decembrie 06, 2022

Motto: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta“ (Luca23:42).

 Motto: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta“ (Luca23:42).

Mergând Duminica la Sfânta Biserică, bucuria şi mulţumirea noastră sufletească parcă nu este deplină dacă nu ducem (după posibilităţi), o mică jertfă la altar, înainte de a începe Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie: un pomelnic, o prescură, una sau mai multe lumânări, smirnă, tămâie, cărbuni pentru cădelniţă, ulei pentru candele, etc.

Pomelnicul este o listă cu numele persoanelor, în viaţă sau decedate, pe care le pomeneşte preotul în slujbe sau în rugăciuni.

Tot ce am avut vreodata nevoie sa invat, am invatat de la MAMA… M-a invatat sa apreciez un lucru bun facut „Daca tot va omorati, omorati-va afara! Abia am terminat curatenia!’ M-a Invatat religie ‘Roaga-te sa iasa pata asta de pe covor!! M-a invatat logica „Pentru ca eu am spus! Si gata!! M-a invatat sa prezic viitorul „Sa folosesti mereu lenjerie curata, in caz ca vreodata ti se intampla vreun accident”

 Tot ce am avut vreodata nevoie sa invat, am invatat de la MAMA…

M-a invatat sa apreciez un lucru bun facut
„Daca tot va omorati, omorati-va afara! Abia am terminat curatenia!’

M-a Invatat religie
‘Roaga-te sa iasa pata asta de pe covor!!

M-a invatat logica
„Pentru ca eu am spus! Si gata!!

M-a invatat sa prezic viitorul
„Sa folosesti mereu lenjerie curata, in caz ca vreodata ti se intampla vreun accident”

Prin această rugăciune, Părintele cere binecuvântarea lui Dumnezeu ca în vremea întregii zile să lucreze după voia Acestuia. Scrie: „Binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-o ai dat pentru cea negrăită bunătatea Ta; şi mă învredniceşte în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum să le săvârşesc pentru Tine, spre slava Ta, în frica Ta, dupre voia Ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune şi în tot ceasul amintindu-mi că pretutindenea eşti”.

 Prin această rugăciune, Părintele cere binecuvântarea lui Dumnezeu ca în vremea întregii zile să lucreze după voia Acestuia. Scrie: „Binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-o ai dat pentru cea negrăită bunătatea Ta; şi mă învredniceşte în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum să le săvârşesc pentru Tine, spre slava Ta, în frica Ta, dupre voia Ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune şi în tot ceasul amintindu-mi că pretutindenea eşti”.

Mulţi simţim nevoia să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru noua zi pe care o începem, pe care ne-a dăruit-o spre lucrare şi agonisire de câştig. Cu această rugăciune însă, ne arătăm recunoştinţa şi mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru noua zi şi Il rugăm să ne învrednicească să păzim voia Sa cu smerenie, cu întreagă cugetare, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, bărbăţie, înţelepciune, rugăciune şi pomenire de prezenţa Sa în tot locul.

Cred că cei ce în fiecare dimineaţă – şi sunt mulţi oameni care fac aceasta – se roagă folosind cuvintele rugăciunii Părintelui şi trăiesc tot restul zilei în duhul ei se izbăvesc de mulţime de păcate şi se străduiesc să împlinească în viaţa lor voia lui Dumnezeu.

Totodată, nu cere pur şi simplu sfinţirea zilei pe care o începe, ci ca Duhul Sfânt să-l povăţuiască la tot binele. Scrie Părintele Sofronie:

„Aşa, Doamne, pentru nemărginita bunătatea Ta, cu duhul Tău cel Sfânt mă povăţuieşte întru tot lucrul şi cuvântul cel bun”.

Mai există în această rugăciune şi un alt cuvânt, de mare însemnătate:

„Şi-mi dăruieşte fără poticnire să trec toată calea vieţii înaintea feţei Tale, ca nici o fărădelege să mai adaug dreptăţii [pre care o ai descoperit nouă]”.

Cere de la Dumnezeu să-l binecuvânteze ca în întreaga viaţă să trăiască potrivit dreptăţii Sale şi să facă voia Lui. Ii cere Harul şi binecuvântarea pentru a trăi potrivit cu poruncile Sale: „Rogu-mă Ţie, lege pune mie în căile poruncilor Tale şi nu până la suflarea mea cea mai de pre urmă să mă înstrăinez de lumina aşezămintelor Tale, până ce va fi porunca Ta singura lege a întregii mele firi: şi cea vremelnică, şi cea veşnică”.

Cere de la Dumnezeu ca legea Lui să se unească cu însăşi fiinţa sa şi să nu săvârşească nimic potrivnic voii Acestuia. Cunoaştem din Tradiţia Dumnezeieştilor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi că trei legi ne ocârmuiesc viaţa: legea conştiinţei, legea lui Moisi şi legea Dumnezeiescului Har, dăruită nouă prin Iisus Hristos. Omul trebuie să trăiască neîncetat păzind legea conştiinţei, şi de la legea lui Moisi să se ridice la legea Harului Dumnezeiesc.

Există, încă, o lege a trupului şi o lege a duhului. Sfântul Apostol Pa vel scrie: „Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şifăcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele” (Romani 7:23). Avem, adică, înlăuntrul nostru o lege care ne împiedică să păzim legea lui Dumnezeu. Simţim că vrem să trăim potrivit voii lui Dumnezeu, dar nu putem, nu ne-o îngăduie omul nostru cel vechi, patimile, există o lege tare care ne ţine lipiţi de pământ. Aici Părintele îl roagă pe Dumnezeu ca întreaga sa fiinţă să se unească cu legea Lui dumnezeiască. înfricoşător este cuvântul acesta! Să nu facem nimic din ce nu îi este bineplăcut lui Dumnezeu, în esenţă, înţelege prin aceasta lepădarea voii minţii noastre şi lucrarea numai potrivit cu voia cea după fire, aşa cum vedem că trăiesc sfinţii, care şi-au dăruit deplin libertatea lor lui Dumnezeu şi numai El, în chip liber, lucrează în lăuntrul lor.

Poruncile lui Dumnezeu sunt lumină şi ne povăţuiesc către lumină. Sunt numite, de asemenea, şi îndreptările (drepturile, gr. dikaio-mata) lui Dumnezeu. Din păcate trăim într-o epocă în care toţi vorbim despre drepturi şi ne referim neîncetat la drepturile pe care le avem. Spunem: „Doamne, învaţă-mă îndreptările (dikaiâmata) mele”, „Vie împărăţia mea” în vreme ce rugăciunea Prorocului David este: „învaţă-mă îndreptările Tale”, iar Hristos ne-a învăţat să ne rugăm cu aceste cuvinte: „Facă-se voia Ta”, „Vie împărăţia Ta”. Tot mereu vorbim despre drepturi.

Dacă citim ideile şi filosofia Iluminismului, vom constata că în centrul învăţăturii acestuia stau drepturile omului. Desigur, nu negăm aceste drepturi, pe care, de altminteri, le respectăm. Proble ma apare însă când vedem doar drepturile, fără a avea simţul îndatoririlor noastre şi, îndeosebi, când nu suntem în stare să trăim acest ethos kenotic, al deşertării de sine, al dăruirii de bunăvoie.

Dorinţa de a ne satisface propriile drepturi dă naştere conflictelor din sânul familiei şi societăţii. Fiecare vrea să-şi vadă împlinite drepturile. Insă, când cineva se hotărăşte să nu lucreze astfel, să nu urmărească aceasta, ci, pe de o parte, să se lepede de drepturile salş, iar pe de alta să se străduiască pentru împlinirea îndreptărilor (drepturilor) lui Dumnezeu, să păzească, adică, voia lui Dumnezeu, atunci îndată întreg mersul vieţii i se schimbă şi înlăuntrul său se sălăşluieşte pacea. îndreptările lui Dumnezeu, mărturiile Lui, lucrurile şi poruncile Lui, toate sunt urmări ale faptului că am fost zidiţi de Dumnezeu.

In această rugăciune, Părintele Sofronie cere ca Domnul să-i dăruiască Harul Său, aşa încât întreaga zi să o petreacă întru paza poruncilor Lui, căci acestea sunt lumină şi îl povăţuiesc pe om către lumină. îi cere deopotrivă Domnului să nu-l lipsească de vederea feţei Sale. Scrie:

„Să nu ascunzi de la mine faţa Ta”.

Acest cuvânt de rugăciune vădeşte un om ce are în centrul vieţii sale Persoana – Faţa lui Dumnezeu -, iar nu o seamă de porunci lipsite de ipostas. Şi, desigur, este avută în vedere aici tema majoră a ridicării Harului Dumnezeiesc. A-Şi ascunde Dumnezeu Faţa înseamnă a-Şi retrage Harul Său de la om, pentru multe şi felurite pricini, fie din iconomie, fie din îndepărtare sau părăsire.

Din toate cele spuse mai sus putem vedea faptul că Părintele Sofronie se roagă ca Dumnezeu să-i binecuvânteze întreaga zi pentru a o petrece după voia Lui şi a nu se lipsi de vederea feţei Sale. Aceasta dă naştere unei însuflări, încă din primele ceasuri ale dimineţii.

Credinciosul care se roagă folosind această rugăciune îşi umple mintea cu înţelesuri de-Dumnezeu-însuflate: „Te rog, Doamne, luminează-mă astăzi, ca orice s-ar ivi, să lucrez după voia Ta”. Mergând la lucru, se roagă înlăuntrul său: „Te rog, Doamne, ajută-mă să fiu smerit, să păstrez tăcerea în clipele de nevoie, să nu mă mânii, să împlinesc voia Ta. Când mi se face nedreptate, dă-mi smerenie să o pot purta şi să împlinesc dreptatea Ta. Când vin asupra mea felurite ispite, Te rog, Doamne, dă-mi să le îndur şi să trec peste toate greutăţile”.

Când cineva îşi începe astfel încă de dimineaţă ziua şi merge la lucru umplându-şi sufletul cu această însuflare dumnezeiască, se va izbăvi cu siguranţă de multe păcate.

Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului

Extras din Isihie si teologie: Calea tamaduirii omului in Biserica Ortodoxa, Ed. Sophia, Bucureşti, 2016

Sursa: ganduridinierusalim.com

Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credintă ucenic al lui Hristos;

 Icosul 1

Sufletul meu cel tulburat de gânduri si de cuvinte rele, curăteste-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăsluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, să izvorască cântare vrednică asa:

Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;

Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;

Bucură-te, că din ceata ucenicilor tu de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;

Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credintă ucenic al lui Hristos;

Sfantul Prooroc David

 Sfantul Prooroc David se ocupa cu osandirea de sine, se ocupa cu demascarea pacatului sau,     atunci cand pacatul lui era deja iertat si cand Darul Duhului Sfant i se inapoiase. Mai mult, el si-a dat pe fata pacatul, l-a marturisit in auzul lumii intregi.

Cand Sfintii Parinti ai Bisericii de Rasarit si indeosebi vietuitorii pustiei atingeau inaltimile starilor duhovnicesti, atunci toate aceste nevointe se contopeau la ei numai intr-una singura, in pocainta.

Pocainta cuprindea toata viata lor, toata activitatea lor, ea era urmarea vederii pacatului lor.

Psalmistul David ne arată în ce constă tăria omului prin psalmul în care zice:

 Psalmistul David ne arată în ce constă tăria omului prin psalmul în care zice:

“Nu arcul şi sabia sunt tăria şi nădejdea mea, ci Tu eşti Doamne” (Ps. 43, 8).
Iată cum acest rege mărturiseşte un adevăr, că nu în numărul supuşilor şi al
armelor se reazemă, căci acestea pot oricând să aducă deziluzii, sunt
nestatornice. Martoră ne este istoria, cu toţi cei care s-au încrezut numai în
forţele lor, în trufia lor, fără a ţine cont de puterea lui Dumnezeu. Toţi şi
toate s-au prăbuşit, imperii sau împăraţi puternici, de nici urma nu li se mai
găseşte desluşit.

Sfânta Scriptură grăieşte categoric: “Tot cel ce se înalţă se va smeri, şi tot cel
ce se smereşte se va înălţa” (Luca 18, 14). Este în aceste cuvinte cuprinsă o
lege adâncă. În smerenie şi în răbdarea suferinţei se arată minunat lucrarea
lui Dumnezeu, neînţeleasă la început de mintea noastră mărginită. Celor ce
primesc suferinţa cu răbdare şi seninătate, după ce au trecut cu succes
pragul încercărilor, li se fac prin acestea pricini de multe bucurii viitoare,
aducând cu sine rodul necesar mântuirii.

De aceea Părinţii i-au zis trupului: vrăjmaş milostiv şi prieten viclean.

 De aceea Părinţii i-au zis trupului: vrăjmaş milostiv şi prieten viclean. În vremea negrijei de mântuire trupul se nărăvise cu patimile şi poftele, iar acestea l-au desfrânat şi l-au scos de sub conducerea minţii, sau, mai bine zis, au scos mintea de la conducere, încât se răscoală cu neruşinare împotriva sufletului, chinuindu-l în tot felul, şi se întărâtă până şi împotriva lui Dumnezeu. „Căci pofta cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate.“

Aşa vine că fiecare ducem o povară în spate – trupul de pe noi. De la starea asta şi până la a-l face să fie templu sau Biserică a Duhului Sfânt e de luptat de cele mai multe ori viaţa întreagă.
Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi ai mâniei din trup. Foamea îmblânzeşte fiarele.