile și i-a cerut ajutorul. Sfântul i-a spus să vină împreună cu soțul ei și când a aflat de la acesta toată povestea l-a închis într-o cameră și s-a pus pe rugăciune. După câteva zile, sfântul l-a întrebat pe bărbat cum se simte. Bărbatul răspunse: ”Greu, pentru că vin mereu diavolii și mă bat pentru că eu am mers la ei și le-am cerut ajutorul și zic că acum vreau sa mă lepăd de ei”. Auzind acestea sfântul s-a pus iar pe rugăciune. După alte câteva zile iar l-a întrebat pe bărbat cum se simte. Acesta răspunse: ”Îi aud pe diavoli mai departe, nu se mai pot apropia de mine!”.
După alte zile de rugăciune ale sfântului bărbatul zise: ”Acum nu îi mai aud deloc!”. Atunci sfântul zise: ”Bun, acum hai în biserică!”. În biserica, sfântul a adunat toți oamenii și le-a cerut să se roage pentru cel salvat de la diavoli, să strige ”Doamne miluiește!” pentru el. Bărbatul plângea pentru că diavolii aveau la ei înscrisul prin care omul s-a lepădat de Hristos și pe care îl amenințaseră că îl vor arătat la Judecată. Sfântul a zis atunci: ”Nu-i nimic, Maica Domnului poate și lucrul ăsta!”. Și s-au dus în biserică și toată lumea striga ”Doamne miluiește!” și atunci s-a arătat diavolul, care a încercat să-l smulgă pe tânăr din mâinile sfântului Vasile care l-a certat pe diavol: ”Nu-ți este rușine, nu-ți ajunge pierzarea ta, mai vrei sa îi pierzi și pe creștini?”.
Atunci sfântul le-a cerut celor prezenți să se roage și mai puternic și să strige cu toții ”Doamne miluiește!” până când a fugit Diavolul și în văzduh a apărut zapisul scris de acel om și a ajuns în mâna Sfântului Vasile. După ce acesta și-a recunoscut scrisul, Sfântul Vasile a rupt hârtia, a ars-o și i-a spus celui eliberat să îi mulțumească Maicii Domnului pentru că l-a salvat și l-a adus pe calea pe care trebuia și astfel Hristos l-a primit înapoi. Vedeți deci, chiar și pe cei care s-au lepădat, Hristos îi primește înapoi dacă se căiesc cu adevărat și fac multă rugăciune. Vedeți câtă putere avea Sfântul Vasile?
Sfântul Vasile îl însănătoșește pe prinț
Se mai zice că Valens, împăratul, a încercat de multe ori să-l amenință pe Sfântul Vasile că-i ia averea.
Sfântul i-a răspuns: ”Spui că îmi iei averea? Nici tu nu te îmbogățești cu ea, nici eu nu o să sărăcesc, că n-am nimic! Hainele astea de pe mine și câteva lucrușoare.”. Atunci Valens l-a amenințat că o să îl supună la cazne de tot felul, dar sfântul i-a răspuns că abia îl scapă de dureri (pentru că oricum este bătrân și bolnav) și va ajunge mai repede la Hristos.
Totuși sfântul Vasile l-a ajutat pe împărat atunci când i s-a îmbolnăvit copilul. Văzându-și fiul pe moarte, Valens l-a chemat pe Sfântul Vasile și i-a spus că daca credința lui este adevărata, sa facă ceva si sa îl salveze pe copil. S-a rugat sfântul și bolnavul s-a vindecat. S-a bucurat împăratul, dar au venit arienii și au spus că si ei ar fi putut face aceasta și l-au luat pe prinț și l-au botezat la credința lor. Însă când l-au scos din scăldătoare, după câteva clipe a murit fiul împăratului, ca să vadă pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că după ce sfântul l-a făcut bine prin rugăciune, Valens l-a dat la arieni să-l boteze.
Alte minuni
Multe alte minuni a mai făcut Sfântul Vasile: era undeva o biserică mare pe care aerieni s-au dus și au luat-o cu forța de la creștinii ortodocși. Și atunci sfântul s-a dus direct la împărat și l-a mustrat pentru că a permis lucrul acesta. Împăratul i-a dat împuternicire să meargă să judece, dar să nu cu părtinire ținând cu creștinii, ci să judece cu dreptate.
S-a dus Sfântul Vasile și i-a adunat pe toți și pe arieni și pe creștini. Apoi a pus un sigiliu pe biserică și a spus ca se vor ruga toți, cu rândul, fiecare cate trei zile și la cine se vor sparge lacătele și se va deschide biserica, a lor să fie.
Arienilor le-a plăcut ideea și s-au rugat primii timp de trei zile, dar degeaba: biserica a rămas încuiată. Venind rândul creștinilor, aceștia s-au rugat timp de câteva ceasuri. După acest timp, Sfântul Vasile a mers si a binecuvântat ușile bisericii, și imediat a venit un trăsnet care a rupt toate lacătele si s-a deschis biserica. Chiar și împăratul a auzit că sfântul a lucrat cu dreptate si ca a făcut o minune.
Efrem Sirul
Va mai spun doar una dintre multe minuni făcute de Sfântul Vasile: era Sfântul Efrem Sirul în pustie și a auzit și el de Sfântul Vasile că e mare și rugându-se l-a văzut pe Sfântul Vasile ca un stâlp de foc până la cer și un glas Dumnezeiesc i-a zis: ”În acest fel este Vasile!”. Auzind acestea s-a hotărât să meargă și el să îl vadă și a plecat zile întregi din pustie pe jos să ajungă și la Sfântul Vasile. A nimerit într-o zi de duminică când e praznic și Sfântul Vasile a intrat în altar cu slavă multă, în veșminte frumoase. Văzând acestea, Sfântul Efrem și-a zis: ”Așa o fi ăsta, o fi stâlpul ăla de foc, în atâta slavă și eu mă chinuiesc în pustie și n-am ajuns la stâlp de foc?”, și s-a băgat și el într-un colț.
Sfântul Vasile, știind cu darul lui Dumnezeu că-i venit în biserică, l-a trimis pe diacon: ”Mergi și adu-l pe călugărul acela străin din colț în altar!”. A mers diaconul dar Efrem, care nu știa limba, i-a spus prin tălmaci că nu pe el îl cheamă, pentru că este străin și nu are cum să îl știe. A plecat diaconul, dar după un timp s-a întors: ”Efreme, te cheamă episcopul în altar!”. Când a auzit că-i zice pe nume, a spus ca va merge după slujba. Mai mult, Efrem a văzut că atunci când citea Evanghelia, Sfântului Vasile îi ieșea ceva ca focul din gura lui și atunci și-a dat seama și el la ce măsură a ajuns.
Când s-au întâlnit ei pe urmă, Sfântul Vasile i-a zis să își plece genunchii la rugăciune și a pus mâinile pe capul lui și l-a hirotonit diacon pe Sfântul Efrem. După acestea Sfântul Efrem l-a rugat pe Sfântul Vasile sa facă ceva să îl poată înțelege fără tâlmaci și când s-a rugat Sfântul Vasile, a pus mâinile pe capul Sfântului Efrem acesta a început să vorbească grecește.
.webp)
